News Flash:

Firmele private, "grosul" controalelor fiscale

22 Februarie 2001
1212 Vizualizari | 0 Comentarii
In urma verificarilor la 224 de unitati economice, vistieria statului s-a mai imbogatit cu circa 15 miliarde lei

Inspectorii Directiei Controlului Financiar Fiscal au urmarit respectarea disciplinei financiare si valutare la 224 de unitati economice iesene. Si de aceasta data, "grosul" celor luati la puricat l-a constituit societatile comerciale cu capital privat, numarul celor verficate ridicandu-se la 210. In vizorul inspectorilor Directiei Controlui Financiar Fiscal au mai intrat si o regie autonoma, trei sucursale ale societatilor nationale , opt societati cu capital majoritar de stat si doua firme cu capital mixt. Ca urmare a verificarilor efectuate s-au constatat abateri de la prevederile legale referitoare la calcularea, retinerea, inregistrarea si virarea obligatiilor la bugetul de stat, fapt pentru care au fost stabilite venituri suplimentare in valoarea de 3,1 miliarde lei. Aproape jumatate din aceste sume au fost incasate in timpul controlului. Desi veniturile atrase suplimentar la buget au fost estimate la circa trei miliarde lei, majorarile de intarziere calculate pentru neachitarea acestora in termenele legale s-au ridicat la 12,2 miliarde lei. Din aceasta suma impresionanta doar 580 de milioane de lei au fost incasate efectiv in momentul verificarilor efectuate de catre inspectorii Directiei Controlui Financiar Fiscal. De asemenea, s-au aplicat 42 de amenzi contraventionale in valoare de 360 de milioane de lei din care s-au incasat efectiv doar 35,4 milioane de lei. La societatile verificate s-a stabilit impozit pe profit suplimentar ca urmare a faptului ca unitatile nu au luat in calcul profitul impozabil, cheltuielile nedeductibile fiscal aferente majorarilor de intarziere, penalitatilor si amenzilor. O alta neregula depistata cu ocazia controlului s-a referit la faptul ca s-a stabilit taxa pe valoarea adaugata suplimentar deoarece nu s-a colectat TVA aferent avansurilor incasate de la clienti interni, precum si cel aferent veniturilor realizate din chirii. "De altfel, din cei 41 de agenti economici care au solicitat scutirea la plata a majorarilor de intarziere in valoare de 24,5 miliarde lei doar 33 de agenti economici au beneficiat de prevederile ordonantei. Astfel, valoarea majorarilor de intarziere scutite de la plata se ridica la 14 miliarde lei", a precizat purtatoarea de cuvant a Directiei Generale a Finantelor Publice, Maria Taran.

Refuzuri de calitate, principala cauza a neregulilor valutare

In ceea ce priveste respectarea disciplinei valutare, in actiunea de control au fost cuprinsi 40 de agenti economici in cazul a 126 de declaratii de incasare valutara (DIV) in valoarea totala de 908.200 USD. Pentru incasarea cu intarziere a contravalorii exporturilor de marfuri au fost aplicate trei amenzi contraventionale in valoare de 63,7 milioane de lei. Pana acum s-a incasat doar o treime din valoarea acestora, adica 26,9 milioane de lei. Inspectorii fiscali au constatat ca sapte agenti economici, in cazul a sapte DIV-uri in valoare de 15.200 USD, nu au respectat disciplina valutara. In opinia purtatoarei de cuvant a Directiei Generale a Finantelor Publice, acest fapt a fost cauzat de "refuzurile de calitate, situatia constatata la trei DIV-uri in valoare de 5.000 USD. In acest caz, partenerii externi au reclamat deficiente de calitate la produsele primite de la firmele din Romania. Astfel, s-a dispus remedierea deficientelor de calitate si repatrierea valutei aferente exporturilor de marfuri". Nerespectarea disciplinei valutare a mai fost cauzata si de lipsa clauzelor asiguratorii, situatie intalnita la doi agenti economici. Nereguli in repatrierea valutei au mai intervenit si ca urmare a lipsei de preocupare a agentilor economici.
Cornelia LAZARESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1357 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020275 (s)

loading...