Prima pagină » BZI LIVE » LIVE VIDEO – Fitoterapia și menopauza. Ce suplimente sau plante pot ajuta femeile, aflăm la BZI LIVE de la prof. univ. dr. habil. Oana Cioancă

LIVE VIDEO – Fitoterapia și menopauza. Ce suplimente sau plante pot ajuta femeile, aflăm la BZI LIVE de la prof. univ. dr. habil. Oana Cioancă

03 sept. 2026, 08:40,
Andreea Ciobanu în BZI LIVE
LIVE VIDEO - Fitoterapia și menopauza. Ce suplimente sau plante pot ajuta femeile, aflăm la BZI LIVE de la prof. univ. dr. habil. Oana Cioancă

Menopauza este o etapă firească din viața unei femei, însă schimbările hormonale care apar în această perioadă pot veni la pachet cu numeroase simptome: bufeuri, transpirații nocturne, tulburări de somn, iritabilitate, anxietate, schimbări de dispoziție, oboseală sau dificultăți de concentrare. În căutarea unor soluții cât mai naturale, tot mai multe femei se îndreaptă către plante medicinale și produse fitoterapice. Dar cât de eficiente sunt acestea și, mai ales, cât de sigure?

Joi, 3 septembrie 2026, de la ora 9.00, la BZI LIVE, moderatoarea Irina Zaharia o are ca invitată pe prof. univ. dr. habil. Oana Cioancă, Disciplina de Farmacognozie-Fitoterapie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Se va discuta despre rolul fitoterapiei în perioada menopauzei și despre modul în care anumite produse de origine vegetală pot fi utilizate responsabil pentru ameliorarea unor simptome.

Ce plante sunt studiate și utilizate în contextul menopauzei? Pot fitoestrogenii să contribuie la reducerea bufeurilor și a altor manifestări specifice? Care este diferența dintre un ceai medicinal, un extract standardizat și un supliment alimentar? Cât contează doza și forma de administrare? Există plante care pot interacționa cu medicamentele sau care nu sunt recomandate anumitor femei?
De asemenea, ediția BZI LIVE va aborda una dintre cele mai importante întrebări: „natural” înseamnă întotdeauna și „sigur”? Invitata va explica de ce alegerea unui produs fitoterapic trebuie făcută informat și de ce automedicația, chiar și atunci când vorbim despre plante medicinale, nu este lipsită de riscuri.
O discuție despre menopauză privită din perspectiva farmacognoziei și fitoterapiei, despre beneficiile reale ale plantelor medicinale, limitele acestora și importanța unei abordări corecte și responsabile a sănătății femeii.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026