Cancan

Fiica lui Connect-R a fost discriminată de colegii de la grădiniță! Ce reacție a avut artistul

Publicat: 21 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Fiica lui Connect-R a fost discriminată de colegii de la grădiniță Ce reacție a avut artistul
Maya, fiica lui Connect-R și a Mishei, a fost discriminată la grădiniță pe considerente de etnie

De curând s-a aflat că fiica lui Connect-R a fost discriminată de colegii de la grădiniță din cauza etniei, artistul aducând lămuriri în acest sens. Chiar dacă celebrul cântăreț a recunoscut în urmă cu mai mulți ani că este de etnie romă, el consideră că fetița trebuie să mai crească pentru a înțelege acest lucru. Connect-R a povestit toate acestea în podcastul lui Damian Drăghici, care este și el tot de etnie romă.

Îndrăgitul artist Connect-R a făcut recent declarații surprinzătoare despre fiica lui, Maya. Acesta a povestit și despre faptul că aceasta s-a confruntat cu discriminarea pe considerente de etnie romă la grădiniță. Artistul consideră că fiica sa trebuie să mai crească pentru a putea să-i explice toate aceste probleme!

Connect-R a divorțat în urmă cu trei ani

Foarte mulștă lume credea, cu mai mulți ani în urmă, că artistul Connect-R și soția lui au un mariaj de nota 10. Ei bine, nu a fost așa, astfel că cei doi au divorțat în 2018, dar și acum au o relație foarte bună de dragul fiicei lor. Fetița lor, Maya, s-a născut în 2014, la sfârșitul lunii ianuarie și acum are deja șapte ani.

Connect-R este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, fiind în industria muzicală de foarte mulți ani. Deși a recunoscut că este de etnie romă, iar oamenii s-au obișnuit cu acest lucru, se pare că acum fiica lui, Maya, pe care o are din căsătoria cu Misha, se confruntă cu probleme la grădiniță.

Fiica lui Connect-R, discriminată la grădiniță

Celebrul cântăreț a fost invitat în podcastul lui Damian Drăghici, unde a vorbit despre fosta lui căsnicie, relația cu fiica lui și dramele din trecut. Începând să vorbească despre familie, acesta a vorbit și despre etnia romă. Mai mult, el a povestit că fiica lui și a Mishei, Maya, se confruntă cu discriminarea la grădiniță.

Artistul a spus că fiica sa este încă prea mică pentru a înțelege această problemă și consideră că ea trebuie să mai crească ca să poată să-i explice cum stă situația.

„Cred că la 23 sau 24 de ani am recunoscut. Eram deja cineva… Până atunci nu. Eu am recunoscut și m-am eliberat. Mult timp am zis că am părul afro și așa pentru că îmi place cultura rap, hip-hop. După ce am dat pe gură că sunt țigan, că ăsta sunt și gata, la o săptămână m-am tuns”, a povestit el.

Damian Drăghici a continuat atunci cu o întrebare despre fiica artistului: „Maya știe că e țigancă?”. Iar Connect-R a răspuns: „Da, știe. Doar că ține mereu să îmi reamintească faptul că este jumătate și jumătate. Este și jumătate româncă. E aceeași poveste, aude pe la grădiniță, aude pe la TV…”

Damian a continuat pe același subiect și l-a întrebat pe artist dacă a fost discriminată la grădiniță pentru etnia ei, iar Connect-R a răspuns foarte direct.

„Da, deja da. Colegii i-au spus. A venit acasă și mi-a zis că ea nu e țigancă. «Eu semăn cu mama, eu sunt româncă». Trebuie să mai crească ca să îi explic treaba asta, că nu e niciun fel de problemă…”, a mai spus cântărețul.

Connect-R și Misha locuiesc acum împreună

Chiar dacă sunt divorțați, Connect-R și Misha încă locuiesc împreună, sub același acoperiș. Acest lucru a fost dezvăluit chiar de artist în urmă cu ceva vreme. Potrivit acestuia, el și fosta lui soție au păstrat o relație de respect. Connect-R a mai dezvăluit că el și mama fiicei lui sunt împăcați, adică au o relație civilizată tocmai ca micuța lor să crească în liniște și armonie.

„Sunt două variante! Orice cuplu care divorțează, mai ales dacă există un copil, trebuie să înțeleagă că, vrei nu vrei, va trebui să te înțelegi omul ăla mai toată viața, cel puțin 18 ani cu siguranță. Ești obligat să o faci. Noi suntem împăcați. Încă mai locuim împreună, dar e o chestiune de timp. De câte ori o văd pe fiica mea, o văd și pe mama ei. Am același respect. Maya trebuie să-și vadă de copilăria ei, o să înțeleagă”, a declarat Connect-R.

În altă ordine de idei, faptul că fiica lui Connect-R a fost discriminată la grădiniță este un lucru destul de grav ținând cont de vârsta fragedă a colegilor acestora.

Adauga un comentariu