Sport

Fara jucatori si fara spectatori! Steaua este disperata sa-si aduca fanii inapoi!

Publicat: 31 mart. 2015
1

Relatia dintre clubul Steaua si fanii sai a ajuns într-un punct critic, în ciuda rezultatelor relativ bune ale echipei pregatite de Costel Galca. Lipsa de perspectiva, dar si scandalul privind sigla si simbolurile Stelei au îndepartat microbistii de arena din Ghencea, iar oficialii ros-albastri vor acum sa remedieze aceasta situatie foarte delicata si neplacuta.

Citeste si: INCREDIBIL! Steaua ia 20 de milioane euro daca ajunge in grupele Ligii

Valeriu Argaseala, presedintele Stelei, a încercat sa aiba o discutie civilizata cu liderii celor doua factiuni ale galeriei, Peluza Sud si Peluza Nord, anuntul fiind facut chiar de conducatorul clubului. Acesta a facut un apel la fani, care sunt chemati înapoi alaturi de jucatori. „Am avut întâlniri cu liderii galeriilor, pentru ca pâna la urma cei care iubesc Steaua trebuie sa o faca neconditionat, sa o iubeasca atunci când joaca foarte bine, dar si când nu o face”. Fanii s-au îndepartat de Steaua, iar echipa abia mai strânge 2.000 de suporteri la meciurile de pe teren propriu, care se disputa în Ghencea. Cu titlul de campioana aproape asigurat, echipa si-a exprimat în dese rânduri, prin vocea jucatorilor, nemultumirea fata de atitudinea suporterilor, care s-au întors împotriva celor ce reprezinta clubul de azi.

Citeste si: Steaua spulbera Viitorul pe final si mentine distanta fata de mureseni

Intre timp, Steaua are o noua problema de lot, pierzând al doilea titular înaintea meciului cu Petrolul, din returul semifinalelor Cupei României. Dupa ce Alexandru Chipciu a suferit o întindere la antrenamentele echipei nationale, înainte de meciul cu Insulele Feroe, Steaua nu se va putea baza nici pe portarul Arlauskis. Goalkeeper-ul a jucat tot meciul pe Wembley, primind 4 goluri din partea englezilor. S-a întors accidentat, acuzând dureri la umar, dupa cum informeaza ProSport, care noteaza ca lituanianul va fi menajat de Gâlca la meciul de joi. Lituanianul revenise ca titular în poarta Stelei chiar în turul cu Petrolul, de pe 5 martie, dupa mai multe partide în care stelistii l-au tinut deoparte din cauza ca a refuzat prelungirea contractului cu formatia campioana. În absenta lui Arlauskis, titularul Stelei va fi Valentin Cojocaru, la fel ca în primele meciuri ale returului. La rândul sau, goalkeeper-ul în vârsta de 19 ani a fost la lotul national saptamâna trecuta, fiind titular si integralist în amicalul de la U21 dintre România si Islanda.

Citeste si: DEZASTRU in Liga I! Inca doua cluburi vor intra in insolventa!

Varela, sub semnul întrebarii

Fernando Varela, plecat la nationala Insulelor Capului Verde, va ajunge la Bucuresti cu o zi înaintea meciului. Cel mai probabil, daca antrenorul Costel Gâlca va evita sa îl foloseasca pentru a-l menaja, locul sau în defensiva ros-albastra va fi luat de Gabi Tamas.

34 de meciuri a jucat Arlauskis în toate competitiile pentru Steaua (19 în Liga 1, unul în Cupa României, unul în Supercupa României, unul în Cupa Ligii, 6 în UEFA Europa League si 6 în preliminariile UEFA Champions League).

9 meciuri a jucat Valentin Cojocaru în acest sezon în poarta Stelei (4 în campionat, 3 în Cupa României si doua în Cupa Ligii).

Steaua – Petrolul se joaca maine seara, de la ora 21:30 (Pro TV).





Adauga un comentariu