News Flash:

Firmele de leasing nu vor rate fixe la contracte

13 Noiembrie 2009
769 Vizualizari | 0 Comentarii
Companiile de leasing au solicitat presedintelui Traian Basescu sa nu promulge un proiect de lege pentru amendarea unei ordonante de guvern, votat de Camera Deputatilor, care prevede ca ratele de leasing sa fie fixe si platite lunar, precum si o perioada nelimitata a contractului de leasing. "Ne-am adresat Presedintiei si am cerut sa nu promulge acest proiect de amendare a OG 51/1997, aprobata prin Legea 287/2006. Proiectul a fost votat in Camera Deputatilor, desi a fost respins de toti pasii decizionali anteriori. Am inteles ca a fost un viciu de procedura", a declarat, ieri, secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare - ALB Romania, Adriana Ahcearliu, in cadrul Conferintei Nationale ALB. Aceasta a aratat ca promulgarea acestui proiect ar avea efecte la nivel concurential, acesta prevazand rate lunare si fixe pentru contractele de leasing, precum si o perioada nelimitata pentru desfasurarea leasingului. Proiectul de amendare a ordonantei de guvern a fost initiat de un grup de cinci parlamentari, actul normativ primind rezolutie negativa de la Senat, comisiile de specialitate, Ministerul Finantelor, Guvern, banca centrala si Comisia Economica din Camera Deputatilor. Ulterior, proiectul a fost aprobat in plenul Camerei Deputatilor, aceasta fiind for decizional, si urmeaza sa fie promulgat de presedinte.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1234 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018837 (s)