News Flash:

Fasa din abdomen exista cu adevarat

16 Martie 2001
1028 Vizualizari | 0 Comentarii
Maria Popa, femeia de 42 de ani, din Birlad, care sustine ca, in urma cezarianei facute in urma cu aproape doi ani, medicul i-a uitat o fasa in abdomen, a fost operata la Bucuresti. Se pare ca, in urma interventiei, s-a adeverit, intr-adevar, diagnosticul de "observatie textilom", medicii bucuresteni extirpandu-i o astfel de formatiune. Reamintim ca, in urma cu trei saptamani, femeia a venit la Iasi pentru a se opera in vederea extirparii textilomului. Ea a solicitat procurorilor prezenta la interventie a unui medic legist care sa constate existenta textilomului, motiv care a generat mai multe discutii in contradictoriu in lumea medicala ieseana. Pana la urma, femeia a preferat sa mearga la Bucuresti, unde a fost operata ieri. "Daca intr-adevar s-a descoperit ca avea o fasa uitata in abdomen si va depune plangere in acest sens, Colegiul Medicilor se va implica in solutionarea cazului. Colegiul va avea rol de mediator si va veghea daca sunt urmate procedurile legale in astfel de situatii, asa incat sa nu fie nedreptatit pacientul dar nici medicul", a precizat Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor Iasi.
In spiritul apararii interesului asiguratului si Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate se va implica in solutionarea cazului. "Daca se dovedeste ca a fost vorba de culpa medicala si Maria Popa solicita sprijinul nostru, putem sa-i oferim ajutor din punct de vedere juridic", a concluzionat Adrian Butuca, presedintele CJAS.
La randul sau, dr. Corneliu Dobre, directorul CJAS, apreciaza ca in toate tarile apar cazuri de eroare medicala, cu toate ca acolo sunt mijloace moderne care pot impiedica "uitarea" unor tampoane in interiorul corpului, in urma unei operatii, si a apreciat ca "Daca s-a gresit, eroarea a fost din culpa".

Cristian DONOSE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018198 (s)

loading...