News Flash:

Firmele care vor distribui cornurile si laptele pentru elevi

27 August 2002
1112 Vizualizari | 0 Comentarii
Organizarea activitatii de distributie a laptelui pentru elevii din ciclul primar a intrat deja in faza de preselectie. Societatile comerciale care au cumparat caietul de sarcini in vederea participarii la licitatie vor fi verificate, in cursul zilelor urmatoare, de reprezentanti ai Consiliului Judetean, ai Directiei Sanitar-Veterinare si ai Directiei de Sanatate Publica. "Deocamdata au fost verificate numai documentele; ne-a interesat, in primul rand, bonitatea firmelor care vor sa participe. Urmeaza sa fie verificate din punct de vedere sanitar-veterinar, sa vedem spatiile de productie si de depozitare, masinile cu care vor sa transporte produsele si asa mai departe. Trebuie sa precizez insa ca o mare parte dintre dosarele depuse de firmele interesate sunt incomplete. Le-am dat termen pana pe data de 3 septembrie pentru a-si completa dosarele", a declarat ieri vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi, Gabriel Popescu.
Daca pentru producerea si distributia cornurilor si-au oferit serviciile 11 firme, pentru distributia si producerea laptelui s-au oferit doar trei societati comerciale, respectiv Lactis SA, Agrocom SA Strunga si Promilch din Podu Iloaie. Printre agentii economici care se ofera sa distrbuie cornurile mentionam SC Pangran SA, SC Compan SA, SC Remina SA etc. Licitatia va avea loc pe data de 5 septembrie.

42.000 de beneficiari

In judetul Iasi vor beneficia de un pahar de lapte si de un corn, in fiecare zi in care se tin cursuri, circa 42.000 de elevi, insa cifra este variabila, in functie de numarul copiilor ce se vor inscrie la scoala. In vederea unei mai bune organizari, judetul Iasi va fi impartit in 10-15 module de aprovizionare. Pentru ca aprovizionarea va trebui sa fie facuta in unele locuri odata la doua zile, iar laptele natural nu rezista, va fi utilizat laptele praf, laptele pasteurizat sau iaurtul. Un corn trebuie sa aiba o greutate de cel putin 80 de grame, iar firma care il distribuie trebuie sa ofere o garanatie de cel putin doua zile. In perioada de iarna, cornul va fi inlocuit cu napolitane sau cu biscuiti. Statul va cheltui in fiecare zi pentru aceasta actiune 7.000 lei pentru fiecare elev, din care 4.000 lei pentru corn si 3.000 lei pentru paharul cu lapte. Pe etichetele cornurilor si a recipientelor cu lapte se va scrie xSe distribuie gratuit si nu se comercializeazax.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1575 (s) | 22 queries | Mysql time :0.040931 (s)