News Flash:

Faliment bancar in Republica Moldova

20 Iunie 2009
1428 Vizualizari | 0 Comentarii
Afisat la ora 13:07

Banca Nationala a Moldovei a retras vineri licenta de desfasurare a activitatilor financiare Bancii Comerciale Investprivatbank S.A, care va fi lichidata din cauza gestiunii defectuoase, faliment care ar fi putut fi favorizat si de criza economica, informeaza presa de la Chisinau.
Potrivit unui comunicat oficial al bancii centrale, "decizia a fost determinata de faptul ca, in cadrul supravegherii activitatii BC Investprivatbank S.A., in baza rapoartelor financiare, Banca Centrala a depistat incalcari ale normelor prudentiale, ceea ce a determinat efectuarea unui control complex pe teren in martie-mai 2009". "In consecinta, managementul neadecvat al BC Investprivatbank S.A a condus la incapacitatea de plata a bancii respective", se arata in comunicatul BNM.
Banca centrala explica falimentul Investprivatbank prin faptul ca administratia bancii a prezentat rapoarte eronate despre starea lichiditatilor sale. Contactata de Info-Prim Neo, viceguvernatorul Ema Tabarta nu exclus posibilitatea ca Ivan Kirpalov, fostul presedinte al Investprivatbank, sa fie cercetat penal pentru ca a furnizat date eronate, dar ea a spus ca acest lucru tine de competenta procuraturii.
Oficialul de la BNM a explicat ca una dintre cele mai mari greseli ale bancii Investprivatbank a fost concentrarea creditarii proiectelor imobiliare si nediversificarea portofoliului de credite, in conditiile in care oricum piata imobiliara a inregistrat o scadere din cauza crizei mondiale. Astfel, in urma controlului efectuat de BNM s-a descoperit ca creditele imobiliare constituiau circa 75% din portofoliu, pe cand norma admisa era de cel mult 30%. O alta incalcare a fost faptul ca banca a atras pe piata depozite pe termen scurt - o luna, 1-3 luni si 3-6 luni, dar acorda credite pe termen lung. "Acest fapt a creat ulterior un gap financiar", a explicat Tabarta.
Potrivit legislatiei in vigoare, odata cu retragerea licentei, toate imputernicirile organelor de conducere ale bancii trec la lichidator, care este unicul reprezentant al bancii. Operatiunile cu patrimoniul si cu obligatiunile bancii in cauza se efectueaza numai cu semnatura lichidatorului. Lichidatorul va evalua activele si pasivele bancii, spre vinderea acesteia ca un complex patrimonial unic unei alte banci, ceea ce va permite onorarea obligatiilor fata de deponenti.
Viceguvernatorul BNM a declarat ca se va face tot posibilul ca persoanelor fizice care aveau depozite la Investprivatbank sa li se restituie banii, dar nu a putut garanta ca li se vor restitui integral sumele. Zeci de depunatori la aceasta banca s-au adunat la sediul Investprivatbank vineri dupa-amiaza, cand fusese anuntata o conferinta de presa.
Pe de alta parte, viceguvernatorul BNM a dat asigurari ca pentru persoanele care au depozite la celelalte banci din Moldova "nu exista temei pentru panica". Potrivit ei, celelalte banci din Moldova "au un procent al lichiditatii care corespunde normei, adica este mai mare decat 20%". Depozitele de la Investprivatbank ar reprezenta 5% din suma totala a depozitelor bancare a populatiei, potrivit aceleiasi surse.
Sursa Realitatea tV
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1352 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019965 (s)

loading...