Vocea farmacistului

Faringita streptococica la copil

Publicat: 09 aug. 2011
7

Faringita streptococica intra in discutie la copilul peste varsta de 2 ani. Debutul este adesea cu cefalee, dureri abdominale si varsaturi, febra ridicata (39-40°C). In cateva ore de la debut, faringele devine rosu, apar tumefactia amigdalelor si exudatul amigdalian. Limfadenita cervicala anterioara (inflamatia ganglionilor limfatici din regiunea anterioara a gatului) apare precoce si este dureroasa. Febra dureaza 1-4 zile. Boala dureaza 7-10 zile.

Semne negative: conjunctivita, rinoreea, tusea, raguseala (toate prezente in faringita virala); prezenta a doua sau mai multe dintre aceste simptome si semne sugereaza etiologia virala a faringitei. Copilul mic face o forma mai severa de boala, de obicei cu febra ridicata (39°C), care dureaza cateva zile si poate continua, cu aspect neregulat, timp de 4-8 saptamani! In aceste cazuri, complicatiile locale sunt obisnuite in cursul evolutiei.

Diagnostic diferential
Culturile faringiene reprezinta singura metoda de a diferentia faringita virala de cea streptococica. Totusi, copilul sanatos poate fi purtator faringian de streptococ grup A, de aceea culturile pozitive nu sunt intotdeauna concludente. Cand exista exudat membranos pe amigdale si faringe, trebuie facute culturi pentru bacilul difteric. Mononucleoza infectioasa, herpangina si febra adenofaringoconjunctivala (infectie cu adenovirusuri) trebuie luate in considerare.

Complicatii
Cristina GaftonFaringita streptococica poate determina complicatii locale imediate: limfadenita, abces periamigdalian, sinuzita, otita medie supurata. Complicatiile „la distanta” pot fi glomerulonefrita si reumatismul articular acut (acestea evolueaza dupa un interval „liber”, ca boli poststreptococice).

Tratament
Tratamentul faringitei acute streptococice se face cu Penicilina G injectabila i.m., in doza de 800.000 UI/zi sub varsta de 12 ani si 1.200.000 UI/zi peste aceasta varsta, doza repartizata in 4 prize/zi, timp de 7 zile, sau cu Penicilina V pe cale orala, 200.000-300.000 UI/doza – administrate de 4 ori/zi, cu 20 minute inaintea meselor, timp de 10 zile.

Bolnavii alergici la penicilina pot fi tratati cu Eritromicina 30-40 mg/kg/zi, doza administrata pe cale orala, in 4 prize, timp de 7 zile.





Adauga un comentariu