News Flash:

Fenechiu spune ca are o strategie pentru imbunatatirea mediului de afaceri

19 Aprilie 2004
754 Vizualizari | 0 Comentarii
•Candidatul PNL la Primarie va milita pentru eliminarea birocratiei si atragerea investitiilor directe cu capital strain •Calin Popescu Tariceanu, vicepresedintele PNL, afirma ca, dupa castigarea alegerilor, liberalii vor adopta o strategie de dezvoltare economica bazata pe relaxarea fiscalitatii

Candidatul PNL pentru functia de primar al municipiului Iasi, Relu Fenechiu, va pune la punct o strategie pentru imbunatatirea mediului de afaceri local, care se bazeaza, in primul rand, pe eliminarea birocratiei si eliminarea barierelor administrative, precum si pe atragerea investitiilor directe cu capital strain. "Am constituit un Comitet de dezvoltare locala, format din oameni de afaceri, Camera de Comert si reprezentanti ai Centrului de informare europeana. De asemenea, am constituit un departament pentru promovarea turismului", a declarat Relu Fenechiu. In acelasi context, candidatul liberal a precizat ca, in prezent, municipalitatea ieseana nu promoveaza dezvoltarea mediului de afaceri local. "Primaria Iasi are printre cele mai mari taxe din tara. De exemplu, pentru amplasarea unui banner in municipiul Iasi se percepe o taxa de 10 ori mai mare decat in alte orase din tara. Constat o delasare a administratiei pentru mediul de afaceri. Astfel, la Iasi nu a fost organizat un targ pentru intreprinderile mici si mijlocii, ca in alte orase", a mai afirmat Fenechiu. Liberalul iesean propune incheierea unui parteneriat local pentru dezvoltarea economica si culturala a Iasului. In acelasi timp, pentru stimularea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, Relu Fenechiu militeaza pentru reducerea taxelor si impozitelor locale, eliminarea monopolurilor regiilor locale. In acest sens, Fenechiu spune ca regiile locale trebuie privatizate.
Prezent la Iasi cu ocazia organizarii unei dezbateri cu tema, "Imbunatatirea mediului de afaceri local - suportul dezvoltarii economiei iesene", vicepresedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a afirmat ca, dupa castigarea alegerilor, liberalii vor adopta o strategie de dezvoltare economica bazata pe relaxarea fiscalitatii. "Trebuie sa asiguram o crestere a PIB-ului cu 7 la suta pe an, nu cu 5 la suta, cat s-a inregistrat acum. Nu cred in strategia de dezvoltare sectoriala promovata de PSD. Dupa castigarea alegerilor, PNL va reduce fiscalitatea in Romania", a declarat Tariceanu.
Liderii PNL nu s-au lasat intimidati de amenintarea lui Adrian Nastase potrivit careia membrii opozitiei vor fi actionati in judecata daca vor continua sa sustina ca partidul de guvernamant pregateste fraudarea alegerilor. "Sunt socat de declaratiile facute de Nastase. Nu suntem dispusi sa inchidem ochii. Am vazut ce s-a intamplat la Referendumul pentru adoptarea Constitutiei. Vom incheia o intelegere cu celelalte partide pentru supravegherea alegerilor", a mai afirmat vicepresedintele PNL.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1358 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020697 (s)

loading...