Magazin

Firma de curierat care lucrează după aceleași standarde chiar și pe timp de pandemie

Publicat: 20 iul. 2020

E-Livrat, un nume încă proaspăt pe piața de profil din România, este una dintre firmele de curierat recunoscută pentru profesionalismul și implicarea cu care onorează fiecare comandă. Pentru publicul român, în special pentru cel bucureștean, E-Livrat oferă servicii diverse și flexibile, astfel încât să poată onora orice fel de cerere întocmai după cerințele celor interesați.

Pentru că nișa firmelor de curierat pare că a rămas neatinsă de efectele negative ale pandemiei și implicit ale stării de urgență, E-Livrat este printre numele ce ocupă un loc fruntaș în topul preferitelor. Nu doar faptul că a fost o firmă protejată de tot ce înseamnă criză a contribuit la acest lucru, ci și faptul că întotdeauna răspunde cerințelor clienților cu profesionalism și implicare deplină.

Pentru cei din București și Ilfov – servicii rapide de curierat în aceeași zi

Pentru că este o firmă cu sediul în București, o mare parte dintre serviciile pe care E-Livrat le prestează sunt destinate bucureștenilor, dar și locuitorilor din Ilfov. Putem aminti aici în primul rând serviciul curier București rapid AZI.

Acest serviciu permite expedierea plicurilor, dar și a coletelor ce nu depășesc 10 kg. Se poate face într-o ora, două, patru sau maxim șase ore. Bineînțeles, livrarea în aceeași zi depinde de ora la care persoana în cauză a apelat la cei de la E-Livrat. Timpul de livrare poate fi ales de asemenea de client, totul în funcție la ora în care comanda este prelucrată.

Încă de la solicitarea serviciilor E-Livrat, cel interesat va fi informat cu privire la aspectele după care serviciul în cauză se ghidează. Informațiile în cauză se regăsesc și în cadrul site-ului oficial e-livrat.ro, dintre care amintim: livrarea va fi făcută doar dintr-o singură încercare. În cazul în care destinatarul nu a fost de găsit, în maxim 5 zile lucrătoare coletul va fi redirecționat către expeditor.

Cei ce au nevoie de curier București a doua zi pot apela de asemenea la E-Livrat, acesta fiind un alt serviciu pe care aceștia îl descriu cu lux de amănunte în cadrul site-ului oficial.

Se pare că standardele celor de la E-livrat nu s-au schimbat odată cu instalarea pandemiei sau a stării de urgență în România. Astfel că programul acestora de muncă a rămas același. Singurul lucru care s-a schimbat în bine ține de măsurile de distanțare socială impuse de lege.

Serviciul curier național AZI – de interes pentru români

Aici vorbim de mai multă flexibilitate, în sensul că orice colet poate avea o greutate de până la 30 de kilograme. Cei de la E-Livrat păstrează regula unei singure încercări de livrare. Există și un timp maxim de așteptare pentru preluarea sau livrarea comenzii pe care firma de curierat în cauză îl aplică. Mai multe detalii în acest sens sunt regăsite în cadrul site-ului oficial e-livrat.ro.

În funcție de destinația comenzii, pentru că cei de la E-livrat să poată oferi serviciul curier național AZI, trebuie stabilită o oră optimă de livrare. În cadrul site-ului oficial, cei interesați regăsesc toate detaliile esențiale legate de serviciile ce le sunt puse la dispoziție.





Adauga un comentariu