News Flash:

Fabrica de incompetenti

13 Iulie 2007
4664 Vizualizari | 15 Comentarii
Fabrica de incompetenti
A trecut si Bacalaureatul de anul asta, prima "editie". Rezultatele au fost, ca in fiecare an, controversate. 20 la suta dintre elevi nu au luat examenul, iar asta e o cifra destul de mare. Desigur, nu spun ca toata lumea ar trebui sa promoveze, insa ceea ce se petrece in sistemul de invatamant e de-a dreptul haotic. Si asta nu de ieri, de azi, ci de 17 ani. Romania democrata se apropie de majorat, este o tara europeana cu un sistem de invatamant bolnav.
Doar in Romania anului 2007 e posibil ca mai bine de 10.100 de liceeni care au avut medii generale de peste 9 in cei patru ani de liceu sa nu ia examenul. Fie erau intr-adevar elevi buni, si atunci subiectele au fost prea dificile, fie profesorii le-au dat note mai mari decat meritau, ca sa isi ascunda propria incompetenta. Si nu o spun numai eu, o spune un fost ministru al Educatiei, Mircea Miclea.

Nu am fost un elev "silitor", media mea generala, in cei patru ani de liceu, n-a sarit peste 7. S-a intamplat sa iau note mici pentru ca indrazneam s-o corectez pe profesoara de engleza, care avea o pronuntie jalnica. In patru ani, am avut nu mai putin de trei profesoare la aceasta materie; veneau din facultate direct la liceu, sa predea. Iar dupa un an, fie plecau prin alte parti, fie cereau sa predea la alte clase. In clasa a IX-a, diriginta mea, un fel de Madam Isoscel - care preda, insa, limba romana -, m-a lasat corigenta la gramatica. Doar pe un trimestru, dar am fost corigenta. Acum ma amuz copios cand imi amintesc, cu atat mai mult cu cat, o buna perioada de timp, am facut corectura pentru mai multe ziare locale. Notele luate in liceu nu corespund aproape niciodata cu realitatea, nu dau masura cunostintelor unui elev. Altfel, cum putea un elev de 7 sa ia BAC-ul cu o medie mai mare de 9?
Explicatia e destul de simpla. Nu conteaza cat de mult te-ai pregatit, totul tine de noroc. Daca ai nesansa sa prinzi o comisie de supraveghere formata din profesori "speriati" si eventual si un subiect dificil, o sa scrii atat cat stii si cu asta, basta. Daca, in schimb, profii sunt "de treaba", vor inchide ochii atunci cand te "inspiri" din vreo fituica sau de la colegii care stiu mai mult. In cazul meu, profii au fost "de treaba" pentru ca fusesera bine tratati inainte, de catre parintii unor colegi. Era obligatoriu sa ia note mari. Si au luat. Am luat toti, de fapt.
Oricat de mult s-ar schimba regulile, metodele de examinare, numarul de materii la care se sustin probele, atata timp cat profesorii sunt aceiasi, sistemul va avea de suferit. Degeaba le-au interzis elevilor sa le cumpere gustari, cafele si sucuri profesorilor din comisii, spaga se poate da si in cadru neoficial. Iar cat timp profesorii care fac parte din acele comisii care supravegheaza si corecteaza lucrarile vor lua spaga, notele obtinute la examenul de bacalaureat nu vor fi relevante.
Pe mine nu m-a ajutat prea mult nota mare obtinuta la acest examen. E inutil sa spun acum cat de lipsita de valoare este, pentru mine, o diploma de licenta. Dar sunt atat de multi elevi care, odata ce au promovat examenul de bacalaureat, urmeaza studii superioare. Si primesc diplome care le asigura angajarea pe posturi caldute, dinainte rezervate tot de parintii iubitori. In felul acesta, multe institutii se umplu de functionari care stiu prea multe, nu fac prea multe, dar trebuie sa ocupe pozitiile pentru care parintii vor fi cotizat.
Nu cred ca gresesc daca spun ca sistemul romanesc de invatamant, pana in momentul in care va fi reformat total si in mod real, produce incompetenti pe banda rulanta.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (15)

silitor  | #15578
Si atunci ce este important?Va dati seama ce promovati?Cand sustii ca nu sunt valori arata-ne unde-ti era valoarea,poate excelai totusi in ceva altfel este groaznic ceea ce spui
Marinescu  | #15579
Stimata Denisa Lala, media cu care ai promovat studiile liceale nu-ti da dreptul sa comentezi valoarea invatamantului romanesc si, mai ales, sa generalizezi niste aspecte negative care exista fara indoiala, ca in orice domeniu. Exista foarte multe cadre didactice care isi fac datoria exemplar, facand multe sacrificii pentru profesie. De ce despre ele nu se scrie niciodata nimic? Dumneata stii, de exemplu , ca in fiecare an cadrele didactice cumpara din propria retributie carti pentru premiile elevilor de la sfarsit de an scolar? Ca pentru nevoile didactice zilnice (fise de lucru cu elevii, teste etc.) profesorul cumpara hartie din propriii bani? Spatiul e prea restrans sa-ti povestesc si altele, dar ar fi bine sa te documentezi putin. Ce zici?
Anonim  | #15580
Bacul, ca bacul... Nu e mare chestie sa ai 12 clase oricum. Dar cand incompetenti din astia trec si de examenul de admitere la o facultate si fac facultatea pe banii statului iti vine sa strangi pe cineva de gat.
Exemplu: cand am dat eu la facultate (AC Iasi) , ultima medie de admitere la fara taxa a fost 8.07, si am fost 2 studenti jumate pe loc. Anul de dupa, cea mai mare medie cu care s-a intrat a fost 8.01. In cativa ani s-a ajuns ca elevi care la admitere au obtinur 4.35 sa fie admisi la fara taxa.
Vi se pare normal niste incompetenti sa faca facultatea pe banii statului ? NICI MIE.
Decebal  | #15581
Ce spuneti de absolventii facultatilor, care provin din acesti bacalaureati ? Cu atitea facultati, mai mult sau mai putin particulare, trebuie sa fie si studenti suficienti, pentru normele profesorilor, pentru continuitatea procesului de invatamint universitar, pentru fericirea "boborului", pentru ... etc. Traim in era functionarilor ! De ce nu ?! Cu atita birocratie, este nevoie de functionari, de parlamentari - sute , mii, milioane ...
Daniel  | #15582
Pui prea mult accent pe nota de trecere la bac si pe niste incoerente la limita notei de trecere.

Pentru marea parte a elevilor nota de trecere nu conteaza - 80% au trecut. Ce conteaza pina la urma e sa ai o nota buna la bac. Si la capitolul asta mi se pare ca bac-ul a excelat anul asta. Elevii foarte buni (sa zicem elevii peste 9) au fost separati clar de elevii buni (sa zicem elevii cu note intre 7 si 9). Si elevii buni au fost separati clar de elevii mediocri - sa zicem cu note sub 7. Rostul unui examen nu e sa treaca aia bunii si sa pice aia prostii. Rostul unui examen e sa deosebeasca intre elevi. Din punctul asta de vedere bac-ul de anul asta a excelat - a intrecut bac-ul din multi ani. Tineti-o tot asa!!!!

Cum zici, diploma de liceu in sine nu conteaza asa de mult. Conteaza la ce facultate mergi. In momentul de fata o facultate poate sa ia rezultatul de la bac si in mod clar sa deosebeasca intre elevii eminenti si restul. Si bac-ul a devenit dintr-o data foarte folositor!

Numai bine.
andrei  | #15583
Mai fata mai,
daca media generala de la liceu, cu care te lauzi, a fost putin peste 7 sa stii ca faci parte din categoria incompetentilor cu pretentii de neintelesi. din pacate cei de teapa ta ajung sa devina cad(av)re didactice si atunci nu mai mira pe nimeni nivelul de la bacalaureat. ia incerca sa dai un examen pe baza de test grila si atunci vei avea imaginea intregii tale valori.
cosmin  | #15584
ma baiatule tu nu observi ca in ziarul asta scrii numai pe langa, incearca si tu un articol mai la obiect si fara comentarii absurde gen vis urat. ai grija sa nu te prinda numele : intelegi tu
Sniper  | #15585
Trebuie avut in vedere ca sistemul de invatamint din tara noastra este neschimbat de aproape 150 ani.Ca si in celelalte ministere nimeni nu doreste sa faca lumina in astfel de cazuri.Cunosc destule persoane ale caror copii invata i institutii de invatamint de marca din municipiu si sunt consternat de faptul ca profesori cu pretentii solicita ` atentii ` de aprox.100 Eur.pentru asa-zisele cresteri ale notelor asa ca...sistemul este cel vinovat in primul rind si apoi cei dintre noi care accepta astfel de practici.In rest domnule editorialist nu rezolvi nimic din cele semnalate si tare ma tem ca si dumneata ai procedat la fel ca cei pe care-i lovesti in momentul in care e posibil sa fi trecut printr-o forma de invatamint primara sau....superioara!
dob  | #15586
Slab. Superficial.
nexus  | #15587
In 50 ani de comunism un lucru a prins la noi "cantitatea - o noua calitate".
Acelasi motiv pentru care toate jegurile umane sunt tinute fortat in scoli si licee "ca altfel devin infractori si da prost in statistici". Mda, ca asa vor termina pe branci un liceu si pe urma se vor face doctori...
A fost nevoie de 7-8 ani sa devina subiect public violenta in scoli. Deci sa mai asteptam 6-7 ani si pentru asta... Ca oricum nu vor face absolut nimic (bun).
curcudel  | #15588
Macho, mai ia o gura de fan..
FactiS  | #15589
Si eu am dat bacu anu trecut.pe anii de liceu media generala a fost 8.05 iar la BAC am luat 9.48.Bine zici ca notele,respectiv mediile din liceu nu reflecata cu realitatea.Dar spre deosebire de cei care au copiat,eu pot afirma sus si tare ca nu am facuto,cu toate ca mi sa oferit posibilitatea...
Denisa Lala  | #15590
Stimate domnule Marinescu, ceea ce povestesti dumneata probabil ca se intampla, la fel cum, probabil, exista medici care aduc "de-acasa" calmante, seringi si altele pentru a-si trata pacientii. Nu contest ca exista profesori care-si fac datoria exemplar, insa nu despre asta am scris eu, ci despre cat de "bolnav" este sistemul in intregul sau.
Cat despre media cu care am promovat eu... cum spuneam, nu m-am omorat cu invatatul, pentru ca notele oricum nu se acordau "pe merit".
In fine... imi racesc... tastatura de pomana.
vvv  | #15591
@Daniel: rolul bacului nu e sa deosebeasca elevii, ci sa asigure ca dupa ce a "invatat" 12 ani un tanar stie sa scrie si sa socoteasca. Macar. Istorie si alte materii nu mai pun la socoteala, ca si cu limba romana sunt mari probleme. Ca orice examinare, nu conteaza nota, conteaza daca nota respectiva are acoperire in cunostintele elevilor. In invatamantul romanesc nu are.
@Decebal: curaj, ca se imputineaza; intram in era patronilor, care nici ei n-au nevoie de diplome
@marinescu: eu am dat din banii mei pentru cartile de premiu; exista extreme pozitive si extreme negative, dar valoarea invatamantului romanesc se va vedea prin valoarea elevilor pe care ii creaza; si sper sa aiba vreo valoare...
Si propria mea critica: ai dreptate denisa, dar toata lumea stie asta... (ma rog, dupa comentariile pe care le-am citit nu mai suint asa de sigura). Crezi ca are vreun rost articolul?
un mediocru  | #15592
Este irelevant ce note ai, incepand cu clasa 1, continuand cu anul 5 de facultate si terminand cu masterul - scoala facuta pe banii statului (in cazul meu). In liceu nici eu nu am avut mai mult de 7, in facultate nu am avut mai mult de 8: bacul si licenta le-am promovat cu medii peste 9,00.(fara sa copiez). Cat imi foloseste ce am invatat pe piata muncii: 1%. Cati pedagogi am intalnit? 2, in primele 8 clase. De ce nu am avut note mai mari? Pentru ca nu m-a interesat decat matematica si fizica - ca sa intru in facultate si pentru ca in facultate m-am angajat ca stiam ca fara experienta facultatea este nula. Culmea este ca am colegi de munca,fosti sefi de promotie, complet retardati - astea sunt varfurile sistemului de invatamant romanesc. Pentru ca adevaratele varfuri nu studiaza aici, si nu raman aici. Iar pentru andrei: sunt sigura ca pe denisa nu au atins-o vorbele tale in conditiile in care tu judeci un om prin prisma notelor din liceu...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1532 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020377 (s)

loading...