Fericirea nu se poate cumpăra cu bani!Bunicuțe știu cum să trăiască fumos

Fericirea nu se poate cumpăra cu bani Deși au pensii de mizerie aceste bunicuțe din Iași știu cum să trăiască frumos Drămuiesc fiecare leu de la o lună la alta și nu au uitat să zâmbească — Fericirea nu se poate cumpăra cu bani! Deși au pensii de mizerie, aceste bunicuțe din Iași știu cum să trăiască fumos!

Editia PDF

25 apr 2024

Fericirea nu se poate cumpăra cu bani! Asta ne demonstrează 3 bunicuțe din comuna Lețcani, județul Iași. Deși au pensii de mizerie și povești de viață care îți încrețesc pielea, nu au uitat să zâmbească. Văduve și rar vizitate de copii, cresc păsări și cultivă legume pentru a se hrăni

Eugenia, Maria și Aurica sunt 3 bunicuțe din comuna Lețcani, județul Iași. Au lucrat zeci de ani și acum sunt răsplătite de către Statul Român cu o pensie de 704 lei. Acești bani le ajung să-și plătească utilitățile, medicamentele și hrana. Deși mulți s-ar plânge să trăiască cu o sumă atât de infimă, cele 3 bunicuțe se bucură că sunt încă în viață pentru a-și vedea nepoții și a da hrană la păsări. Chiar dacă au vârste de peste 70 de ani, bunicuțele își găsec în fiecare zi puterea în Dumnezeu pentru a merge mai departe.

Eugenia Rudac: „Din pensie îmi iau mâncare, îmi iau untdelemn, zahăr, plătesc cablul și medicamentele”

Eugenia Rudac are 80 de ani, 3 copii și este văduvă de 19 ani. Trăiește într-o căsuță din comuna Lețcani, din județul Iași, de mai bine de 6 decenii. Primește pensie de 704 lei și povestește cum drămuiește fiecare bănuț pentru a se asigura că nu va rămâne niciodată fără hrană.

„Am acum o pensie de 704 de lei. Mi-e greu. Nu vă dați seama că am probleme cu inima, cu picioarele, plătesc cablul. Am avut niște răsaduri și dacă nu am putut să prășesc, am chemat pe cineva să facă. A cosit și apoi a prășit și a trebuit să-i dau bani. Din pensie îmi iau mâncare, îmi iau untdelemn, zahăr. La cablu plătesc 33 de lei. Am lucrat 15 ani la CAP și apoi am rămas fără serviciu. Tot ce vedeți aici, eu cu bărbatul meu am făcut. Nu ne-a ajutat nimeni”, povestește Eugenia Rudac.

Din pensia de 704 lei, Eugenia trimite 200 de lei lunar băiatului ei condamnat la 14 ani de închisoare, după ce și-a înjunghiat soția din gelozie

Din pensia ei de 704 lei, cea mai mică pensie din România, Eugenia trimite 150, 200 de lei lunar băiatului ei închis pentru 14 ani după ce și-a înjunghiat soția. Eugenia, chiar dacă nu este de acord cu fapta copilului ei, a fost sfătuită de către preotul din sat să-l ierte. De atunci, în fiecare lună, din pensioara ei, se asigură că și băiatul are tot ce-i trebuie.

„Din pensia mea trimit bani copilului meu care este în închisoare. Numai mamă să nu mai fii. S-a luat la ceartă cu nevasta. Ea lucra pe Bucium, s-a dus înaintea ei și a tăiat-o. A fost condamnat la 14 ani de închisoare. A făcut abia 5. Nu cred că voi mai prinde ziua în care îl voi putea vedea. A fost și aici la Iași și nu m-am putut duce să-l văd, că mor dacă-l văd. Ultima dată l-am văzut acum 5 ani când a plecat. Îi trimit 150, 200 de lei lunar. Mă sună când primește banii ca să știu că a primit”, povestește plângând Eugenia.

Eugenia și-a pregătit de 5 ani hainele de înmormântare: „Le-am făcut pe toate, ca să nu las grijile pe umerii copiilor. Văd că încă mă ține Dumnezeu”

Chiar dacă are o pensie de 704 lei pe lună și nu știe de ce acum primește 690, Eugenia nu se plânge. Este fericită că atât timp cât este în viață, își poate ajuta copilul închis pentru încă 9 ani. Și-a pregătit și hainele de înmormântare, ca să nu lase asta în grija copiilor. În odăița pregătită pentru musafiri, Eugenia are 2 valize: una cu hainele cu care vrea să fie îmbrăcată la înmormântare și una cu pilote și perne să fie date de pomană la înmormântarea ei.

„Nu s-a întâmplat niciodată să rămân fără bani, pentru că știu cum să mă administrez. Mai iau primăvara pui și-i cresc eu. Mă costă mai mult ața decât fața, dar măcar mănânc pui crescuți de mine. Eu mă ocup de toată gospodăria. Toată ziua plâng. Plâng pentru că sunt singură, pentru că nu am avut surori, nu am avut frați, și plâng pentru copilul meu din închisoare. Le-am spus copiilor că dacă mor, după 40 de zile să vândă casa. Dacă nu mai sunt eu, cresc buruienele. Casa o împart la copii în mod egal. M-am pregătit de 5 ani și pentru înmormânatare, dar văd că încă mă ține Dumnezeu. Le-am făcut pe toate, ca să nu las grijile pe umerii copiilor”, mai spune Eugenia Rudac.

Maria Dram, 91 de ani: „Am pensie de 704 lei, plătesc tot impozitul la pământ, îmi iau ulei, îmi împart banii frumos. Am noroc că am grăunțe să pun de-o mămăliguță”

Maria Dram are 91 de ani, locuiește în Lețcani și trăiește, la fel ca Eugenia, cu o pensie de 704 lei. A lucrat și ea la CAP și s-a bucurat de o viață frumoasă alături de soțul ei care a decedat în urmă cu 16 ani.

„Plătesc tot impozitul la pământ, îmi iau ulei, îmi împart banii frumos. Am pus în grădină de toate, dar dacă e secetă, nu am ce să fac. De medicamente nu am bani. Doar o parte mi le decontează. Trebuie eu să plătesc vreo 300 de lei. Când i-au pensia plătesc telefonul, lumina și ce rămâne, cumpăr de mâncare. Ne descurcăm, mai puțin, dar ne descurcăm. Au fost și zile în care n-am avut ce să mănânc. Dar acum am mămăliguță, pui în grădină legume, vreo doi cartofi și te descurci. Am 4 copii, dar au pensie mică. Cel mai mic are 61 de ani, nu au cu ce să mă ajute, că au și ei pensie mică. Copiii mai vin la mine să-și ia de mâncare din grădină, să-și ia grăunțe. Îi ajut, că-s mama lor. Dacă pot merge în picioare, mă descurc. Singură prășesc, nu dau voie la buruian, dar anul acesta nu a plouat”, spune bunica Maria Dram la venerabila vârstă de 91.

Aurica Constantinescu, 72 de ani: „Au fost multe zile în care nu am avut ce mânca, dar ce să facem? Mergem înainte cum putem”

Aurica Constantinescu are 72 de ani și este văduvă de 7 luni de zile. Cu pensia de 704 lei, povestește că viața ei nu este așa frumoasă cum și-a imaginat-o când era tânără. Cu toate acestea, se descurcă.

„Nu-mi ajung banii pentru lumină, gaz, animale și hrană. Au fost multe zile în care nu am avut ce mânca. Am muncit o viață întreagă. Am avut animale, mergeam la piață. Am stat mai mult la piață decât acasă. Copiii nu prea mă vizitează că nu au cum din cauza pandemiei de Covid-19. Plătesc 150 de lei lunar doar pe medicamente. Mi-e greu, dar ce să facem? Mergem așa înainte. Când trăia bărbatul meu aveam vacă, aveam porc, ne era mai ușor. În zilele în care n-am avut mâncare am băut un ceai cu pâine. Copiii mă ajută cu ce pot, când pot. Dar au și ei casele lor, datoriile lor. Acum cu boala asta, nici de muncă nu mai au”, povestește Aurica Constantinescu.