News Flash:

Fara mobile si protocol la bacalaureat

8 Iunie 2009
826 Vizualizari | 0 Comentarii
Fara mobile si protocol la bacalaureat
• Pentru a elimina tentativele de copiat de anul acesta la examenul de bacalaureat, elevii de clasa a XII-a nu vor mai avea voie sa aiba telefoane mobile, inclusiv in curtea unitatilor de invatamant • Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii le-a transmis directorilor de licee din tara ca este interzis si ca profesorii sa stranga bani de protocol de la elevi, toti profesorii care vor fi depistati ca strang bani pentru protocol la examenul de bacalaureat urmand a fi sanctionati Pentru a elimina tentativele de copiat de anul acesta la examenul de bacalaureat, elevii de clasa a XII-a nu vor mai avea voie sa aiba telefoane mobile, inclusiv in curtea unitatilor de invatamant. De asemenea, absolventii nu vor avea dreptul sa vina cu nici un tip de mijloace de comunicare pe parcursul probelor de examen. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) a transmis directorilor de licee din tara ca este interzis si ca profesorii sa stranga bani de protocol de la elevi, toti profesorii care vor fi depistati ca strang bani pentru protocol la examenul de bacalaureat urmand a fi sanctionati. Sumele vehiculate ca sunt colectate de la elevi sunt cuprinse intre 50 si 100 lei, bani folositi pentru a fi cumparate fursecuri, apa si sucuri pentru supraveghetorii din timpul examenului. Aceste "atentii" au drept scop adormirea vigilentei profesorilor la bacalaureat pentru a nu-i sanctiona pe cei care incearca sa copieze sau sa colaboreze in timpul examenului. In judetul Iasi s-au inscris 8.031 de candidati, dintre care aproximativ 850 de candidati din generatiile anterioare anului scolar 2008-2009, iar peste 1.100 dintre candidati, dat fiind faptul ca au terminat clasa a XII-a inainte de anul 2007, vor avea modele de subiecte diferite de cele ale celorlalti elevi de clasa a XII-a. Calendarul bacalaureatului in sesiunea iunie-iulie 2009 a demarat deja cu inscrierea candidatilor, iar pe 12 iunie, elevii de clasa a XII-a vor incheia cursurile. In intervalul 22-23 iunie se va desfasura prima proba, respectiv la Limba si literatura romana, proba orala, pe 23 - 24 iunie se desfasoara proba la Limba si literatura materna, proba orala, 24 - 25 iunie Limba si literatura moderna, proba orala. Pe 26 iunie incep probele scrise, respectiv Limba si literatura romana si pe 29 iunie la Limba si literatura materna. Pe 30 iunie se va desfasura proba obligatorie a profilului, urmand ca pe 1 iulie sa fie sustinuta proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii, proba scrisa sau practica. Ultima proba urmand sa aiba loc pe 2 iulie cu proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzatoare specializarii. Pe 5 iulie vor fi afisate primele rezultate la bacalaureat (pana la orele 16.00-n.r.) urmate de depunerea contestatiilor pentru elevii nemultumiti (orele 16.00 - 20.00-n.r.). In zilele de 7 si 8 iulie vor fi rezolvate contestatiile, iar pe 9 iulie vor fi afisate rezultatele finale.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1407 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024751 (s)