News Flash:

Femeile care muncesc la peste 70 de grade Celsius

17 Iulie 2002
817 Vizualizari | 0 Comentarii
•Zilnic, viata celor 22 de spalatorese de la Spitalul de Copii este pusa in pericol •Masinile de spalat au o vechime de peste 30 de ani •Majoritatea femeilor s-au imbolnavit de plamani

In momentul in care intra in tura, spalatoresele de la Spitalul de Copii "Sf. Maria" isi fac o cruce mare si se roaga la Dumnezeu sa nu le cada tavanul in cap sau sa nu le explodeze in fata vreuna dintre masini. Pe langa faptul ca trebuie sa suporte o temperatura de peste 70 de grade Celsius, conditiile in care muncesc cele 22 de femei sunt inumane. In orice moment, se pot trezi cu o bucata de tavan in cap sau improscate cu apa oparita. Zilnic, viata acestor fiinte este pusa in pericol, fara ca cineva sa ia vreo masura. De spor de toxicitate nici nu poate fi vorba. Spitalul de Copii functioneaza de 31 de ani, iar masinile de spalat au fost aduse de la Maternitatea "Elena Doamna". Din cauza gradului de uzura, acestea se defecteaza frecvent, fiind legate cu bucati de panza.

Sute de kilograme de rufe spalate

In spalatorie nu exista nici o sursa de ventilatie, iar aburul se elimina in incapere, personalul inhaland din plin vaporii toxici. La sectorul spalatorie se lucreaza in doua ture, inclusiv sambata si duminica. Fiind un spital cu o capacitate de 700 de paturi, zilnic sunt spalate aproximativ 800 kg de lenjerie. "Lucram mai rau ca in mina. Multe dintre noi ne-am imbolnavit de plamani. Stam cu halatele ude atat vara, cat si iarna. Nici nu putem respira de abur. Nu avem de unde lua o gura de aer curat. Nu ni se da macar un litru de apa minerala. Masinile sunt foarte vechi, iar apa clocotita tasneste printre crapaturi. Mai astupam cu cate o carpa, dar degeaba. Stam cu picioarele in apa si ne imbolnavim pentru un salariu de mizerie. Ar trebui sa beneficiem de spor de toxicitate", a declarat una dintre spalatorese, care a vrut sa-si pastreze anonimatul.
Din lipsa unui uscator, rufaria este intinsa la uscat tot in spalatorie, printre masini, sau agatata de fiare. Conform spuselor angajatelor, rufele nu se pot usca in curte, fiindca pot fi furate. Referitor la aceasta situatie, directorul spitalului, prof. dr. Marin Burlea, a declarat: "Conditiile de munca in sectorul spalatorie sunt improprii, iar personalul este expus mai multor riscuri. Masinile sunt greoaie, voluminoase si energofage. Se impune de urgenta reparatia si modernizarea spalatoriei. Avem promisiuni din partea unei organizatii nonguvernamentale daneze care ne va ajuta sa refacem spalatoria. Le-am acordat acestor femei, care lucreaza in conditii grele, salarii de merit".

Apa minerala la Spiridon

Nici la spalatoria de la Spitalul "Sf. Spiridon" conditiile legate de temperatura nu sunt altele, cu deosebirea ca aici s-a avut grija ca fiecare angajata sa primeasca apa minerala. Ceea ce ar reusi sa modifice cat de cat cadura insuprotabila pe care trebuie sa o infrunte spalatoresele ar fi niste aparate de aer conditionat. Un vis prea frumos si prea indepartat, am putea spune, daca ar fi sa ne gandim ca la unele spitale din Iasi inca mai exista sali de operatie care nu beneficiaza de binefacatoarea aparatura racoritoare.
Magda OLTEANU
Catalina DARABANA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1321 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016412 (s)

loading...