Economic Local

Fermierii din Iași vor să obțină marca înregistrată „produse în arie naturală protejată”. Dosarele sunt analizate de Agenția Națională pentru Arii Protejate

Publicat: 11 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Fermierii din Iași vor să obțină marca înregistrată produse în arie naturală protejată. Dosarele sunt analizate de Agenția Națională pentru Arii Protejate
"Produse în arie naturală protejată", marca solicitată de fermierii din Iași

Fermierii din Iași au depus dosarele pentru obținerea unor documente care să ateste că au „produse în arie naturală protejată”. Noul proiect de promovare a produselor românești a fost inițiat de 100 de producători din țară, o parte fiind din Iași. Dosarele lor sunt analizate de o comisie de evaluare și acordare a acestei mărci înregistrate, din cadrul Agenției Naționale pentru Arii Protejate, din cadrul Ministerului Mediului

Fermierii din Iași au depus dosarele pentru obținerea unui atestat care să arate că au „produse în arie naturală protejată”. 100 de producători români, 3 din Iași, au solicitat deja marca înregistrată „produs în arie naturală protejată”. Săptămâna trecută a fost și prima întrunire a comisiei de evaluare și acordare a acestei mărci. Astfel, au fost discuții între producători și reprezentanți de la Agenția Națională pentru Arii Protejate și ai Ministerului Mediului care vor verifica dosarele producătorilor din mai multe județe din țară, cu terenuri agricole în ariile protejate.

Proiect de promovare a produselor ecologice din ariile protejate, analizat de specialiștii de mediu de la Agenția Națională pentru Arii Protejate

Potrivit Galei Temneanu, director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului Iași, prin acest proiect se dorește promovarea produselor ecologice, tradiționale pe o platformă online.

„O comisie formată din reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Protejate va verifica dosarele. Se încearcă promovarea produselor obținute de producătorii care au terenuri în arii protejate, în Iași. Producătorii vor să facă un magazin online pentru promovarea acestor produse, iar noi, prin Ministerul Mediului, suntem pe cale să dezvoltăm cel mai puternic brand de produse tradiționale și ecologice din România. Vrem ca toate produsele din cele peste 1.500 de arii protejate din țară să ajungă pe mesele noastre și ale europenilor”, a declarat Galea Temneanu, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Iași.

A crescut numărul producătorilor din Iași care vor să obțină de la Direcția Agricolă atestatele de producători ecologici

Pentru a produce ecologic, în ariile protejate din Iași, fermierii din Iași trebuie să respecte o serie de reguli stricte, astfel încât flora și fauna din cadrul ariilor protejate să nu fie afectate. În ultimele 3 luni a crescut numărul tinerilor din Iași care vor să dezvolte afaceri cu fructe de pădure ecologice. Fermierii din Iași au solicitat atestatele de producători de cătină, zmeură sau căpșuni pentru înființarea plantațiilor pe 19 hectare. A crescut și numărul tinerilor care devin fermieri și solicită certificate ecologice pentru fructele de pădure. Numărul solicitărilor pentru atestarea ecologică a crescut anul acesta față de aceeași perioadă a anului 2019.

Fermierii din Iași cu culturi ecologice produc soia, fructe de pădure sau miere de albine ecologică

În județul Iași sunt 400 de persoane care practică cultura ecologică pe aproximativ 132.239 de hectare. Majoritatea acestora fac agricultura ecologică în domeniul vinificației sau vegetal și cel animal. Fermierii care au culturi ecologice înregistrate în anii precedenți la Direcția Agricolă cultivă soia, fructe de pădure sau produc miere de albine. Cei care practică acest tip de agricultură trebuie să respecte reguli stricte privind tratamentele aplicate asupra culturilor. Producătorii care dețin un certificat ecologic pot vinde produse cu prețuri cu 30-50 la sută mai mari față de cele care nu sunt certificate ecologic. De asemenea, dacă aceștia vor să producă în arii protejate, pot obține marca înregistrată „produse în arie naturală protejată„.

Fermierii din Iași au obținut și atestate tradiționale pentru produse prelucrate printr-un procedeu manual, ca pe vremea bunicilor

În Iași sunt atestate tradițional 16 produse de la 7 producători. Produsele atestate sunt din domeniul panificației, legumicol, produse din carne, din fructe. În România, din anul 2015 până în prezent, sunt atestate 780 de produse din diverse domenii. Produsul tradițional trebuie să fie obținut din materii prime tradiționale, să prezinte o compoziție tradițională sau un mod de producție și/sau de prelucrare care reflectă un procedeu de prelucrare tradițional și care se distinge în mod clar de alte produse similare aparținând aceleiași categorii.

Adauga un comentariu