News Flash:

"Fecioara si Moartea" de Ariel Dorfman

26 Martie 2001
1028 Vizualizari | 0 Comentarii
Se poate elibera omul de trecutul sau? Poate alunga umbrele care il urmaresc si-i intuneca viata? E bine sa uite si sa ierte pentru a putea duce o existenta normala? Mai poate asculta Paulina Salas muzica lui Schubert fara ca aceasta sa-i reinvie momentele de violenta, de umilinta si degradare la care a fost supusa? Acestea sunt intrebarile pe scheletul carora Ariel Dorfman isi construieste piesa - o piesa despre teroarea din perioada dictaturii chiliene. Iar la intrebarile care se desprind din textul dramatic scriitorul adauga altele, in caietul de sala, prin care vrea, desigur, sa-i ajute pe autorii spectacolului in interpretarea piesei sale: "Cum se poate spune adevarul daca masca pe care am adoptat-o ajunge sa se identifice cu chipul nostru? Cum sa stim daca memoria ne salveaza sau ne insala? Cum sa ne pastram inocenta in mijlocul unei lumi rele si corupte? Ii putem ierta pe cei care ne-au provocat daune ireparabile?"
Raspunsurile trebuie sa le dea spectacolul. Si le da. Regizorul Petru Vutcarau le-a formulat in mod expres in acelasi caiet de sala (desi ele erau formulate clar in spectacol): "E foarte greu sa stii sa ierti, sa poti ierta; dar e foarte important s-o faci. Cineva spunea ca dragostea va salva omenirea, eu as mai adauga: si iertarea".
Asadar, sa iertam ca sa putem trai; sa iertam pentru a pune capat urii si violentei; sa iertam pentru ca viata noastra sa nu devina un sir nesfarsit de razbunari, pentru ca lumea aceasta sa nu se transforme intr-un infern continuu. Sa ne umplem sufletele de mila crestina pentru a putea recuceri Dragostea!
Pledoaria regizorului are sustinere in text, caci Dorfman lasa multe porti deschise in acest sens. Porti deschise, dar si glisante in aceeasi masura; incat spectacolul ar fi putut da si raspunsuri exact opuse, daca regizorul s-ar fi situat pe pozitia intransigentei vindicative. Nu a facut-o si, intr-un fel, trebuie inteles: intr-o lume contemporana bulversata de violenta, de vindictii fara sfarsit, de ura etc., Petru Vutcarau - cu riscul de a fi amendat, de a i se reprosa impaciuitorismul - incearca sa redescopere umanitatea pierduta a omului, sa-i reaminteasca uitatele percepte morale, sa-i intoarca fata spre iertare si iubire. Sigur ca e un proces complicat si spectacolul chiar asta este: un proces de exorcizare; ca sa uiti trecutul, ca sa te poti elibera de fantasmele lui trebuie sa te confrunti cu ele si sa le invingi. Paulina Salas - victima a perioadei de dictatura - isi intalneste, intr-o noapte tortionarul si singurul ei gand este sa-l ucida; dinte pentru dinte, ochi pentru ochi.
Dramaturgul insa ambiguizeaza situatia, sporind astfel dramatismul: Paulina pare a fi bolnava, cu nervii zdruncinati; deci fara luciditatea necesara unei asemenea decizii, iar tortionarul pare a fi si a nu fi cel banuit. Multe semne (profesiunea de medic, vocea, luciul si mirosul pielii, caseta cu muzica de Schubert) il acuza; femeia e sigura ca il recunoaste. El insa neaga si se comporta ca o victima a dementei femeii. Intre cei doi, sotul Paulinei - avocat tocmai numit in comisia de anchetare a crimelor petrecute cu 15 ani in urma - incearca un balans al rezolvarii fara violenta: sa cercetam crimele petrecute, dar sa nu-i aratam pe criminali. Asta o infurie si mai rau pe femeie. Asistam la un proces ad-hoc, foarte complicat, in care psihologiile de calau si victima, de vinovat si nevinovat se dezvaluie intr-o tensiune dramatica acuta, in care adevarul si aparenta adevarului castiga alternativ prim-planul confruntarii. In tot acest proces, femeia parcurge spinosul drum al curatirii de mizeriile care i-au maculat fiinta, se elibereaza; scena zguduitoare a vomei e metafora esentiala a deznodamantului. Epuizata de aceasta noapte de cosmar, ea nu are puterea sa-l ucida pe fostul (presupusul) tortionar.
Este o victorie a ratiunii sau a milei crestine? Dar nu mai are importanta; important ramane faptul ca totul a fost dezvaluit, ca lumea a aflat ce s-a petrecut in tragica perioada si a inteles de ce este in stare omul sub imperiul urii si al violentei; daca este suficient a afla si a intelege ramane la judecata spectatorului.
Petru Vutcarau si-a construit spectacolul cu minutiozitate si coerenta ideatica, mizand inteligent pe jocul ambiguitatii si conducand dezbaterea spre deznodamant prin hatisul de acuzatii si marturisiri (reale sau false?), de apeluri la clementa si toleranta, de invinuiri si dezvinovatiri, de izbucniri si temperari ale maniei, de pierderi si regasiri ale puterii de judecata - adica prin situatii si stari carora a stiut sa le dea masura cea mai potrivita pentru a obtine tensiunea si cursivitatea dramatica reclamate de datele textului.
Avand o remarcabila putere de sinteza, el a reusit sa conjuge strans disponibilitatile interpretative ale actorilor, sa puna in valoare spatiul de joc generos, ofertant creat de Axenti Marfa (cu rafinamente plastice si ingenioase sugestii de dinamica scenica), total inundat de o muzica in spiritul febril al dezbaterii - muzica in care prim-planul este ocupat de "Fecioara si Moartea" de Schubert.
Inceput lejer, cu o scena de familie aparent linistita, spectacolul capata un crescendo dramatic permanent, atingand puncte de maxima incordare - in care ideile explodeaza in replici si situatii limita, in care glontul razbunarii e gata sa tasneasca de pe teava si in care, in sfarsit, femeia - fosta victima, acum in postura de judecatoare gata sa-l condamne la moarte pe fostul (sau presupusul) tortionar - cedeaza, renunta, invinsa de propria-i ratiune. Acesta pare a fi finalul spectacolului si publicul e gata sa aplaude. Regizorul adauga insa un foarte scurt codicil, din care reiese ca, in urma procesului de exorcizare, femeia si-a recapatat echilibrul sufletesc; cuplul familial si-a regasit linistea. Iar fostul (sau presupusul) tortionar, liber, ii priveste de la distanta: cu repros pentru ceea ce i s-a intamplat sau cu recunostinta pentru iertarea obtinuta?
Pentru Tatiana Ionesi rolul Paulinei Salas marcheaza un apogeu al carierei. I-am banuit intotdeauna disponibilitatile dramatice deosebite, dar nu i le-am vazut niciodata atat de deplin puse in valoare ca acum. Ea parcurge cu mare siguranta o partitura dificila, pastrand mereu echilibrul fragil al personajului intre rationalitate si banuiala de tulburare nervoasa; oricum, o psihologie ravasita, bantuita de fantasme, marcheaza decisiv personajul si actrita isi asuma aceasta psihologie cu o convingere impresionanta si cu mijloace actoricesti sigure. De la feminitati agreabile si incitante, la paroxismul izbucnirilor, al exploziilor vindicative, evolutia ei are coerenta si logica, motivatii subtile si iradianta. Miezul dramatic al spectacolului e al ei si ea ii da consistenta emotionala si vigoare rationala.
In rolul lui Ricardo Miranda, Florin Mircea este, ca intotdeauna, exact, riguros in urmarirea logicii personajului, purtandu-l pe acesta de la afabilitatea initiala, la spaimele si dezvinovatirile ulterioare - totul colorat discret de ambiguitate: este sau nu este Ricardo tortionarul de ieri al Paulinei Salas? Un personaj pe muchie de cutit, pastrat ca atare de actor cu abilitate.
Intr-o situatie dificila se afla Gerardo, personajul interpretat cu distinctie si nerv de Sergiu Tudose. El este sotul iubitor al femeii-victima si, in acelasi timp, membru al comisiei care ancheteaza crimele de altadata. Ca sot, trebuie sa-si salveze dragostea si casnicia, deci ar trebui sa fie alaturi de sotia sa in actiunea ei vindicativa. Ca om al justitiei, trebuie sa respecte rigorile legii. Sfasierea intre acesti doi poli da masura dramatismului cu care Sergiu Tudose isi incarca personajul intr-o evolutie scenica de un dinamism interior impecabil.
"Fecioara si Moartea" este un spectacol de o actualitate frapanta.
Stefan OPREA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1350 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014836 (s)

loading...