News Flash:

Fara cuvinte, lumea e un balamuc

19 Mai 2007
1362 Vizualizari | 0 Comentarii
Constantin Arustei si Ramona I
• Reporterii ZIUA de Iasi au realizat un reportaj in urma caruia au verificat daca este aplicata Legea 448 pe 2006 • Prin legea in cauza se precizeaza ca institutiile publice sunt obligate sa aloce un post de interpret in vederea solutionarii eficiente a problemelor persoanelor cu dizabilitati la care acestea se prezinta • Au fost testate cateva institutii publice precum Prefectura, Inspectoratul Judetean de Politie, Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala • Nici una dintre aceste institutii nu avea angajat un interpret
Reporterii ZIUA de Iasi au realizat un reportaj prin care au verificat daca este aplicata Legea 448 pe 2006, care precizeaza ca institutiile publice sunt obligate sa aloce un post de interpret in vederea solutionarii eficiente a problemelor persoanelor cu dizabilitati la care se adreseaza acestea. Au fost testate cateva institutii publice precum Prefectura, Parchetul, Inspectoratul Judetean de Politie, Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Cu ajutorul Ramonei I., eleva la Grupul Scolar Vasile Pavelcu, o adolescenta de aproape 18 ani cu dizabilitati de auz si vorbire, s-a incercat sa se demonstreze celor in cauza cat de necesara este punerea in practica a acestei legi. Rezultatul acestui demers jurnalistic il veti afla din cele ce urmeaza. Semne fara sens la Politie Inspectoratul Judetean de Politie Iasi. Zi banala. Cineva vrea sa depuna o plangere. Dar nimeni care sa priceapa doleantele cuiva care este suferind de anumite deficiente de limbaj si auz. Intampinati de agent sef adjunct Nicusor Tacutanu, imediat dubiile ca nu se poate rezolva cu depunerea unei plangeri au inceput sa se adevereasca. Chemat in ajutor, Madalin Taranu a gasit solutia: sa fie chemat cineva de la Grupul Scolar Vasile Pavelcu. Dar curgeau zeci de semne pe care reclamanta, Ramona I., nu putea sa le priceapa. Sosit si purtatorul de cuvant, situatia s-a lamurit: nu este interpret. "Gaseam cum sa ma inteleg. Gaseam o foaie si un pix, oricum m-as fi descurcat", a sustinut agentul sef adjunct Nicusor Tacutanu, dupa ce i s-a precizat ca era un test. Mai greu a fost pentru purtatorul de cuvant al IJP, acesta neauzind de Legea 448 pe 2006. "N-avem interpret... dar chemam in situatii speciale... Pana acum nu s-a intamplat sa nu ne intelegem cu cei care aveau anumite deficiente... N-am auzit de aceasta lege... Nu pot sti toate legile...", a conchis Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al IJP. Chiar daca se gaseau solutii, in cele din urma, treceau multe ore si se scria un toc de foi. Pentru o plangere, intr-o zi banala. Hartia si pixul, fidelitate si calitate in comunicare la Prefectura In consultanta la Prefectura. Surprins de ineditul situatiei, purtatorul de cuvant al Prefecturii, Emanoil Arhip, a crezut initial ca este o farsa, acesta crezand ca fata se preface ca ar avea deficiente de comunicare. Totusi, a luat in serios vizita si a incercat sa vorbeasca. Cum nu-i reusea, a trecut imediat la pix si foaie. Desigur, era greu, se mai folosea de limbajul mainilor, dar nu reusea sa formeze semne inteligibile pentru Ramona. Incurcatura a fost depasita atunci cand, in scris, primea raspunsurile pe care le astepta. Motivul vizitei era cel al unei mosteniri. Daca ar fi fost real, Ramona trebuia sa mai astepte, oricum, ceva vreme pana sa se gaseasca un interpret, cu toata buna-vointa purtatorului de cuvant al Prefecturii. "M-ati prins... Despre ce lege e vorba?... Da, ar fi bine sa avem un astfel de post... stati sa sun sa vad daca trebuie sa avem pe cineva care sa comunice cu astfel de persoane... Da... Voi face demersuri in acest sens... Ma scuzati...", s-a justificat Emanoil Arhip. Dar, pana la discutarea problemei legata de mostenire, trebuia sa se treaca de portar. Un demers sinucigas, indiferent de institutia la care am intalnit portari. De acestia se trecea cel mai greu, deoarece problemele persoanelor cu dizabilitati sunt in totalitate necunoscute. O carte in dar La Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala - DADR Iasi, s-a gasit singurul om care stia de Legea 448 pe 2006, conform careia institutiile publice trebuie sa aiba un post de interpret. Fara mari intarzieri, directorul institutiei a primit vizitatorul si-a incercat sa comunice in scris cu el, imediat ce si-a dat seama ca are anumite deficiente de limbaj si auz. Schimband foi de hartie cu musafira neobisnuita, a reusit sa afle ce doreste de la institutia pe care o conduce. Mai mult, stia ca poate sa primeasca oricand o amenda ca nu are acest post ocupat. "Nu gasesc nici un interpret pe care sa-l angajez. De anul trecut am apelat la AJOFM si nu s-a gasit cineva care sa ocupe acest post. Cum gasesc un interpret, cum il angajez. Stiu ca pot primi amenda dar n-am avut cum sa fac acest lucru, negasind oameni", a precizat Constantin Arustei, seful Directiei. Tot aici, Arustei a fost singurul care i-a oferit si un pahar cu apa, in timp ce suna iar la AJOFM. La final, in semn de amabilitate, Ramona a primit o carte si asigurari ca daca va avea nevoie de ceva, iar pana atunci nu va gasi un interpret, va invata el insuti limbajul mimico-gestual. "Oricand crezi ca ai nevoie de ceva care sa depinda de noi, esti binevenita. Iti promit ca voi invata chiar eu acest limbaj daca nu voi gasi pe cineva care sa aiba studii in acest scop", a promis Arustei. Sunt ca noi, dar nu-s ca noi Grupul Scolar Vasile Pavelcu se confrunta de multa vreme cu drumurile ce li se inchid, prematur, copiilor care invata aici. Pentru acestia, adevaratele greutati intervin o data cu finalizarea studiilor, dar si cu iesirea in oras. Atunci cand se aduna in parcul de la Teatrul National, rar se intampla sa scape de vreo remarca rautacioasa de la tinerii de varsta lor pe seama handicapului ce-l au. Ei par caraghiosi in ochii trecatorilor, multimea de maini care se imbina pentru a crea cuvinte in mintea colegilor pare, pentru ceilalti, cel putin o ciudatenie hilara. Interpret, o meserie inexistenta in nomenclator Fiind foarte costisitoare cursurile de limbaj mimico-gestual, in Iasi sunt putini interpreti cu atestat. Profesorii de la Grupul Scolar Vasile Pavelcu au cunostinte de limbaj mimico-gestual, dar nu au si atestatele necesare prin care ar putea fi interpreti la diferite institutii publice si nu numai. Cursurile pentru obtinerea acestor atestate sunt foarte scumpe pentru buzunarele celor interesati. "Toate cadrele didactice de la noi cunosc foarte bine limbajul mimico-gestual. Dar, din cauza costurilor foarte mari a cursurilor pentru obtinerea unui atestat in acest domeniu, costuri de 20-25 de milioane lei vechi, nu au atestate. Mai mult, doar la Bucuresti se sustin astfel de cursuri. Mai trebuie sa stiti ca interpretul nu are o meserie care sa fie precizata in nomenclatorul de meserii. Cat despre greutatile pe care le intampina acesti copii in viata sociala, imi vine foarte greu sa vorbesc", arata Gabriela Lozneanu, directorul scolii amintite. Rusinea de a fi cum esti "Daca ai fi fost tu in locul meu, ai fi intrat in pamant de rusine", sunt cuvintele, foarte greu articulate, de Ramona, in urma vizitelor la institutiile enumerate. Desigur ca intelegere a gasit aproape peste tot, dar nimeni nu s-a transpus in locul ei pentru a simti ceea ce a simtit tanara, in fata celor care nu stiau cum sa-i vorbeasca. Tineretea ei va fi pentru totdeauna marcata de astfel de experiente prin care sa i se arate ca nu este ca si ceilalti, ceilalti normalii, cat pot fi de normali, chiar daca aud, vorbesc ori vad bine. Probabil ca acest lucru l-a inteles si cel care a scris aceste randuri, mult prea tarziu, dar tot partial. Este un fel de a fi care ii desparte pe acesti copii de bucuriile varstei. Cat despre faptul ca va urma sa aiba un prieten, peste doua saptamani va implini 18 ani, sau ca va dori sa urmeze studiile superioare, cat despre faptul ca va avea nevoie de o consultanta la doctor sau la o banca, sau ca mereu, cand va intra intr-un magazin, va starni mila, nici nu mai incape vorba. Mila care le este aratata este poate cea mai usturatoare pentru ca este o mila ce atesta ca sunt atat de diferiti. Desi este o diferenta doar de forma, nu de fond. Dar traiesc asa, fiind poate mai tari decat cei care pozeaza in cele mai puternice caractere. Ei isi infrunta soarta dar dainuie o anumita eticheta de marginalizare, fie ea si involuntara, care sa-i izbeasca de lumea haina in care s-au nascut. Tocmai pentru ca n-aud bine, sunt mai atenti la gesturi, acele gesturi care tradeaza miile de cuvinte de lauda. Gestul nu prea poate fi falsificat, ca atare ei sufera mai mult cand le simt ca nu sunt in acord cu cele scrise sau exprimate verbal fata de care altcineva s-ar fi simtit flatat, uitand ca mai sunt si alte feluri de comunicare, mult mai sincere, prin care apare omul interior, dezgolit de fardurile falselor politeti. Ramona s-a intors cu aceasta experienta, trista ca este cum este. Scoala a inghitit-o, uniformizandu-se printre colegi. Dar cum se termina orele, intervine iar diferenta, experienta de a fi altfel intr-o lume careia nu-i prea pasa sau n-are timp sa zaboveasca asupra problemelor lor, pentru ca acestea sunt probleme mai curand decat un fel de a fi. Toate persoanele la care s-a apelat in diferite probleme nu erau convinse nici dupa dezvaluire ca este un caz real, Ramona I. fiind banuita ca ar interpreta rolul unui copil afectat de carente de limbaj si auz.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4247 (s) | 22 queries | Mysql time :0.305554 (s)