News Flash:

Fetita refuzata de medicii ieseni primeste o sansa din Canada

8 Septembrie 2010
2963 Vizualizari | 4 Comentarii
Desi sunt la mii de kilometri distanta, departe de realitatile crunte si saracia din tara, un grup de romani stabiliti in Canada nu au uitat de semenii lor de acasa. Astfel, afland din paginile cotidianului BUNA ZIUA IASI, despre situatia dramatica a micutei Stefana Creanga, de doar 4 ani, ce risca sa orbeasca din cauza unui leucom corneean central vascularizat la ochiul drept, au decis sa o ajute cu banii necesari interventiei chirurgicale ce-i poate reda vederea. Astfel, doua biserici ortodoxe din Canada, respectiv "Nasterea Maicii Domnului" din Montreal, prin preotul paroh Ioan Iancu, si "Sfantul Dumitru" din Winnipeg, prin preotul paroh Victor Malanca, au strans deja peste doua mii de dolari canadieni necesari interventiei chirurgicale. "Sunt cele doua parohii de la noi din Canada, alaturi de care au strans sumele necesare, pentru a se rezolva cu operatia pentru Stefana Creanga. Vrem sa o sprijinim, sa-i asiguram toate cele necesare, pentru ca aceasta sa poata avea o vedere normala. Am colectat banii necesari pentru operatie, dar si pentru a-i asigura fetitei ingrijirea post-operatorie, astfel incat sa nu fie nici o problema pentru aceasta", a declarat telefonic din Canada, Cristian Baltatu. Stefana se afla doar in grija bunicii, Maria Sacaleanu. Copila si fratele ei, Claudiu, de 6 ani, sunt crescuti, de mici, de bunici. Mama lor i-a parasit de ceva timp, pentru un barbat dintr-o localitate vecina comunei Scanteia, de unde este originara fetita. Tatal natural al Stefanei nici macar nu a recunoscut-o ca fiica. Veniturile bunicilor sunt reduse, iar alocatia copiilor abia le ajunge pentru traiul zilnic. In locuinta de trei camere, modest mobilata si utilata, locuiesc, in total, zece persoane, iar cazul copiilor este foarte cunoscut si asistentilor sociali din localitate. De asemenea, situatia acestora este si in atentia reprezentantilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi. Costurile totale ale operatiei, in Romania, sunt estimate la aproximativ trei mii euro. Medicii oftalmologi de la Spitalul Sf. Spiridon nu au operat fetita, pe motiv ca nu are cine sa o ingrijeasca post operator. Initial, au spus ca vor face aceasta interventie, contra cost, dar, ulterior, s-au razgandit. Oftalmologii ieseni i-au spus bunicii ca ar fi bine sa o opereze la Oradea.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Mara  | #122168
Inca o data se dovedeste ca, daca nu dispui de bani, in sistemul medical din Romania mori cu zile. Chiar nu se gasea cineva care sa ingrijeasca copila post operator? Este acesta un motiv temeinic pentru a refuza sansa la o viata normala a unui copil si asa batut de soarta?Rusine medicilor de la Spiridon!
ili  | #122170
halal medici!
aaa  | #122289
Medicii din iasi sunt flamanzi dupa bani. nenorocitii care mai sunt si profesori la medicina te pica chiar dc le stii materia perfect. Banii i-au intunecat cu totul. Coruptia e la mama ei acasa si nimeni nu face nimic. Ca in Romania nicaieri, dar ca in Iasi parca chiar le intrece pe toate.
Andrei Muresan  | #122355
NU va mai huliti tara si ridicati in slavi Canada, caci nu este chiar asa; sunt probleme peste tot in lume, iar medicii din Canada sunt la furat cu medicina. Cei din Romania au o scuza, caci tara este prost condusa si vine din comunism, dar mai prosti si mai slabi ca medicii din Canada nu gasesti nicaieri in lume. Iubiti-va tara de origine.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5862 (s) | 22 queries | Mysql time :0.400478 (s)