News Flash:

Festivitati fara profesori

14 Septembrie 2006
815 Vizualizari | 0 Comentarii
• Vacanta de vara a elevilor se va prelungi cu o zi • Parintii nu stiu daca sa-si trimita copii la scoala vineri sau sa-i mai tina acasa pana luni, 18 septembrie • Sindicalistii au recomandat profesorilor sa strea acasa, sau in cel mai rau caz sa vina la scoala, dar sa nu participe la festivitatile de deschidere


Vineri este 15 septembrie, ziua pe care toata lumea o stie dintotdeauna ca fiind prima zi de scoala. Numai ca deocamdata nemultumirile salariale ale cadrelor didactice pun sub semnul intrebarii data inceperii noului an scolar. Cu alte cuvinte, vacanta de vara a elevilor se pare ca se va prelungi cu o zi. Acesta deoarece sindicatele au hotarat sa boicoteze festivitatile de deschidere a noului an scolar 2006-2007. Oferta executivului, prezentata la a doua runda de negocieri, a nemultumit sindicalistii, care au anuntat deja ca pe 15 septembrie vor face un miting de protest la Bucuresti. Presedintele Federatiei Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat ca ultima propunere de majorare a salariilor cadrelor didactice facuta de Executiv este chiar indecenta. "Nici nu se pune problema a fi de acord cu o asemenea majorare, care de fapt este foarte aproape de pragul inflationist. Este iarasi un raspuns in dispret fata de actuala situatie a salarizarii personalului din invatamant. Din acest motiv, propunerile noastre care vor veni in cursul zilelor urmatoare vor arata ca o vointa politica este absolut necesara pentru a majora salariile din invatamant nu cu putin peste inflatie, ci cu niste procente care sa coreleze, de fapt, si sa elimine discrepantele existente in momentul de fata intre sectoarele bugetare", a spus Gheorghe Isvoranu. Tocmai din acesta cauza, sindicalistii au recomandat profesorilor sa stea acasa, sau in cel mai rau caz sa vina la scoala, dar sa nu participe la festivitatile de deschidere.

Ce fac elevii

Parintii nu stiu daca sa-si trimita copii la scoala vineri sau sa-i mai tina acasa pana luni, 18 septembrie. Nici reprezentantii invatamantului preuniversitar iesean nu stiu daca vor avea profesori la deschiderea oficiala organizata la Liceul de Informatica. "Consideram ca guvernului ii revine responsabilitatea de respectare integrala a acordurilor cu partenerii sociali. De aceea, protestam fata de intarzierea elaborarii legii salarizarii si fata de modalitatea de alocare a sumelor destinate infrastructurii si dotarii scolilor. Biroul Executiv a recomandat membrilor de sindicat boicotarea deschiderii festive a anului scolar prin desfasurarea activitatilor din 15 septembrie 2006 numai in salile de curs. De asemenea, reprezentantii sindicalistilor ieseni vor participa la mitingul de protest care se va desfasura vineri la Bucuresti", a declarat Violeta Amariei, presedintele Aliantei Sindicale Gh. Asachi.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1209 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013108 (s)