News Flash:

Faptele de care este acuzat Voicu sunt deosebit de grave

15 Aprilie 2010
772 Vizualizari | 0 Comentarii
Faptele de care este acuzat Catalin Voicu sunt "deosebit de grave", iar solicitarea acestuia de punere în libertate a fost facuta prea devreme în raport de momentul arestarii, noteaza instanta suprema în motivarea deciziei prin care a respins cererea senatorului de eliberare sub control judiciar. In dispozitivul încheierii prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, luni, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar facuta de aparatorii senatorului Catalin Voicu se arata ca "faptele retinute în sarcina inculpatului sunt deosebit de grave raportat la modalitatea de desfasurare a activitatii infractionale la calitatea acestuia de senator în Parlamentul Romaniei si vicepresedinte al Comisiei de aparare din cadrul Senatului, la scopul urmarit si natura relatiilor sociale carora le-a adus atingere". "Cu toate acestea, formularea unei cereri de liberare provizorie la un interval de timp atat de scurt fata de solutionarea definitiva a propunerii de arestare preventiva, timp în care nu s-au mai efectuat alte acte procesuale îndreptatesc instanta sa constate ca aspectele retinute în hotarare de dispunere a arestarii preventive nu s-au modificat, iar temerile ca inculpatul va încerca zadarnicirea aflarii adevarului, sustinute de probele la care s-a facut deja referire, persista", noteaza instanta în motivare. Judecatorul Livia Luminita Zglimbea mai noteaza în motivarea deciziei ca "împrejurarea ca numitii Radu Dan Florea si Laura Dragotescu nu au la acest moment calitatea de martori în dosar nu modifica aprecierea facuta de Catalin Voicu atata vreme cat dosarul este în faza de urmarire penala, iar cercetarile sunt în curs de desfasurare". Senatorul Catalin Voicu a invocat, luni, ca cele doua persoane care au purtat convorbiri interceptate de DNA si care au stat la baza arestarii sale, nu ar avea calitatea de martori în dosar, motiv pentru care nici interceptarile nu ar trebui considerate probe. Instanta îsi mai argumenteaza decizia de mentinere în arest a senatorului Catalin Voicu invocand doua convorbiri telefonice purtate de Radu Dan Florea cu o alta persoana. "Imprejurarea de influentare a martorului este confirmata de discutia din 29 martie dintre Radu Dan Floarea si Laura Antoanela Dragotescu din care reiese ca aceasta nu are cunostinta de niciun împrumut, ca nu este finul inculpatului Voicu, iar daca a fost împrumutat, a fost împrumutat de acesta cu sume mici, pe care le-a restituit, manifestandu-si dorinta de a se prezenta la organele de urmarire penala pentru a-si prezenta punctul de vedere", mai arata judecatorul. In finalul motivarii deciziei sale, instanta conchide ca "natura infractiunilor de coruptie pentru care este cercetat inculpatul, calitatea în care acesta a actionat, precum si încercarile ulterioare de a zadarnici aflarea adevarului reclama mentinerea starii de arest a inculpatului". Senatorul Catalin Voicu a fost arestat în 30 martie, sub acuzatiile de trafic de influenta în forma continuata, fals în înscrisuri sub semnatura privata, participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la legea contabilitatii, în legatura cu fapte de coruptie, în forma continuata. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, luni, suspendarea din functie a judecatorului Florin Costiniu.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6588 (s) | 22 queries | Mysql time :0.519479 (s)