News Flash:

Explozie a preturilor pe piata imobiliara

20 Iulie 2006
1399 Vizualizari | 0 Comentarii
•Piata imobiliara din municipiul Iasi a explodat in ultimii ani •Pretul terenurilor din oras porneste de la 150 - 300 Euro zone semi-centrale, putand ajunge si la 800, pana la 1.000 Euro, pe metrul patrat in zone ultracentrale •Pentru anul 2007 specialistii preconizeaza o crestere a preturilor de 20 - 30 de procente pe piata apartamentelor •Si chiriasii ar trebui sa fie ingrijorati, pentru ca cererea la sectorul chirii este mult mai mare ca oferta, aceasta diferenta determinand o crestere a pretului la chirii in acest an

Preturile pe piata imobiliara Iasi in anul 2006 sunt in crestere, iar agentiile imobiliare preconizeaza ca vor continua sa creasca si in cursul acestui an, pana la sfarsitul anului 2007. Motivele pentru aceasta crestere de pret sunt, dupa spusele agentilor imobiliari, oferta scazuta de pe piata imobiliara si cererea ridicata. Totodata, acestia sustin ca, daca nu se vor construi apartamente noi care sa iasa pe piata cu preturi rezonabile, preturile vor continua sa creasca. Pentru anul 2007 se preconizeaza o crestere a preturilor de 20 - 30 de procente pe piata apartamentelor. La ora actuala, preturile apartamentelor din Iasi variaza in functie de zona in care se afla imobilul, facilitatile pe care le are si o serie de alti factori. Astfel, pe locul intai in clasament la preturi se afla cartierele Centru, Copou, zona Gara - Autogara, unde un apartament cu o camera variaza ca pret in medie intre 36 si 40 de mii Euro, apartamentele cu doua camere au preturi cuprinse in medie intre 47 si 60 mii Euro, cele cu trei camere incepand de la 60 mii Euro si putand urca in medie si la peste 100 mii Euro, iar la apartamentele cu patru camere preturile depasesc in medie suma de 100 mii Euro. Pe locul al doilea in ceea ce priveste preturile apartamentelor se claseaza cartierele Nicolina, CUG, Pacurari, Canta, unde apartamentele cu o camera se scot la vanzare cu preturi cuprinse in medie intre 28 si 35 mii Euro, apartamentele cu doua camere au preturi cuprinse in medie intre 35 si 50 de mii Euro, cele cu trei camere se incadreaza in medie intre 45 si 60 mii Euro. Cele cu patru camere incep de la aproximativ 55 - 60 mii Euro, putand ajunge si la pretul de 100 mii Euro. Pe locul al treilea in clasament se situeaza cartierele Alexandru cel Bun, Dacia, Mircea cel Batran, Galata, Tatarasi, Podu Ros, Tudor Vladimirescu, unde preturile apartamentelor sunt in medie cu zece procente mai mici decat in zona Nicolina - Pacurari - Canta. Pe ultimul loc se situeaza zona Dancu - Tomesti. Aici un apartament cu o camera variaza ca pret in medie intre 20 si 22 de mii Euro, apartamentele cu doua camere au preturi cuprinse in medie intre 25 si 33 mii Euro, cele cu trei camere valoreaza in medie 35 mii Euro, iar la cele cu patru camere preturile oscileaza in jurul sumei de 40 mii Euro.

Chirii exorbitante

Si chiriasii ar trebui sa fie ingrijorati, pentru ca cererea la sectorul chirii este cu mult mai mare ca oferta, aceasta diferenta determinand o crestere a pretului la chirii pe anul 2006. Agentii imobiliari au declarat ca ieftinirea la care se asteptau odata cu vacanta de vara, cand studentii, principalii clienti pe acest sector de piata, parasesc Iasul, intarzie sa apara. Daca lucrurile isi vor urma cursul actual, pentru anul 2007 se preconizeaza o crestere la pretul chiriilor cu aproximativ 10 procente. In prezent, preturile chiriilor variaza in functie de zona si conditiile oferite. Astfel, pentru o garsoniera, pretul chiriei porneste in medie de la 100 Euro, putand ajunge la 150 - 160 Euro. Pentru un apartament cu o camera pretul chiriei oscileaza in jurul sumei de 150 Euro, in timp ce la apartamentele cu doua camere pretul chiriei se incadreaza in medie intre 150 si 250 Euro. Apartamentele cu trei camere pot fi inchiriate la un pret mediu de 200 Euro, iar la cele cu patru camere pretul chiriei depaseste in medie 200 de Euro. La mare cautare in randul chiriasilor sunt garsonierele si apartamentele cu una sau doua camere din apropierea campusurilor universitare.

Piata terenurilor

Piata terenurilor inregistreaza cresteri de preturi, unii agenti imobiliari estimand o crestere de pret in medie cu 50 de procente, atat la terenurile intravilane, cat si la cele extravilane. Se remarca totodata o crestere in ceea ce priveste interesul pentru terenurile din zona Pacurari. In momentul de fata preturile practicate pentru terenuri variaza in functie de accesul la utilitati si drumuri, tipul terenului, intravilan sau extravilan, apropierea de zonele populate si o serie de alti factori. Astfel, pretul terenurilor intravilane porneste de la 150 - 300 Euro zone semi-centrale, putand ajunge si la 800 pana la 1.000 Euro pe metrul patrat in zone ultracentrale. Pentru terenurile aflate in extravilan, preturile pe metru patrat scad, osciland in medie intre 10 si 30 Euro pe metru patrat.
Sorin CRUPA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013507 (s)