Eveniment-Social

Expoziție regională stradală „Reintegrarea în imagini” – FOTO

Publicat: 02 iul. 2020

Expoziție regională stradală „Reintegrarea în imagini”. Începând de azi, 01 iulie și până la finalul lunii, personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Iaşi, alături de omologii lor din unitățile penitenciare din cadrul Regiunii Nord – est, respectiv Penitenciarul Botoşani, Vaslui, Bacău, Focşani, Spitalul Penitenciar Tg. Ocna, în colaborare cu Casa de cultură „Mihai Ursachi” Iaşi și Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, vă invită să vizionați expoziția stradală „Reintegrarea în imagini vechi și noi”.

Expoziție regională stradală „Reintegrarea în imagini”

Proiectul „Reintegrarea în imagini vechi și noi” presupune expunerea unor fotografii în Parcul Copou din Iaşi care pun în valoare demersurile constante realizate de personalul serviciului de educaţie şi asistenţă psihosocială, precum şi talentul, înclinaţiile artistice ale deţinuţilor identificate pe perioada detenţiei.

„Prin susţinerea acestui vernisaj cu imagini surpinse din mediul penitenciar, ne dorim schimbarea mentalităţlor membrilor comunităţii în legătură cu statutul, locul şi modul de recuperare a persoanelor private de libertate, în scopul de a oferi o şansă celor diferiţi, celor care, pentru o perioadă de timp se află în custodie penitenciară. Se face apel la imagini (expozitie de arta fotografică) şi produse realizate de persoane private de libertate, tocmai pentru a schimba comportamentele, atitudinile, opiniile, sperând a putea accepta diferenţele.

Cultura este un mod specific de a crea. Aceasta este legată de o înţelegere particulară a lumii şi a ordinii universale. Intre zidurile penitenciarelor se naşte o formă de cultură, care încă nu şi-a găsit prea mult locul nici în manualele de specialitate, nici în cadrul unor studii, însă una foarte vie, în mod clar. Arta a reprezentat întotdeauna un excelent mijloc de exprimare a sentimentelor, o modalitate de exteriorizare a structurii şi a preocupărilor interioare ale individului, precum şi un mijloc de proiectare şi comunicare a viziunii artistice despre lume şi viaţă. Talentul, înclinaţiile artistice pot exista latent în oameni, fiind nevoie doar de un context favorabil în care acestea să se poată pune în evidenţă.”, potrivit Penintenciarului Iași.

Expoziție de fotografie „#orașuldinfotografii”.

Duminică, 28 iunie 2020, de la ora 18.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare, în fața Palatului Roznovanu, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „#orașuldinfotografii”. Expoziția este organizată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, cu prilejul comemorării a 79 de ani de la Pogromul de la Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie Brașov.

Expoziție de fotografie „#orașuldinfotografii”. În urmă cu aproape opt decenii pe străzile Iașului au avut loc evenimente care au schimbat sau au curmat vieți a mii de evrei – copii, bătrâni, femei, bărbați. Expoziția prezintă ipostaze diferite ale unui oraș pe care încă îl descoperim: Iașul surprins în fotografii de arhivă, în iunie 1941, versus Iașul de astăzi, văzut prin ochii tinerilor, în perioada august – octombrie 2019. Fotografiile au fost realizate în cadrul concursului #orasuldinfotografii, organizat de Institutul „Elie Wiesel”.

La vernisaj va participa și Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”. Expoziția va putea fi vizitată până pe 28 iulie 2020.

Un fotograf iesean a fost invitat la cea mai mare expozitie din Europa

Un fotograf ieşean a fost invitat în Austria la unul dintre cele mai importante evenimente de cultură, organizate în oraşul Baden. Este vorba despre cea mai mare expoziţie de fotografie din Europa, la care vor participa reprezentanţii a 25 de ţări. Marius Florescu, un vestit fotograf din Iaşi, va participa la expoziţia fotografică denumită „Fete din umbră”, cu 22 de lucrări. Evenimentul va avea loc în perioada 27 august – 6 septembrie, unde va fi prezentă delegaţia din Viena, dar şi media locală. Din mii de participanţi au fost selectaţi doar 25, printre care se numără şi Marius. Costurile privind deplasarea şi cazarea vor fi suportate de către organizatori.

Marius Florescu a început încă de anul trecut un turneu de promovare a muncii sale, astfel încât prima expoziţie a avut loc în luna august 2018 la Piatra Neamţ, după care a urmat să-şi prezinte lucrările în Timişoara, Cluj şi intenţionează să încheie turneul în Iaşi, în incinta Ateneului Tătăraşi.





Adauga un comentariu