Economic Local

Fermierii din Iași pot vinde miei la poarta fermei doar dacă au aviz de la DSVSA pentru sacrificare. Medicii veterinari au demarat controalele premergătoare sărbătorilor pascale

Publicat: 16 apr. 2021
Mie la ferme
Ieșenii care vor să cumpere carne de miel de la ferme sau stâne o pot face doar dacă fermierii au obținut avizele de la DSVSA, necesare pentru sacrificarea mieilor. În piața Dacia din Iași a fost amenajat un centru de sacrificare având toate avizele necesare de la DSVSA

Crescătorii din Iași care vor să vândă mieii de Paște trebuie să obțină aviz de la DSVSA pentru sacrificarea mieilor. De asemenea, un spațiu de sacrificare temporar este deja amenajat în Piața Dacia, iar clienții pot să cumpere miei de la stânele care au aviz de la DSVSA. Medicii veterinari au demarat controalele premergătoare sărbătorilor pascale

Fermierii din Iași care vor să vândă mieii la poarta fermei trebuie să solicite aviz sanitar-veterinar, iar clienții care cumpără direct de la stână trebuie să știe că ciobanii pot comercializa mieii doar dacă au obținut avizul de la Direcția Sanitar-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași. Potrivit lui Gabriel Ciobanu, director executiv al DSVSA Iași, în piața Dacia a fost amenajat deja un centru de sacrificare a mieilor.

„Sacrificarea mieilor, anul acesta, se face în două locuri: în abatoare autorizate sanitar-veterinar pentru specia ovină sau în spații autorizate temporar pentru sacrificarea mieilor. Primăria a cerut autorizarea unui spațiu temporar, în piața Dacia, care a primit avizul. Consumatorii trebuie să știe că mielul este sacrificat la fața locului. Adică se duce consumatorul, alege mielul, fermierul îl sacrifică în fața lui. Fermierii, de asemenea, pot să facă o cerere la DSVSA Iași dacă au un spațiu pe care îl putem autoriza, unde să aibă condiții minime de igienă, pentru sacrificare. Atunci ei își pot sacrifica mieii la fața locului, dar tot cu vânzare directă. Aceste spații temporare vor fi deschise în perioada premergătoare sărbătorilor pascale. Deocamdată, numai Primăria Iași a făcut solicitare. Consumatorii pot să-și achiziționeze miei de la stâne, dar fermierii trebuie să aibă aviz de la medicul veterinar”, susține Gabriel Ciobanu, director executiv al DSVSA Iași.

Centrele de sacrificare amenajate în Iași trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a fi funcționale

De asemenea, cererile pentru autorizare se mai pot depune la sediul instituției, iar cei care vor să afle cum îl pot obține pot solicita ajutorul medicului veterinar din mediul rural. Până în prezent, niciun fermier din Iași nu a depus documentele pentru autorizarea unui spațiu de sacrificare a mieilor.

„Dacă mai sunt primării care vor să-și autorizeze un astfel de spațiu și cred că dețin un spațiu care să aibă condițiile minime de igienă noi suntem alături de primari și de localnici, de fermieri. Bineînțeles, aceste spații au medic veterinar, tehnician veterinar, care sunt la fața locului și examinează animalele înainte de sacrificare și după. Centrul de sacrificare trebuie să aibă un loc unde să adăpostească animalele, să aibă o sală de sacrificare, cu condiții, cu apă caldă, apă rece, să aibă canalizare, să aibă un spațiu care se poate igieniza foarte bine, ușor. Noi considerăm că acestea sunt condițiile minime pentru ca un abator să fie autorizat. Până la ora actuală nu avem nicio cerere din partea fermierilor, pentru autorizarea sacrificării mieilor”, mai spune Gabriel Ciobanu, director al DSVSA Iași.

Funcționarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 21 aprilie-1 mai 2021, premergătoare Paștelui ortodox, între orele 07:00-17:00.

Este interzisă comercializarea mieilor pe marginea drumului sau în comunele unde este pestă porcină

Fermierii din Iași, din comunele unde sunt focare de pestă porcină africană, nu au voie să transporte animalele, indiferent de specie, pentru a nu răspândi boala.

„Din cauza faptului că sunt localități cu pestă porcină și pentru a preîntâmpina difuzarea bolii, ar trebui să ne ajute și fermierii, să apeleze la medicul veterinar, să știe dacă localitatea este în focar de pestă porcină sau nu. Comerțul stradal este interzis, clienții nu trebuie să cumpere de la marginea străzii sau din portbagajul unei mașini. Consumatorii trebuie să fie atenți ca mielul să fie marcat cu o marcă de sănătate ovală dacă este sacrificat la un abator autorizat din punct de vedere sanitar veterinar sau una rotundă pentru spațiile autorizate temporar”, mai spune Gabriel Ciobanu.

Mișcarea mieilor destinați sacrificării se va face cu respectarea prevederilor europene. Acestea presupun ca „în zona de protecție nu pătrunde nicio o altă specie de animal domestic și nici nu poate ieși din aceasta” și că în zona de supraveghere „nicio altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din exploatație fără autorizarea autorității competente în următoarele 7 zile de la stabilirea zonei”.

În județul Iași sunt 6 focare de pestă porcină africană (PPA), ultimul fiind descoperit în comuna Hălăucești. Medicii veterinari estimează că vor fi închise în maxim 2 săptămâni, dacă nu vor apărea alte focare noi.

Medicii veterinari au început controalele în magazinele și piețele din Iași unde se vând produse pentru masa de Paște

Specialiștii din cadrul DSVSA Iași au intensificat controalele premergătoare Sărbătorilor Pascale. Aceștia vor verifica respectarea acestor condiții în toate piețele agroalimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unitățile de tranșare a cărnii sau unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală și non-animală. Medicii sanitar-veterinari vor controla și unitățile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică, pizzerii, cantine, unități tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare). Medicii vor verifica condițiile de igienă, de dezinfecție, certificatele veterinare care să ateste sănătatea mieilor și documente care să cuprindă informații despre lanțul alimentar. Controalele se vor desfășura până la data de 1 mai 2021.





Adauga un comentariu