Sport

Familia lui Djokovic, declarația oficială după ce Novak a părăsit Australia: ,,Vom fi acolo pentru el”

Publicat: 16 ian. 2022
Numărul 1 mondial nu va participa la Australian Open, unde ar fi trebuit să-și apere titlul

Familia tenismenului sârb a făcut primele delarații oficiale, după ce Novak a părăsit Australia, într-un comunicat. Aceștia au spus că sunt foarte dezamăgiți de cum s-a încheiat această poveste, dar că îi vor oferi tot sprijinul.

Novak Djokovic se află în acest moment într-un avion spre Dubai. Decizia autorităților australiene de a-i anula viza pentru a doua oară a fost susținută de un complet de trei judecători.

Numărul 1 mondial nu va participa la Australian Open, unde ar fi trebuit să-și apere titlul.

În acest context, familia tenismenului a transmis un comunicat. Îl redăm în întregime: ”suntem foarte dezamăgiți de decizia Curții Federale și de faptul că Novak trebuie să părăsească Australia. Nu a fost vorba doar de sport și de joc în primul Grand Slam al sezonului în care Novak domină timp de un deceniu, ci și de politică și de toate interesele care au predominat în acest caz”.

”În ciuda comportamentului scandalos față de Novak, am crezut că sportul va câștiga. Am crezut că se va respecta faptul confirmat de instanță, că Novak are o viză valabilă, că se va face dreptate și că niciun ”interes public” nu va fi o scuză pentru decizia care a fost luată”, a transmis familia Djokovic.

Rudele tenismenului au precizat că sunt alături de acesta și au cerut sprijinul fanilor:

”sunt vremuri grele, mai ales pentru Novak, dar ceea ce trebuie să facem cu toții, mai ales noi, ca familie, este să-l susținem mai mult ca niciodată. Vom fi acolo pentru a împărtăși loviturile pe care le-a primit, pentru a-l ajuta să-și recapete energia, credința în acest sport, mai ales în fair-play, care a lipsit cu desăvârșire aici”.

”Suntem mândri de el și de puterea de care a dat dovadă și de lupta pe care a condus-o cu demnitate.Credem că va ieși mai puternic din această situație și că timpul va arăta ceea ce indiscutabil a confirmat mereu până acum, și anume că este un mare campion și om”, au conchis.




Adauga un comentariu