Economic Local

Fermierii din Iași primesc de la APIA sprijinul cuplat vegetal în valoare de 1,6 milioane de euro. Cea mai mare subvenție se acordă pentru legumele cultivate în sere și solarii, 4.844,4421 euro/hectar

Publicat: 08 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Fermierii din Iași primesc de la APIA sprijinul cuplat vegetal în valoare de 16 milioane de euro. Cea mai mare subvenție se acordă pentru legumele cultivate în sere și solarii 4.8444421 eurohectar
Agricultorii din Iași primesc sprijinul cuplat vegetal pentru anul de cerere 2020. Sumele sunt cuprinse între 4.844,4421 euro/hectar, pentru legumele din solarii și sere, și 103,8155 euro/hectar, pentru lucernă. Fermierii au obținut și sprijinul cuplat zootehnic pentru animalele din gospodării

Agricultorii din Iași care au solicitat în anul 2020 sprijinul cuplat vegetal primesc subvențiile de la APIA. Fermierii vor încasa sprijinul cuplat până la sfârșitul lunii mai 2021, fiind autorizată la plată suma de 1,6 milioane de euro. Cea mai mare subvenție acordată agricultorilor din județ este în valoare de 4.844,4421 euro/hectar, acordată pentru legumele cultivate în sere și solarii, iar cea mai mică, 103,8155 euro/hectar, pentru lucernă

APIA a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal campania 2020. Până la sfârșitul lunii mai vor primi banii solicitați, fiind autorizată la plată suma de 1,6 milioane de euro. Fermierii din Iași vor primi de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sume cuprinse între 103,8155 euro la hectar, pentru lucernă, și 4.844,4421 euro/ha, pentru legumele cultivate în solarii și sere.

Astfel, legumicultorii care cultivă tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum, în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă, vor primi banii. Pentru castraveții pentru industrializare cultivați în câmp, fermierii din Iași primesc 3.391,4125 euro/ha iar pentru tomate, 2.013,0955 euro/ha. De asemenea, pentru fructele destinate industrializării, respectiv prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre se acordă 228,2833 euro/ha. Pentru sfecla de zahăr, una dintre culturile cultivate de tot mai mulți fermieri din Iași în ultimii ani, se acordă 804,6006 euro/ha. În ceea ce privește cultivatorii de mazăre boabe și fasole boabe, aceștia primesc 115,7666 euro/ha, iar pentru soia, 236,4418 euro/ha. Pentru cultura de cânepă pentru ulei și/sau fibră, fermierii primesc 238,9203 euro/ha.

Fermierii din Iași au primit sprijinul cuplat zootehnic pentru animalele din gospodării

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal (SCV) se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2020. Ieșenii care dețin ferme zootehnice și au solicitat sprijinul cuplat zootehnic (SCZ), pentru anul 2020, au primit aproape 2 milioane de euro de la APIA.

Cuantumul pe cap de animal, stabilit pentru anul 2020, este de 17,9060 euro. Suma acordată crescătorilor de ovine și caprine din Iași a scăzut în 2020 comparativ cu 2019. Sprijinul cuplat zootehnic (SCZ) la ovine se acordă pentru un efectiv cuprins între 150 de ovine și 500 de ovine, pe beneficiar, în exploatații cu cod ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), iar pentru crescătorii de caprine pentru un efectiv de minimum 50 și maximum 500 de capete.

Campania de depunere a cererilor unice de plată se derulează până la data de 17 mai 2021

Jumătate din numărul de fermieri înscriși în 2020 la APIA au depus cererile și în acest an. Campania de depunere a cererilor unice de plată a demarat la data de 1 martie 2021 și se va derula fără penalizări până la jumătatea acestei luni. Până la data de 17 mai 2021, fermierii pot accesa fondurile europene în cadrul schemei 15.1 – Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor. Până în prezent, nu a fost depusă nicio solicitare la APIA Iași. Data de 17 mai reprezintă anul acesta și termenul limită de înregistrare a operatorilor în sistemul de agricultură ecologică, conform art.2, alin. (1) din Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 1253/2013 pentru anul 2021.

Această înregistrare se face la Direcția pentru Agricultură Județeană Iași. Excepție de la termenul de 17 mai 2021 fac fermierii care se înregistrează pentru prima dată în sistemul ecologic. Astfel, acești operatori care se înregistrează pentru prima dată în sistem și nu solicită sprijin financiar pe Măsura 11 – Agricultura ecologică, își pot înregistra activitatea până la data de 15 noiembrie 2021. Tot în această lună, fermierii așteaptă aprobarea a trei noi scheme de plată care se vor derula prin APIA. Acestea sunt ajutorul de minimis la legume în spații protejate, ajutorul de COVID-19 pentru bovine, dar și ajutorul de minimis pentru plantele aromatice.

Adauga un comentariu