Eveniment-Social

Filmul documentar „Libertate în pantofi de copii”, la Iași

Publicat: 14 dec. 2019

După trei decenii de la Căderea Zidului Berlinului și după Revoluția Română din decembrie 1989, evenimentele au schimbat lumea și au adus speranța pentru o Europă liberă și unită. Astfel, marți, 17 decembrie 2019, de la ora 18:00, pornind de la filmul documentar „Libertate în pantofi de copii”, în regia lui Joachim Stall, este programată o dezbatere pe acest plan. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural German Iași, în Sala „Bertolt Brecht” și se va desfășura în Limba română.

Filmul este dublat și subtitrat în Limba română. După proiecția filmului va avea loc un dialog deschis și sincer alături de invitații speciali Uwe Pelger și Ute Martini. Sunt doi dintre protagoniștii care revin pentru a împărtăși din experiența lor personală. Documentarul „Libertate în pantofi de copii” spune povestea adevărată a lui Uwe Pelger, originar din Transilvania, care părăsește România imediat după revoluție și care, stabilit în Germania, aproape că își uită complet locul de baștină. Abia 25 de ani mai târziu se întoarce în România uitată.
Este un film care ne oferă o privire asupra Europei, în care noi și copiii noștri vrem să trăim și care ne arată oamenii care au făcut posibilă această libertate.



loading...

Adauga un comentariu