Titlurile zilei

Faimoasa marcă de automobile ARO ar putea să fie produsă, din nou în serie, printr-un prototip realizat de profesorul ieșean Adrian Sachelarie și o echipă de studenți de la Universitatea Tehnică (EXCLUSIV)

Publicat: 21 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Faimoasa marcă de automobile ARO ar putea să fie produsă din nou în serie printr-un prototip realizat de profesorul ieșean Adrian Sachelarie și o echipă de studenți de la Universitatea Tehnică EXCLUSIV
Profesorul Facultății de Mecanică din Iași conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie și echipa sa de studenți au realizat un prototip special al celebrei mărci de mașină din România ARO

Prototip al legendarei mărci de automobile ARO, realizat de conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie și ai săi studenți de la Facultatea de Mecanică din Iași! Realizat încă de acum 7 ani (2013), ingeniosul proiect nu a fost susținut de autorități sau companii private în domeniul automobilelor. Cu toate acestea, vestea bună este că în viitor s-ar putea ca prototipul să fie pus în aplicare tocmai la Câmpulung-Argeș, loc unde a fost dezvoltată singura mașină 100 la sută produsă în România

Prototip al faimoasei mărci de automobile ARO, pus la punct la Facultatea de Mecanică a Universității Tehnice (TUIAȘI) „Gheorghe Asachi” din Iași! Totul se întâmpla acum 7 ani. De atunci, pentru că proiectul nu a fost susținut de autorități sau companii private în domeniul automobilelor, lucrurile au stagnat. Realizat de conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie și ai săi studenți de la Facultatea de Mecanică din Iași, acum, acesta ar putea avea o șansă să fie implementat.

Șansă uriașă de implementare pentru un prototip al legendarei mărci de automobile ARO, realizat la Facultatea de Mecanică din Iași

Proiectul realizării valorosului prototip al cunoscutei mărci de mașină ARO, pus în aplicare de conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie și studenții săi de la Facultatea de Mecanică din Iași, nu a fost susținut de autorități sau companii private în domeniul automobilelor. Prin strădania și eforturile conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie, în viitor acesta ar putea avea o șansă uriașă să fie pus în aplicare, la nivel de produs de automobile în serie. „Până acum am primit tot felul de propuneri sau soluții pentru a produce prototipul nostru ARO! Din păcate, multe au fost fanteziste sau nerealiste! Nu au fost lucruri viabile, concrete și care să poată duce la ceva clar.

Noi am continuat să promovăm prototipul, l-am prezentat unde am putut. Acum, și cu această pandemie de COVID-19, nimic nu poate fi anticipat și nu te poți baza pe ceva care să ducă la realizarea mașinii noastre pusă la punct cu studenții. Totuși, am fost la Câmpulung din Argeș și am discutat cu fostul inginer de proiectare la ARO, singura mașină 100 la sută produsă în România!, mărturisește universitarul Sachelarie.

„Prototipul ARO ar putea fi dezvoltat la Câmpulung!”, anunță profesorul Adrian Sachelarie. Șansă unică pentru singura mașină 100 la sută produsă în România

Mai departe, conf. univ. dr. Adrian Sachelarie de la Facultatea de Mecanică din Iași anunță că, în viitor și după trecerea pandemiei de COVID-19, este o șansă ca prototipul ARO să fie pus în aplicare.

„Acest inginer este un om foarte inteligent și alături de care am vorbit să vedem cum putem să facem ceva. Foarte probabil, la Câmpulung va fi posibil să punem la punct și să implementăm munca inginerească pe care am făcut-o cu studenții de la Facultatea de Mecanică a Universității Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iași”, a reliefat conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie, Departamentul de Inginerie mecanică și Autovehicule rutiere, respectiv Centrul de Motoare si Autovehicule Rutiere din cadrul Facultății de Mecanică din cadrul Universității Tehnice (TUIAȘI) „Gheorghe Asachi” din Iași.

Povestea unui nou automobil de teren ARO, în cadrul proiectului intitulat „iARO Camarad” de la Facultatea de Mecanică din Iași

În 2013, conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie și echipa sa de tineri schița, proiecta și realizat efectiv, în premieră națională, acest prototip după faimosul ARO. Încă de atunci se făcea un apel public pentru ca lucrurile să nu se piardă. Grupul coordonat de conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie era format din peste 20 de studenți. Toți și-au pus în plan să realizeze un nou automobil de teren ARO, în cadrul proiectului intitulat „iARO Camarad”. Totuși, doar Gabriel Calancea, Bogdan Levarda, Vlad Palanciuc, Ion Ababei, Andrei Bratu, Alexandru Canschi, Lucian Fînariu au rămas până la final și au realizat transformarea mașinii de teren, 100 la sută românească.

Profesorul Sachelarie a spus, încă de la început, că întreg meritul le aparține studenților și că ei ar fi trebuit să fie sprijiniți, atât financiar, cât și moral

După mii de ore petrecute în garaj, profesorul Adrian Sachelarie a spus, încă de la început, că întreg meritul le aparține studenților și că ei ar fi trebuit să fie sprijiniți, atât financiar, dar și moral. „Este cea mai complexă realizare a noastră și care a necesitat un volum foarte mare de muncă. Studenții, având energia tinereții, vin mereu cu soluții incredibile. Echipa care a lucrat la acest proiect are o carte de vizită bine definită și angajatorii nu le pot spune că nu știu să lucreze. Vreau să vă mărturisesc că mi-au golit garajul și au început să se pună pe treabă. Zi de zi, din timpul lor liber, au mers câte 15 kilometri dus și alți 15 întors pentru a lucra la mașină. La noi este vorba de multă, foarte multă pasiune, dar și de nebunie. Nimeni nu poate să înțeleagă ce bucurie se citea în ochii lor atunci când au scos mașina terminată, din garaj…”, reliefa, după terminarea prototipului ARO, profesorul Sachelarie .

Scopul a fost de a readuce la viață legenda mărcii ARO! „Au făcut eforturi să readucă la viață legenda ARO, tocmai mașina la care visau mulți înainte de ’89”, arată universitarul Adrian Sachelarie

„iARO Camarad”, o mașină-concept realizată de studenții politehniști ieșeni, ar putea fi versiunea modernă a celebrei mașini de teren ARO. Ea a putut fi admirată la saloane de automobile alături de cele mai noi modele auto de la BMW, Citroën, Nissan, Opel, Peugeot, Seat, Suzuki, Toyota. „Un vis frumos, un studiu de design s-a transformat în realitate. Am reușit să arătăm țării întregi ceva…, faptul că o mână de studenți inimoși de la Facultatea de Mecanică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, și nu din altă parte, au făcut eforturi să readucă la viață legenda ARO, tocmai mașina la care visau mulți înainte de ’89″, mai spunea conf. univ. dr. Adrian Sachelarie.

Adauga un comentariu