News Flash:

Fiscul isi taie singur craca de sub picioare

5 Martie 2009
1194 Vizualizari | 0 Comentarii
Fiscul isi taie singur craca de sub picioare
Miscare cel putin ciudata din partea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Institutia a transmis Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi sa renunte la cererea de schimbare a administratorului special de la Nicolina SA, consortiul format din Management Reorganizare Lichidare SPRL (MLR) si LD Exper Grup Husi. Mai mult, a fost de acord cu banii pe care cele doua firme ii vor primi din administrarea societatii, aproape 360 mii Euro. Asta dupa ce timp de aproape o luna si jumatate, au sustinut ca nu sunt de acord cu administratorul special. "DGFPJ a contestat hotararea Adunarii Generale a Creditorilor din 16 ianuarie 2009, hotarare in care s-a confirmat administratorul special si s-a stabilit remuneratia acestora", a explicat Maria Taran, purtatorul de cuvant al DGFPJ Iasi. La ultima AGA, din ianuarie, Fiscul nu a fost de acord cu cei doi administratori, abtinandu-se de la vot, desi deja fusese organizata la Bucuresti o licitatie pentru stabilirea administratorului judiciar. In luna decembrie 2008, ANAF a desemnat castigatoare Casa de Insolventa Moldova SPRL, decizie care la momentul de fata nu mai este luata in considerare. Astfel, Fiscul a hotarat sa sprijine administratorii judiciari care le pot face o gaura in buget de aproape 9 milioane lei, in conditiile in care nu au acceptat suma totala cu care institutia s-a inscris la masa creditorilor. Consortiul alcatuit din Management Reorganizare Lichidare si LD Expert Grup IPURL a contestat suma de 15,6 milioane lei cu care Fiscul s-a inscris in tabelul creditorilor, sustinand ca, de fapt, DGFPJ ar avea de incasat de la Nicolina SA numai 6,6 milioane lei. In aceste conditii, pe masa judecatorilor se afla o cerere a administratorilor de contestare a creantei cu care s-a inscris institutia ieseana, cerere care, daca va fi aprobata, va diminua serios veniturile pe care Finantele urmeaza sa le primeasca de la Nicolina SA. Totusi, finantistii nu isi fac prea multe griji pentru decizia judecatorilor, in conditiile in care sustin ca fabrica are destule bunuri de pe urma carora isi pot recupera datoriile, nemaifiind astfel nevoiti sa traga de cele 7 milioane lei. Tot in cursul zilei de ieri, administratorii fabricii au informat Bursa de Valori Bucuresti de starea de insolventa si au solicitat suspendarea de la tranzactionare a Nicolinei SA.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022558 (s)