Titlurile zilei

Firma din Iași care oferă cele mai mari salarii angajaților. Muncitorii au venituri mai mari decât în restul României, iar șefii sunt plătiți și cu 8.000 de euro pe lună

Publicat: 25 nov. 2020
ApaVital are un fond de salarii de aproape 100 de milioane de lei și oferă printre cele mai mari salarii angajaților
ApaVital este compania publică din Iași care oferă cele mai mari salarii angajaților

Cele mai mari salarii oferite de o compania publică din Iași sunt la nivelul ApaVital, operatorul județean pentru serviciile de apă-canalizare. Firma aflată în subordinea Consiliului Județean are un buget de 100 de milioane de lei pe an pentru cei aproape 1.300 de angajați, salariul mediu fiind de aproape 5,5 mii de lei pe lună. Directorii ApaVital, companie considerată exemplu de bună practică printre operatorii de apă-canalizare din România și chiar din Europa, sunt remunerați cu aproape 400 de mii de lei pe an, din care aproape jumătate reprezintă bonusurile de performanță

Pe zi ce trece, apa devine cea mai importantă resursă naturală, iar la nivel mondial se insistă pe gestionarea eficientă a ei din ce în ce mai mult, motiv pentru care Uniunea Europeană face investiții majore în acest sector. La nivelul Iașului, instituția publică care oferă cele mai mari salarii este ApaVital, operatorul județean pentru serviciile de apă și canalizare care deservește aproape jumătate de milion de consumatori. Instituția aflată în subordinea Consiliului Județean Iași are peste 1.300 de angajați, iar de la an la an numărul acestora crește simțitor avâd în vedere consumul tot mai ridicat de apă la nivelul populației și industriei. Concret, dintr-un buget de aproape 200 de milioane de lei al ApaVital, aproape jumătate sunt deserviți pentru remunerația salariaților.

„Aproape jumătate din bugetul ApaVital este pentru salariile angajaților, procentul a crescut în ultimii ani pentru că au fost majorate veniturile minime și contribuțiile la nivel național, iar încasările noastre nu au crescut direct proporțional pentru a acoperi aceste cheltuieli. Dacă acum avem un procent de 49-51 la sută pentru salarii, înainte era de 40 și ceva la sută. Cea mai mare parte dintre angajați este formată din personal cu studii medii, instalatori, sudori și alte categorii de muncitori, personalul TESA reprezintă o mică parte din companie. Noi dorim să angajăm persoane care se pricep la această meserie, ducem o lipsă de instalatori, sudori sau alți meseriași de genul acesta.

Există o problemă la nivel național. Și mâine dacă găsesc 6 sudori și instalatori buni îi angajez pe loc, avem nevoie de astfel de oameni. După calculele noastre, ApaVital oferă un salariu mediu de 5.500 de lei, mai mic față de media națională, dar ținem cont de faptul că suntem în regiunea Moldova. Spre exemplu, sunt cazuri de instalatori angajați la început care erau remunerați cu 3.000 lei pe lună și au plecat, în schimb avem instalatori cu experiență care au un salariu de 6.000 lei pe lună”, a explicat Mihai Doruș, director general ApaVital Iași.

ApaVital acordă salarii angajaților peste media națională

ApaVital are prevăzut pentru anul 2020 venituri de 208 milioane lei și estimează că anul viitor va avea venituri de 234 de milioane de lei. Acești bani ar urma să vină aproape exclusiv din exploatare, adică din facturile plătite de ieșeni către ApaVital. În acest an, operatorul de apă-canalizare are prevăzute cheltuieli de 200 de milioane de lei, iar în 2021 estimează cheltuieli de 225 de milioane de lei.
Aproape jumătate din această sumă este cheltuită pe personalul ApaVital, mai precis o sumă de 100 de milioane de lei în acest an, dintre care 86 de milioane salariile. Veniturile de bază au o valoare de 76 de milioane de lei, iar sporurile, primele și alte bonificații oferite angajaților sunt în valoare de 10 milioane de lei.

De asemenea, 9 milioane de lei reprezintă bonusurile de performanță oferite șefilor ApaVital. Fondul de salarii al companiei de apă-canalizare ar urma să crească în următorii doi ani la 127 de milioane de lei, cu 30 mai mult decât în prezent.

„Există o lispă acută de maiștri, ei au fost acei angajați care făceau legătura dintre ingineri și muncitori. Acele școli de maiștri au fost extrem de imporante, acum nu mai avem nici măcar subingineri. După părerea mea, le-aș acorda salarii și mai mari angajaților dacă se pricep la o anumită meserie și sunt greu de găsit, mai ales instalatori sau sudori buni, îi angajăm și mâine”, mai spune Mihai Doruș, director general ApaVital Iași.

Șefii ApaVital primesc bonusuri de performanță aproape egale cu salariul

Cele mai mari venituri le au bineînțeles directorii ApaVital. Spre exemplu, Mihai Doruș a încasat pe parcursul anului trecut o sumă de 373 de mii de lei, aproape jumătate din sumă fiind formată din bonusuri de performanță.
ApaVital figurează cu 1.347 de angajați, numărul acestora fiind în creștere de la un an la altul, asta deși conducerea operatorului ar fi preferat angajați specializați pe anumite categorii.

ApaVital a prevăzut și 68 de mii de lei cheltuieli pentru diurna internă și externă în cazul angajaților care participă la delegații sau conferințe internaționale din domeniul apei. Tichete de masă în valoare de 4,7 milioane de lei și vouchere de vacanță 2,9 milioane de lei. De precizat și faptul că, în cadrul congreselor naționale, ApaVital este considerată un exemplu de bună practică pentru ceilalți operatori din România, majoritatea înregistrând pierderi constante, iar operatorul din Iași și-a extins activitatea inclusiv în județele Neamț sau Botoșani și intenționează să își extindă activitatea inclusiv în Republica Moldova.





Comentarii
  • Is salarii brute!!! 3000 brut e 2100 net mare kkt un inginer ia 5000 brut adik 3000 net unde e scmecheria…anuntul e pus pt ca nu are oameni ni vine nimeni pe banii astia

  • scule =zero, materiale =0,prime =0,drepturi=0,un muncitor ridica 1800-2000 lei in mana …restu e vrajeala comunista de 2 lei ,ce salarii au cei care o freaca la rece la baza, prin birouri sau pilele directorilor ? de la 5000 lei in sus in mana etc etc

  • pă-i cum să nu aibă că nu din muncă cinstită ci din înșelăciunile ieșenilor cu măriri de prețuri la apă de parcă ar fabricauo ei——o să plătim și pentru că trec nori pe deasupra noastră

  • Cea mai scumpa apa ,,potabila”,din tara asta si cele mai ticaloase contoare.
    Platim aici in Iasi apa de 2_3 ori pretul real.
    De acolo sunt salariile acestea fabuloase.
    Nu este vorba de profesionalism sau eficienta.
    Este doar FURT legalizat de CJ.

  • Pilele din CJ, rudele lui Toma, pilele lui Nichita, veri ,verisoare, nasi, cumetri=personal tesa. Ati deprofesionalizat institutia angajandu-va toate neamurile si pilele. De unde profesionalism? In schimb, de la sef sectie in sus lefurile sunt uriase. Sunteti consangvinizati mai ceva ca angajatii tarom.

  • salariile acestea mari au influienta in pretul m3 de apa,el fiind mai mare decat in alte zone ale tarii,pretul apei este luat in calcul de fiecare investitor care doreste investitii in zona,de multe ori este cauza renuntatii la o investitie ,in favoarea unei zone cu pretul apei mai redus!

  • salariile acestea mari au influienta in pretul m3 de apa,el fiind mai mare decat in alte zone ale tarii,pretul apei este luat in calcul de fiecare investitor care doreste investitii in zona,de multe ori este cauza renuntatii la o investitie ,in favoarea unei zone cu pretul apei mai redus!

  • Poate va montati si voi in cladirea din copou cateva lifturi, luati legatura cu asociatia Iasicon Tower sa va dea furnizorul. Ei au cele mai shmechere lifturi S…..er..la doua luni opresc cate o unitate{fiind doua pe scara},apoi trag o reparatie de mii de lei.. Mare , mare shmecherie ,fac baietie din administratie…. cred ca Iasicon SA a luat mare teapa cu acele lifturi….sau consiliul de administratie trage niste bani din conturi……Ce ziceti?

  • Macar de ar presta servicii de calitate catre consumatori. Daca vrei sa devii client nou ti se cer o groaza de acte si ai parte de amanari peste amanari desi costurile le suporti tu iar caminul e la 5 metri. Speram ca noul presedinte al judetului sa faca ceva in aceasta privinta caci nu se mai poate cu astia. Sunt stat in stat si te sfideaza cu orice ocazie. Nu este posibil ca in municipiul Iasi sa mai existe locuinte nebransate la apa si mai ales la canalizare.

  • Cum sa nu aiba salarii mari, cand o simpla lucrare de montare a unui contor , de ex, costa sume exorbitante? Plus costul apei potabile si al canalizarii.

  • Este un adevarat calvar sa ai nevoie sa te racordezi la apa si canal in Iasi. Ti se pun nenumarate piedici, se cer un munte de acte de parca in loc de doua tevi si un apometru ai vrea sa construiesti o centrala nucleara. Este inadmisibil. Presedintele judetului trebuie sa intervina urgent.

  • Cat de prost poti fi sa stai in mal in santuri toata ziua cu 2500 lei in mana cand in anglia iei 2500 euro adica 10000 lei ca popa si munca lejera

  • Poate instalatorii clanului Tatu, rromii din cartier ticau au salarii de 6000 ron. Sau rudele taganilor care au ridicat cartierele de lux a conducerii sa beneficieze de salarii astronomice. In rest sclavetii din baza muncesc pe lefuri subdimensionate. Aparat tesa supradimensionat pentru ca sefii apavital sa-si angajeze pilele cj-ului, adevaratii sefi ai unitatii.

  • In Marea Britanie moneda nu este euro!!! Spun unii ca apa vine prin cadere din Neamt, doar in Iasi trebuie s-o mai impinga prin niste pompe. Oare merita atatia bani, mai ales sefii pusi politic?

  • Apavital=cimitir de elefanti politici în CA sunt numai PSD isti și proaspeți angajați alde-verzi Victor Chirila ,Ioan Stoian consilier și administrator apavital Moldova!!!!!

  • Apropo de Iasicon Tower si taxarea pe diferenta apa rece….Care diferenta, bloc NOU ,instalatii NOI,……Caare diferenta? cum si de unde apare acea diferenta? Dle…administrator cine va este CENZOR?

  • La blocurile Iasicon Tower sa verifice primaria, [compartimentul de specialitate], diferentele de calcul pe cele doua blocuri B1,B2, ve ti avea surprize majore. La b2 se baga toate reparatiile de pe asociatie. In blocul B2 sunt mai multe apartamente scoae la Chirie, pe propietari nu i intereseaza ce se intampla ,isi iau chiria si chiariasiii in general studenti straini platesc utilitatile, aici s a prins Alupoaie si presedintele de asociatie.. ei sunt cu ingineria….verificati

  • La o poarta am montat o camera de supraveghere acum 5 ani , functioneaza perfecta cumparata de pe net. La blocurile Iasicon se strica camerele de supraveghere aproape lunar. Camere montate si servisate de firma de specialitate. hotie luna de luna….

  • Apometru la fiecare locatar de la bloc…alo Costel si Mihaita,… vin alegerile. Asta doresc iesenii….nu pasarele in p.ros aiurea, nu mausoleu in Copou pentru adi cristi, nu sala multifunctionala in dalas nu muzee antiromanesti si multe, multe, multe…….aiurea.

  • Da, da si vor mai creste caci ei au un plan tarifar stabilit pana in 2030, caci fac investitii din bani UE si apoi ii incaseaza de la noi, caci cica trebuie amorsata investitia. Noaptea mintii. Cine a stabilit asta? Pai ei acolo , gurgutati aia de au 8000 de euro salar. 😀 De ce asa? Pai ca se poate. Oamenii sunt la mana lor total, preturile nu au un mercurial sau o justificare concreta. Uite eu stau la casa. Intr-o seara mi-a explodat furtunul la teava si am pierdut vreo 20 mc de apa. Pai am plătit apa potabila, ca asta e vina mea si inca odata 20mc pt canalizare. Ce canalizare tata? Serios. E bataie de joc si nici ca ai cu cine sa opresti hotia.

  • Preturile sunt stabilite si aprobate la nivel central, la Bucuresti. Pentru toate localitatile din tara. Iar nvestitiile nu se fac numai din banii UE. Plateste si Apavital peste 25 de milioane de euro, bani imprumutati din banca. Iar banci sa faca cadouri eu nu am auzit. Plus ca mai cer si camata.

  • Si astia de unde ii recuperati. Nu de la noi?
    Ii aduceti voi de acasa? Chiar crezi ca toti pot fi fraieriti? Pai de unde atata profit pe o companie? Din preturi enorme si tot felul de proiecte si proiectele ce le impuneti populatiei. Pentru o teava de jumatate de metru proiect de sute de lei. Rusine. Speram ca noua administratie sa distruga acest viespar.

  • Conducerea va da 1000 ron net pentru toti angajatii. Daca nu.vor da, vor pati ca paul benesch. Bani pentru pseudo- reabilitarea termica a noii cladiri au, pentru prime nu au.

  • Ar fi bine daca ar fi doar un singur „clan” dar din păcate sunt mai multe și toate legate între ele , și împreună absorb toată seva din spuma acestei intreprinderi de la bunuri de orice fel începând de la hârtie igienică continuând cu materiale construcții instalații și tâmplărie și neterminand cu bunuri și electrocasnice de tot felul. Că sa nu mai vorbim de sclavagism, majoritatea lucrează în folosul clanurilor menționate mai sus cu frica de a nu își pierde locul de muncă . In rest neamurile și apropiatii „șefilor”nu își fac griji de nici un fel pentru că nu au de ce .

  • Să începem cu începutul in primul rand nu este doar un și urmând cu bunuri electronice electrocasnice etc. Continuând cu abuz în serviciu , sclavagism (obligarea muncitorilor sa presteze diverse servicii in interesul superiorilor cu scuza ca te aflii in timpul orelor de program ) branșări abuzive de apă și canalizare.Lista e foarte lunga acestea fiind doar câteva din „neregulile” acestei firme.

  • Din păcate aceasta companie de hoți a ajuns pe mana nelegiuirile care taie și spanzura cum doresc. Întrebarea mea e de ce nu se autosesizează autoritățile competente. Dacă nu ma înșel acest director castiga mai mult decât șeful statului e normal?

  • Vor sa se extinda în Republica Moldova. Cred ca acolo este de făcut afaceri. Acolo dacă opresti apa pentru neplata te trezești imediat pe lumea cealaltă. Dincolo nu poți face afaceri cu raketii.

  • Din păcate tot muncitorii de jos trag ponoasele celor de mai sus. Dar toate până într-o zi. Daca cei responsabili de acești derbei nu își fac treaba Toată Speranța Rămâne In DUMNEZEU !!!! Amin

  • sa facem o recapitulare a tehnicienilor din cadrul apavital.
    din soferi ai directorilor/sefilor de sectie metamorfozati in mari ingineri. sa recapitulam
    soferul directorului Nichita , valerica Cuciureanu transformat in sef birou.
    soferul Cioara, al sef sectie Apetroi, transformat in sef sector apa.
    soferul Smoc, al sef sectie canal, transformat in sef sector canal.
    soferul Morarasu al dir Toma, transformat in… aici dl Toma va face dezvaluirea senzationala intr-o conferinta de presa din anul 2050… Dar sa nu uitam si de familiile soferilor de mai sus angajate pe posturi importante tesa, posturi tehnice despre care dl director Dorus vorbeste in articol.
    Deprofesionalizarea merge mai departe!

Adauga un comentariu