News Flash:

Federatia Romana de Handbal a respins contestatia Politehnicii

14 Septembrie 2005
897 Vizualizari | 0 Comentarii
•Contestatia echipei de handbal masculin Politehnica Iasi, referitoare la folosirea de catre timisoreni a unui jucator sarb fara legitimatie, a fost respinsa de Federatie •Desi nu anuntasera inainte aceasta decizie, oficialii federali au motivat ca in prima runda a Ligii Nationale echipele puteau folosi si jucatori legitimati doar pe baza de buletin sau pasaport

Infrangerea suferita de handbalistii ieseni duminica dimineata, in Sala Polivalenta, in fata echipei Poli Izometal Timisoara a fost validata ieri de Federatia Romana de Handbal (FRH), care a decis sa respinga contestatia facuta de antrenorul Costel Schender. Reamintim ca tehnicianul Politehnicii Iasi a contestat la finalul jocului cu Poli Timisoara, din cadrul etapei intai a Ligii Nationale de handbal masculin, dreptul oaspetilor de a-l folosi pe sarbul Dragan Mrakic, doar pe baza pasaportului. Desi nu au anuntat pe nimeni, oficialii federali au decis sa aprobe o derogare de la Regulamentul de Organizare a Activitatii Handbalistice si sa permita echipelor din primul esalon folosirea unor jucatori in runda inaugurala, fara ca acestia sa aiba legitimatie de joc si viza medicului de specialitate. Astfel, Poli Timisoara, care l-a folosit pe Mrakic doar pe baza pasaportului, a ramas invingatoarea partidei din debutul campionatului, scorul inregistrat pe teren, 25-28, fiind omologat de FRH. Decizia FRH este cu atat mai surprinzatoare cu cat, pana acum, toate gruparile din prima liga erau obligate sa foloseasca doar jucatori care au legitimatie de joc si viza medicului de specialitate. "Din pacate, contestatia noastra nu a avut nici un rezultat. Am fost informat de la FRH ca in prima etapa pot fi folositi si jucatori care nu au inca legitimatie, astfel incat Poli Timisoara a fost confirmata ca invingatoare a acestei partide. Totusi, pana acum nu fusesem informati ca putem folosi jucatori doar pe baza de pasaport sau buletin, asa ca decizia FRH mi se pare surprinzatoare. Dar, asta este. Nu ne mai ramane decat sa ne pregatim mai departe si sa incercam sa recuperam punctele pierdute acasa, in deplasarea de la sfarsitul saptamanii, de la Cluj", a declarat antrenorul Politehnicii Iasi, Costel Schender, cel care a semnat contestatia la finalul partidei cu timisorenii. In aceste conditii, echipa ieseana a debutat cu stangul in Liga Nationala, intr-un sezon in care Dimofte si compania sunt printre principalii favoriti la retrogradarea in liga secunda. La sfarsitul acestei saptamani, jucatorii lui Costel Schender au prima sansa de reabilitare, in partida din etapa a II-a a Ligii Nationale, in deplasare, la Universitatea Cluj.
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1269 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013427 (s)

loading...