Cancan

Florin Călinescu e în doliu! Mesajul dureros al juratului de la Românii au talent: „A fost un privilegiu să locuim o vreme împreună”

Publicat: 16 mart. 2020

Actriţa Carmen Galin a fost găsită moartă în casă, în cursul zilei de vineri. Artista avea 73 de ani.

Carmen Galin s-a stins din viață vineri, cu o zi înainte de a împlini 74 de ani. Regretata actriță a dorit ca funeraliile sale să se desfăşoare într-o discreţie absolută. Se pare că, doar patru persoane o vor însoţi pe artistă pe ultimul drum. Așadar, nimeni din breaslă sau din cunoștințe nu cunoaşte detaliile ceremoniei de înmormântare.

La aflarea triste vești mulți dintre colegii și prietenii actriței au postat pe rețelele de socializare mesaj în memoria artistei, printre aceștia s-a numărat și Florin Călinescu. El a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj emoționant prin care și-a arătat regretul și aprecierea la adresa lui Carmen Galin.

„Carmen Galin. A fost un privilegiu să locuim o vreme împreună, în casa noastră, Teatrul Mic. Aplauze…!”, a scris Florin Călinescu.

Carmen Galin s-a născut la 14 martie, 1946, la Iași. Aceasta a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1967, ca șef de promoție și a devenit cunoscută pentru rolurile sale din cinematografie. În 1995, actriţa s-a retras complet din activitate şi din viaţa publică, dedicându-se cu discreţie unor acţiuni umanitare. În 2016, a primit premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.





Adauga un comentariu