Cancan ultimă oră

Fiul lui Dani Oțil, prima apariție la TV. Cum a reacționat prezentatorul

Publicat: 17 iun. 2022
Dani Oțil în platoul unei emisiuni de televiziune
Fiul lui Dani Oțil a captat atenția tuturor, mai ales când, sprijinit de Gabriela, a început să pășească prin platou

Fiul lui Dani Oțil, prima apariție la TV. Deja o vedetă pe Instagram, Luca Tiago, fiul lui Dani Oțil, și-a făcut debutul și la TV. Puștiul și-a surprins ieri tatăl, făcându-și apariția în platou alături de mama lui, în plină emisiune. Iată cum a reacționat omul de televiziune!

Luca Tiago, fiul lui Dani Oțil, este deja celebru pe Instagram datorită postărilor pe care le fac părinții săi, adorabilul micuț având deja o mulțime de fani. Iată însă că, recent, puștiul a trecut la un alt nivel, surprinzându-și tatăl în momentul în care a pășit în platou alături de mama lui. Vizibil emoționat, Dani a dat-o pe glumă, în timp ce Luca Tiago a furat atenția tuturor, cum era și de așteptat.

Fiul lui Dani Oțil, prima apariție la TV

Nimic nu prevestea, ieri, surpriza pe care urma să o aibă Dani Oțil în emisiune. În timp ce matinalul discuta cu chef Nicolai Tand despre delicioasele rețete pregătite, Luca Tiago, susținut de mama lui, a pășit în platoul emisiunii. După șocul primului moment, Dani Oțil s-a amuzat copios când și-a văzut fiul și a comentat imediat, în stilul propriu.

„Hai să nu mai lăsăm tot felul de intruși în platou”, a glumit Dani, referindu-se la fiul său, care era tot numai un zâmbet.

Acela a fost și momentul în care, în emisiune, nu a mai contat nimic altceva. Cu toate că Nicolai explica rețeta de raviolli, camerele de filmat erau îndreptate spre fiul lui Dani Oțil, care a oferit cele mai adorabile instantanee. De altfel, Răzvan Simion s-a și dus imediat la Luca Tiago, pentru a se juca împreună.

Cum a reacționat Dani Oțil când și-a văzut fiul în platou

În vârstă de 9 luni, fiul lui Dani Oțil a captat atenția tuturor, mai ales când, sprijinit de Gabriela, a început să pășească prin platou, cucerind pe toată lumea cu zâmbetul lui adorabil. Evident, omul de televiziune nu a scăpat ocazia să glumească pe seama micuțului, care, spune el, nu i-ar fi moștenit frumusețea..

„Dragii mei, dacă ați văzut noul Tom și Jerry, ați înțeles cu cine seamănă copilul. Nu cu mine, ci cu șoarecele. Are urechile șoarcelui. Nu știu cu cine seamănă, că eu am urechile astea impecabile. Asta e… măcar să fie deștept, că la frumusețe… Atât s-a putut. Dar cred că e deștept’, a glumit Dani Oțil.




Adauga un comentariu