News Flash:

Finantari reduse prin Agentia pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii

24 Ianuarie 2006
1097 Vizualizari | 0 Comentarii
•Multe firme au datorii catre bugetul de stat, iar altele depun dosarele incomplete •Suma alocata pentru unele programe a fost dublata pentru anul 2006

Numarul firmelor care au fost sprijinite prin programele Agentiei Nationale pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatii (ANIMMC) in anul 2005 este mult prea mic fata de valoarea fondurilor alocate pentru sprijinirea agentilor economici. Astfel, la nivel national, au fost sprijinite doar 1.150 de societati comerciale, reprezentantii ANIMMC descoperind si o serie de cauze ale acestui fapt. Astfel, o buna parte a firmelor urmeaza a fi radiate, deoarece nu si-au schimbat certificatul de inmatriculare. Pe de alta parte, doar 10 la suta dintre societatile comerciale care desfasoara activitati au platite la zi datoriile catre bugetul de stat, acest lucru fiind unul dintre criteriile de eligibilitate pentru accesarea programelor de finantare ale ANIMMC. De asemenea, specialistii au constatat ca aproape jumatate dintre solicitantii de finantare de anul trecut au fost descalificati din cauza dosarelor incomplete depuse. "Prin activitatea sa, Oficiul Teritorial pentru IMM va fi o institutie extrem de activa in furnizarea de informatii celor interesati de programele de finantare. Vom acorda consultanta celor interesati in vederea depunerii dosarelor, mergand pana la a indica, de exemplu, institutia, adresa completa si numarul de telefon, persoana de contact si alte ajutoare in ceea ce priveste obtinerea certificatelor constatatoare necesare in dosar", a declarat Cristina Giosanu, director al Oficiului Teritorial pentru IMM. In anul 2006, vor fi reluate toate programele de finantare ale ANIMMC. Suma alocata pentru unele programe a fost suplimentata. De asemenea, procentul alocatiei financiare nerambursabile pentru unele programe se va majora pana la 90 la suta.
Silviu DASCALU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3283 (s) | 22 queries | Mysql time :0.216166 (s)

loading...