Sport

FC Hermannstadt are un nou investitor: „Ne bucură prezenţa doamnei Anamaria Prodan Reghecampf în calitate de investitor în proiectul nostru”

Publicat: 03 iun. 2020

FC Hermannstadt a anunţat, miercuri, că Anamaria Prodan Reghecampf a devenit investitor al clubului din Liga I.

“Venim cu informaţii de ultimă oră şi veşti bune pentru tot ce înseamnă AFC Hermannstadt şi fotbalul sibian! Cu puţine momente în urmă, finanţatorii FCH au ajuns la o înţelegere cu familia Reghecampf, care se va implica în clubul nostru atât pe plan financiar, cât şi pe plan sportiv. FCH intră astfel într-o nouă etapă la nivel de organizare administrativă, în care se anunţă investiţii importante pe termen lung. Avem acum un suflu nou, care dă un plus valoric clubului! Ne bucură prezenţa doamnei Anamaria Prodan Reghecampf în calitate de investitor în proiectul nostru!”, este anunţul grupării din Liga I.

FC Hermannstadt a anunţat, miercuri, încetarea relaţiilor contractuale cu Iuliu Mureşan şi Răzvan Zamfir.

“A.F.C.Hermannstadt a reziliat astăzi pe cale amiabilă înţelegerile contractuale cu dl Iuliu Mureşan şi cu dl Răzvan Zamfir. Pe această cale, FCH le mulţumeşte pentru profesionalismul de care au dat dovadă şi pentru tot suportul adus echipei noastre!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării.

Iuliu Mureşan era preşedintele clubului, iar Zamfir director al departamentului de scouting.

Istoria echipei FC Hermannstadt

Imediat după înființare FC Hermannstadt s-a înscris în Liga a IV-a. Echipa a terminat sezonul și s-a calificat în barajul pentru Liga a III-a. Sibienii au câștigat fără prea mari probleme, 6–1 la general cu formația gorjeană, CS Gilortul Târgu Cărbunești. Clubul a reușit să și câștige sezonul următor seria a V-a a și a promovat în divizia secundă.

FC Hermannstadt a jucat primul meci în Liga a II-a pe 5 august 2017, o victorie 3–0 pe teren propriu cu CS Balotești. Pe 1 martie 2018, FC Hermannstadt a produs o surpriză, calificându-se în semifinalele Cupei României, eliminând vicecampioana FCSB cu scorul general de 3–0 în sferturi. Ulterior, a ajuns chiar în finală, eliminând și vecina de județ Gaz Metan Mediaș, dar a pierdut finala cu CS U Craiova cu scorul de 2–0.

După promovarea în prima ligă, din cauza unor lucrări de moderernizare a Stadionului Municipal (Sibiu), echipa și-a desfășurat meciurile de pe teren propriu in anul 2018 pe Stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș. În 2019 echipa nu a mai putut omologa nici stadionul Trans-Sil, și s-a mutat pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești. Ultimul meci jucat în exil a fost cel cu FC Voluntari în data de 19 aprilie 2019, după această dată lucrările de modernizare a stadionului Municipal din Sibiu au fost finalizate iar echipa a jucat din nou în fața propriilor spectatori.

Mutarea pe teren propriu a venit într-un moment optim, deoarece echipa nu avea în acel moment nicio victorie în play-out și se îndrepta spre retrogradare

Punctele obținute apoi acasă cu FC Voluntari și Dinamo, precum și victoriile cu Concordia Chiajna și, în special, în ultimul meci cu FC Dunărea Călărași, câștigat dramatic în prelungiri, au ajutat însă pe Hermannstadt să obțină in extremis locul de baraj chiar în dauna adversarilor din ultima etapă. Obișnuită să joace toate meciurile în deplasare, FC Hermannstadt a obținut victoria decisivă, 2–0, în meciul tur al barajului, la Cluj, cu Universitatea, pentru ca în retur, deși a pierdut cu 1–0, să poată sărbători rămânerea în prima ligă.





Adauga un comentariu