News Flash:

Externat fara a sti daca este bolnav

8 Iunie 2003
1054 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cosmin Neamtu va fi externat din Spitalul "Sf. Maria" la inceputul saptamanii viitoare •Chiar daca copilul a fost diagnosticat in urma cu aproximativ trei ani cu hepatita cronica si observatie boala Wilson, medicii pediatri sustin ca baietelul este sanatos •Sponsorii din Italia s-au oferit sa plateasca toate cheltuielile de spitalizare

Cosmin Neamtu, copilul care prin intermediul cotidianului ZIUA de Iasi a beneficiat de un ajutor financiar din partea Bisericii Ortodoxe "Santa Croce" din Italia, va fi externat la inceputul saptamanii viitoare. In urma cu aproximativ doi ani, baietelul, in varsta de 10 ani, a fost diagnosticat cu hepatita cronica la Spitalul de Boli Infectioase si observatie boala Wilson la Spitalul "Sf. Maria". Copilul nu a urmat nici un tratament pentru boala hepatica, deoarece parintii au o situatie financiara precara si nu au avut bani pentru medicamente. Cosmin este internat la Spitalul "Sf. Maria" de noua zile, iar medicii sustin ca baietelul este sanatos, desi a fost diagnosticat din nou cu observatie boala Wilson. La ultima internare in Spitalul de copii, Cosmin a plecat acasa fara ca medicii sa confirme sau sa infirme aceasta boala genetica rara. Nici unul dintre medicii pediatri nu a pomenit nimic de hepatita cronica. Dupa noua zile de spitalizare, un copil care a fost diagnosticat cu hepatita cronica si observatie boala Wilson este externat ca fiind sanatos. Rezultatele primelor analize au evidentiat o modificare oculara, una dintre simptomele specifice bolii Wilson (depunere de cupru in sange, ficat, urina, cornee), dar pentru confirmarea acestei boli, medicii trebuiau sa efectueze o punctie de biopsie hepatica, analiza care nu a fost recoltata. Dupa doua, trei zile de la internare, medicii au cerut efectuarea a doua analize (timpul Quik si electroforeza) la un cabinet particular din Iasi, pentru ca in spital nu pot fi efectuate, dar nimeni nu a mai pomenit de acest lucru.
Medicii din Clinica a II-a de pediatrie din cadrul Spitalului "Sf. Maria" au fost deranjati de faptul ca cei din Italia i-au rugat sa acorde atentie acestui caz. Italienii erau interesati de efectuarea unui set complet de analize si stabilirea unui diagnostic in vederea transferului baietelului intr-un spital din Italia. Daca medicii din Spitalul "Sf. Maria" considera ca trebuie platite toate cheltuielile de spitalizare, italienii sunt dispusi sa le plateasca. Totodata, din donatia primita din Italia se pot plati si eforturile medicilor depuse pentru recoltarea probelor de laborator.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1271 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018256 (s)

loading...