News Flash:

Finantari pentru achizitia de calculatoare

28 Aprilie 2005
721 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prin programul Informarea si Educarea Comerciantilor, micii intreprinzatori din judetul Iasi pot beneficia de o finantare de 60 la suta pentru achizitia de calculatoare

Intreprinderile mici si mijlocii (IMM) din judetul Iasi pot beneficia de o finantare de 60 la suta din partea statului pentru achizitia de calculatoare. Prin Programul Informarea si Educarea Comerciantilor, micii intreprinzatori pot cumpara anul acesta calculatoare, platind doar 40 la suta din contravaloarea acestora. Bugetul alocat acestui program pentru intreaga tara este de 12 miliarde lei, dar valoarea maxima pe care o poate obtine sectorul IMM este de 30 milioane lei pentru fiecare dosar depus. Dintre cele 12 miliarde lei destinate achizitionarii tehnicii de calcul, 400 milioane lei vor fi alocate cheltuielilor de implementare si evaluare ale programului. Termenul limita de depunere a dosarelor este de 15 octombrie, insa banii sunt distribuiti pe masura ce dosarele sunt inaintate la Agentia Nationala a IMM si Cooperatii. "IMM iesene sunt eligibile si trebuie sa depuna dosarele cat mai repede, deoarece fondurile sunt distribuite dupa principiul primul venit, primul servit. Dosarele sunt usor de intocmit, IMM trebuind sa aiba toate datoriile platite", a declarat Nicolae Vitelaru, presedintele Patronatului Judetean al IMM. De asemenea, prin intermediul acestui program sunt finantate si cursurile de formare urmate de micii intreprinzatori si achizitionarea de aparate de marcat. Criteriile de eligibilitate sunt accesibile potentialilor beneficiari. In primul rand, la programul Informarea si Educarea Comerciantilor pot participa agentii economici care desfasoara activitati de comercializare a produselor si prestari servicii. Capitalul social al unitatii economice solicitante trebuie sa fie privat, iar cifra de afaceri maxima acceptata este de 8 milioane Euro. De asemenea, unitatile economice care vor participa la acest program trebuie sa aiba pana la 249 de angajati si un an de functionare in domeniu. Insa cel mai important aspect este reprezentat de faptul ca agentii economici care vor beneficia de finantare de 60 la suta din valoarea unui calculator nu trebuie sa aiba datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale.
Daniela GRADINARIU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1910 (s) | 22 queries | Mysql time :0.066008 (s)