Local

Fetiţa accidentată de un tren, operată din nou de medicii ieşeni. Piciorul i-a fost salvat cu ajutorul unei tehnici inovative

Publicat: 07 feb. 2022
o fetiță este acroșată de un tren în gara din Bacău
Piciorul fetiței acroșată de un tren a fost replantat

Veşti bune în cazul fetiţei accidentată de un tren în Bacău. Medicii ieşeni au reuşit să-i replanteze piciorul cu ajutorul unei tehnici inovative. Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, Alina Belu, a transmis astăzi, 7 februarie 2022, faptul că operaţia efectuată de echipa de chirurgie plastică a avut un real succes.

”Pacientă, victima unui accident de tren, a suferit o nouă intervenție de reconstrucție a piciorului, în încercarea echipei de chirurgie plastică, condusă, de medicul Sidonia Susanu, de a salva piciorul replantat. Doamna doctor, a aplicat o tehnică inovativă în tot ceea ce privește activitatea de construcție la nivelul țării”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Sf. Maria din Iaşi.

Fetiță accidentată de un tren, operație efectuată cu succes

În data de 25 ianuarie, polițiștii de la Postul de Poliție T.F Bacău, în timp ce desfășurau activități specifice la peronul stației CFR Bacău, s-au sesizat din oficiu despre faptul că o locomotivă izolată, care se afla în mișcare, a surprins și accidentat o tânără care traversa calea ferată.

Polițiștii au stabilit că o minora în vârstă de 13 ani ar fi traversat liniile de cale ferată trecând prin trenul oprit la linia II, după care ar fi escaladat gardul despărțitor al celor două linii și, fără să se asigure, ar fi sărit în gabaritul liniei I, moment în care a fost surprinsă și accidentată de locomotivă.

La locul accidentului a intervenit un echipaj medical care i-a acordat fetiței îngrijiri medicale și au transportat-o la spital, mai apoi fiind transferată cu un elicopter la Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii „Sf. Maria” din Iaşi.

„O minoră a fost transferată de urgență de la Bacău în urma unui accident feroviar. Aceasta a suferit un politraumatism și a fost internată în ATI – chirurgie plastică. O echipă multidisciplinară intervine în aceste momente și se încearcă salvarea membrului inferior”, a declarat dr. Roșu Solange, purtător de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași.

Accidente feroviare, fenomen din ce în ce mai frecvent la Iași

În ultimul an, numărul de accidente feroviare semnificative în Uniunea Europeană a scăzut cu 40% între 2010 şi 2020, iar din nefericire, ţările membre unde se înregistrează cel mai mare număr de accidente fiind Germania, Polonia, Franţa şi România.

Spre exemplu, în urmă cu aproximativ un an, la Iași, un bărbat s-a sinucis aruncându-se în fața trenului. Potrivit informaţiilor deţinute de reporterii BZI, bărbatul s-a aruncat în fața trenului 5423 Pașcani – Iași. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iași, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, cutia craniană spartă, iar corpul a fost sfârtecat.

Un alt caz, s-a întâmplat în data de 8 decembrie 2021, în jurul orei 6.00, când a fost înregistrat un alt accident feroviar în judeţul Iaşi. Un bărbat, în vârstă de 71 ani, a fost lovit mortal de trenul ce se deplasa pe ruta Paşcani – Tg. Neamţ. Tragedia a avut loc în localitatea ieşeană Cristeşti.

În urma accidentului în care o fetiță a fost accidentată de locomotiva unui tren, Poliția a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Adauga un comentariu