Economic Local

Fermierii din Iași primesc ajutor de minimis pentru usturoiul cultivat până pe data de 30 noiembrie 2020. Agricultorii vor lua de la stat 60.000 de euro

Publicat: 17 iul. 2020
Fermierii din Iași vor primi 60.000 de euro de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la sfârșitul anului 2020
Gabriel Hoha, director executiv în cadrul Direcției Agricole Iași, susține că fermierii din Iași vor primi ajutoare

Fermierii din Iași încasează de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ajutorul de minimis pentru usturoiul cultivat. Cei 22 de cultivatori de usturoi din Iași care au îndeplinit toate condițiile pentru a primi banii vor încasa până la data de 30 noiembrie 2020 suma de 60.000 de euro. Numărul cultivatorilor din Iași care au solicitat ajutoarele financiare de la stat s-a dublat în anul 2020

Fermierii din Iași încasează de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ajutorul de minimis pentru usturoiul cultivat. Programul de minimis la usturoi care s-a derulat pentru prima dată în anul 2019 și a început timid, cu doar 9 fermieri din Iași înscriși, se derulează și în anul 2020. Numărul cultivatorilor de usturoi înscriși a fost de 27, însă doar 22 dintre aceștia au îndeplinit condițiile pentru a încasa ajutorul financiar de la stat. Fiecare agricultor din Iași va primi în conturi suma de 3.000 de euro, respectiv 13.950 de lei/hectar.

Cei 3.000 de euro de la stat pentru fiecare beneficiar au ajutat fermierii din Iași să crească suprafața cultivată cu usturoi

Mircea Rusu, cultivator de usturoi din Iași cu 5.000 de metri pătrați cu această cultură, susține că obține pentru a doua oară subvenția de la stat.

„Orice ban primit e bun. Nu îl dai, îl primești. La noi usturoiul nu e promovat așa cum trebuie. Era Botoșaniul mare cultivator, acum nici acolo nu mai sunt așa mulți cu usturoi. La Iași sunt câțiva fermieri cu semințe românești de usturoi, iar dacă s-ar asocia și ar încerca să păstreze semințele, să vândă în supermarketuri, cred că am scăpa aproape complet de prostiile din afară. Eu am discutat cu alți colegi despre asta, dar la noi e vorba aia, cu capra vecinului”, spune Mircea Rusu, cultivator de usturoi din Iași.

Suprafața cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp, condiții obligatorii pentru obținerea ajutorului de minimis

În total, 7 producători din Iași au încasat în anul 2019 ajutorul de minimis în valoare de 20.000 de euro pentru culturile cu usturoi. Pentru plata ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, fermierii au adus documentele justificative vânzării producției până la data de 30 septembrie 2020. Documentele justificative pentru valorificarea producției de usturoi sunt bonul fiscal, factura, fila, filele din carnetul de comercializare. Subvenția la usturoi a crescut de la 1.000 de euro la hectar la 3.000 de euro la hectar. Valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.950 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/ha.

Fermierii din Iași care s-au înscris în anul 2020 în cadrul schemei de minimis la usturoi vor încasa 60.000 de euro, bani de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Suma a fost triplată după ce producătorii au susținut că cei 1.000 de euro sunt insuficienți pentru că usturoiul este o cultură ce presupune costuri importante pentru înființare. În decizia de a tripla cuantumul ajutorului de minimis pentru usturoi, specialiștii din cadrul Ministerului Agriculturii au argumentat că această cultură are un potențial nevalorificat pe deplin în sensul existenței unor premise care să ofere producătorilor posibilitatea funcționării în condiții de piață echitabile în context concurențial. Printre condițiile îndeplinite de fermieri pentru a primi ajutorul de minimis sunt: să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.

Numărul cultivatorilor de usturoi din Iași înscriși în programul de minimis la usturoi s-a dublat în anul 2020

Gabriel Hoha, director executiv al Direcției Agricole Iași, susține că cei 22 de fermieri din Iași care vor obține subvenția la usturoi vor trimite documentele justificative vânzării la Direcția Agricolă Iași.

„Datele cu beneficiarii de ajutor la minimis la usturoi sunt transmise până la sfârșitul acestei luni la Ministerul Agriculturii. După ce vor fi aduse documentele justificative vânzării, producătorii vor primi banii în conturi. A crescut numărul cultivatorilor de usturoi care s-au înscris în cadrul programului”, a spus Gabriel Hoha, director executiv al Direcției Agricole Iași.

Fermierii din Iași cultivă usturoi pe 420 de hectare, Iașul fiind pe locul 3 la nivel național ca suprafață cultivată cu această cultură

Suma pe care o pot încasa fermierii din Iași de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin intermediul programelor de minimis nu depășește valoarea maximă de 15.000 euro/trei exerciții financiare/beneficiar, prevăzută la art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. Județele cu cele mai mari suprafețe cultivate cu usturoi sunt Botoșani, Dolj, Iași, Mehedinți, Suceava, Teleorman și Timiș. La nivelul județului Iași sunt cultivate 420 de hectare cu această cultură. În România, suprafața cultivată cu usturoi este de 9.974 hectare, obținându-se o producție de 55.673 tone.





Adauga un comentariu