Eveniment-Social

Filme în premieră, pe terasa Ateneului Național din Iași! Spectatorii se pot bucura de un program variat de producții cinematografice

Publicat: 01 aug. 2020
Ateneul Național din Iași pregătește noi proiecții de film pe terasa instituției
O vară cinefilă, la Iași! Ateneul Național anunță noi filme, în premieră, în aer liber

Pe terasa Ateneului Național din Iași sunt pregătite noi proiecții de filme, în premieră. Proiecțiile la înălțime continuă și în luna august, iar spectatorii se pot bucura de un program variat de filme, chiar pe terasa Ateneului Național din Iași. Proiecțiile în aer liber vor fi organizate cu respectarea măsurilor și a regulilor de distanțare socială impuse. Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro

Program variat de filme, chiar pe terasa Ateneului Național din Iași. Proiecțiile la înălțime continuă și în luna august 2020, iar spectatorii se pot bucura de o ofertă cinematografică specială. Revine în program „Copilul-problemă” (Systemsprenger), multipremiatul film de debut al regizoarei germane Nora Fingscheidt. Premiat cu Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer pentru noi perspective în arta cinematografiei, dublu nominalizat la European Film Awards pentru „Cel mai bun film” și „Cea mai bună actriță în rol principal”, filmul aduce pe marile ecrane povestea lui Benni, o fetiță de 9 ani care încearcă cu disperare să găsească iubirea. Însă, energia ei nestăvilită îi aduce pe toți cei din jur la disperare și oriunde ajunge, Benni este dată afară în scurt timp.

Filme, chiar pe terasa Ateneului Național din Iași, de mare succes la public și la critici

Proiecțiile la înălțime, de pe terasa acoperiș a Ateneului din Iași, continuă cu filmul „Totul nu va fi bine”, un road-movie în care un regizor pe jumătate nevăzător încearcă sa descopere efectele Cernobîlului asupra sa. El va fi lansat în cinematografele în aer liber din 7 august 2020. În regia lui Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, documentarul va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (FIFT), în secțiunea „Zilele Filmului Românesc”. În călătoria lor, Adrian și Helena cunosc oameni afectați de dezastrul nuclear petrecut în 1986, iar pe măsură ce descoperă impactul Cernobîlului asupra unei întregi generații, problemele lor de sănătate se agravează și le complică planurile.

„O vară rock’n’roll”. Alege filmul care îți place și „#HaiLaCinema!”, pe terasa Ateneului din Iași

Tot în premieră va rula, la Cinema Ateneu Iași, și comedia-dramă „Soții de militari”, unde vom afla cum ar fi viața fără cântec sau dans. Filmul este regizat de Peter Cattaneo și este inspirat dintr-o incredibilă poveste adevărată. În timp ce partenerii de viață sunt detașați pe frontul de luptă din Afganistan, un grup de femei rămase acasă se hotărăsc să formeze un cor. Se trezesc extrem de repede în mijlocul unei mișcări globale extraordinare și a unui curent mediatic impresionant.

„Leto/O vară rock’n’roll” este regizat de Kirill Serebrennikov, considerat unul dintre cei mai talentați regizori de teatru și film din Rusia. Pelicula a avut premiera la Cannes, unde a luat premiul pentru cea mai bună coloană sonoră. Un mix poetic de dragoste și tinerețe, filmul evocă parcursul unei legende a rock-ului sovietic din anii ’80, Viktor Toi (Teo Yoo), realizând un portret de excepție a scenei rock underground din Leningradul acelor ani.

Proiecțiile în aer liber vor fi organizate cu respectarea măsurilor și regulilor de distanțare socială impuse

Proiecțiile în aer liber vor fi organizate cu respectarea măsurilor și regulilor de distanțare socială impuse. Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casa de bilete a Ateneului Național din Iași. Alege filmul care îți place și „#HaiLaCinema! Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel: 6 august 2020, ora 21:30, „Copilul-problemă – Systemsprenger”, (regia Nora Fingscheidt). Nerecomandat sub 15 ani. Pe 7 august 2020, ora 21:30, „Totul nu va fi bine”, premieră (regia Adrian Pîrvu, Helena Maksyom) – Audiență Generală. Pe 8 august 2020, ora 21:30, „Soții de militari-Military wives” – premieră (regia Peter Cattaneo) – Acordul Părinților pentru copii de până la 12 ani. Pe 9 august 2020, ora 21:30, „Leto – O vară rock’n’roll” – (regia Kirill Serebrennikov) – AP 12. Preț bilet: 12 lei





Adauga un comentariu