News Flash:

Falimentul Moldova Tricotaje SA

20 Februarie 2009
1130 Vizualizari | 0 Comentarii
Falimentul Moldova Tricotaje SA
ostii salariati de la Moldova Tricotaje SA pot sa isi ia adio de la banii pe care ar trebui sa ii primeasca de la fabrica. Dupa ce 3 ani de zile de insolventa, tribunale, contestatii si interese imobiliare sumele au fost sterse cu buretele de catre judecatorii de la Curtea de Apel, la insistentele societatii comerciale Polyinvest SA Bucuresti, creditorii au votat pentru redeschiderea procedurii de insolventa. Ieri, principalii creditori ai fostei fabrici de textile, Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si Directia Economica si Finante Publice Locale (DEFPL), au votat pentru intrarea in faliment a Moldovei Tricotaje SA. "Salariatii au asteptat 3 ani de zile sa isi primeasca banii, vor mai astepta inca 3? Ne-am pierdut sperantele", a declarat, in fata instantei, liderul de sindicat Mihai Holban.

De ani de zile salariatii asteapta sa primeasca aproape 1,3 milioane lei, bani pe care ii vor primi abia dupa ce se va pune punct falimentului. In ceea ce priveste administratorul judiciar, batalia este acerba. Povestea este incurcata, in conditiile in care pentru administrarea fostei fabrici se lupta Management Reorganizare Lichidare (MLR) SPRL, Sigma IPURL si Casa de Insolventa Moldova SPRL. Numai ca pe rolul instantelor de judecata se afla un proces intre administratori, dupa ce Sigma IPURL, fostul administrator de la Moldova Tricotaje SA, a contestat selectia prin care Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a desemnat castigatori pe cei de la Management Reorganizare. Tot ieri, Sigma IPURL a demonstrat cum Management Reorganizare incearca sa joace la ambele capete, dorind sa fie atat administrator judiciar, cat si creditor, lucru interzis prin lege. Asta pentru ca MLR se ocupa si de insolventa Moldoconf SA, firma deja inscrisa in tabelul creditorilor. Daca Moldova Tricotaje SA va intra din nou in faliment sau nu, se va decide in cursul zilei de astazi. Tot astazi urmeaza sa se decida daca si cine va fi numit administrator judiciar provizoriu pana cand Curtea de Apel va lua o decizie in ceea ce priveste procesul existent pe rol.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3182 (s) | 22 queries | Mysql time :0.198003 (s)

loading...