O glumă postată de un utilizator pe o rețea de socializare cu ocazia zilei farselor, 1 aprilie 2020, anunța părinții că școlile se vor redeschide. Ministerul Educației a reacționat imediat și a anunat că mesajul nu este oficial și că va depune plângere la Parchet pentru distribuirea de știri false.
Farsa de 1 aprilie purta antentul ministerului
Un ordin circula astăzi pe internet de ziua păcălelilor, 1 aprilie, care anunța părinții că școlile vor fi redeschise. Iată textul din ordinul fals care circulă pe intenet:
„ORDIN
privind reluarea în unitățile de învățământ preuniversitar a cursurilor suspendate în data de 11 martie 2020 din cauza pandemiei COVID 19
În baza Hotărârii Guvernului României nr. 26/15.09.2000, privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările ulterioare,
În temeiul articolului 9 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OMENCS 5068/2016, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere Adresa Ministerului Sănătății nr. 11B/11.03.2020 și Ordonanța militară a Guvernului României nr. 6/31.03.2020,
Ministerul Educației Naționale emite prezentul ordin:
Art.1. În data de 06.04.2020 se reiau cursurile în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România.
Art. 2. Reluarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv a anului școlar, stabilite de consiliul de administrație a unității de învățământ și comunicate Ministerului Educației Naționale.
Art. 3. Nouă structură a semestrului al II-lea este:
Cursuri: 13 ianuarie 2020 – 11 martie 2020
Vacanța de primăvară: 12 martie – 05 aprilie 2020
Cursuri: 06 aprilie – 24 iunie 2020
Art. 4. Pentru respectarea măsurilor privind distanțarea socială elevii vor sta câte unul în bancă, cu un număr admis de cel mult 15 elevi în clasă.”, se arată în știrea falsă care a făcut vâlvă astăzi pe internet.
Autoritățile nu au gustat glumă și nici părinții, astfel Ministrul Educației a depus plângere penală pentru distribuirea de informații false și fake news, iar autorul riscă amendă sau chiar pușcăria.
Este important de menționat că deşi azi este 1 aprilie, ziua internaționala a glumelor, este strict interzisă folosirea însemnelor oficiale în glume sau informări pentru amuzament.
Cine este autorul ordinului de Minister care „redeschidea școlile”
DIICOT încă nu a indentificat cine a fost persoana care a emis ordinul fals în numele Ministerului Educației, dar confirmă că există o listă de suspecți și că vor comunica atunci când vor avea date concrete.
Dacă utilizatorul a folosit soluții VPN sau și-a protejat bine calculatorul este din păcate greu de prins un astfel de „infractor”.