Economic Local

Firma de salubritate cumpara consumabile de 500.000 euro, pentru depozitul ecologic de la Tutora

Publicat: 10 mart. 2019
1

In cursul zilei de maine, societatea de salubritate a Primariei va demara licitatia pentru achizitionarea de consumabile si piese pentru statia de tratare de la Tutora.

Salubris SA a alocat pentru aceasta achizitie suma de 2.294.025 lei, fara TVA, aproape 500.000 euro. Vor fi cumparate solutii pentru corectarea ph-ului, solutii pentru spalarea instalatiei de tratare, solutii antiscalante si inhibitoare, consumabile diverse pentru statia de tratare, componente electrice si electronice pentru statia de tratare, componente instalatie de debit si componente pentru monitorizarea si reglarea presiunii.

"Livrarea produselor se va face esalonat, in baza unei comenzi ferme emise in functie de necesitatile achizitorului. Livrarea produselor se va face pe riscul si cheltuiala contractantului, la adresa achizitorului din Iasi, Depozit Ecologic Tutora. Pe parcusul derularii contractului achizitorul nu are obligatia achizitionarii intregii cantitati de produse contractate. Livrarea produselor se va face cu respectarea termenului de livrare mentionat", se arata in caietul de sarcini. Contractul se va desfasura pe o perioada de un an.

 





Adauga un comentariu