News Flash:

Firmele iesene datoreaza la buget peste 900 miliarde lei

28 Aprilie 2000
703 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cei mai mari datornici continua sa fie societatile comerciale cu capital majoritar de stat Dupa primul trimestru al acestui an, datoriile firmelor iesene la bugetul de stat se ridica la 906,8 miliarde de lei. Fata de ultima situatie intocmita de Directia Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat (DGFPCFS), aceasta suma a crescut cu aproape 40 de miliarde de lei, din care 22,6 miliarde de lei reprezinta debite, iar restul majorari si penalitati de intarziere. Pe 31 martie 2000, totalul debitelor se ridica la 557,1 miliarde de lei, cele mai mari datorii ale firmelor iesene continuand sa se inregistreze la plata TVA, de 239,1 miliarde de lei. Urmeaza restantele la impozitul pe profit, care se ridica la 85,1 miliarde de lei, la plata accizelor, de 73 miliarde de lei, si la plata impozitului pe salarii, de 10,3 miliarde de lei, 149,4 miliarde de lei reprezentand alte impozite si taxe care nu au fost platite la timp. Din totalul de 557,1 miliarde de lei, ceva mai mult de 10%, respectiv 58,2 miliarde de lei, reprezinta sume esalonate, cele mai mari esalonari fiind solicitate tot pentru TVA, in valoare de 31 de miliarde de lei. Interesant este faptul ca, desi au solicitat esalonarea la plata obligatiilor bugetare catre stat, multe firme iesene nu au respectat termenele de plata, majorarile si penalitatile la sumele esalonate reprezentand 65% din totalul esalonarilor acordate, ajungand la 38 de miliarde de lei. Per total, majorarile si penalitatile aferente debitelor firmelor iesene se ridica la 349,7 miliarde de lei, adica 65,5% din suma totala. Fata de ultimul bilant intocmit de Directia Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat, majorarile si penalitatile au crescut cu 17 miliarde de lei, ceea ce inseamna ca tot mai multe firme din Iasi continua sa nu isi plateasca taxele si impozitele catre bugetul de stat. Cei mai mari datornici continua sa fie societatile comerciale cu capital majoritar de stat, Ministerul de Finante alcatuind deja o lista cu firme la care urmeaza sa vanda actiunile pentru a fi recuperate datoriile catre bugetul de stat. Mihai ANDREI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1313 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019445 (s)