Florin Florea a devenit, vineri, noul presedinte al Federatiei Romane de Atletism, dupa ce la adunarea generala de alegeri l-a invins pe Traian Badea in ultimul tur de scrutin, cu 103 voturi la 83.
Florin Florea a fost in 2013, pentru o perioada scurta, secretarul general al Federatiei Romane de Atletism, iar in prezent activa in calitate de consilier la MTS.
Dupa o sedinta maraton de 7 ore, cu sase candidati pentru functia de presedinte, adunarea generala i-a incredintat viitorul mandat de 4 ani lui Florin Florea, un fost sprinter cu 8 titluri de campion national la tineret si seniori in palmares, al carui moto pentru aceasta campanie a fost: ''Atletii trebuie sa se uneasca si nu sa se risipeasca''.
Pentru cele 4 functii de vicepresedinte au fost alesi Grigore Ursanu (121 voturi), Vasile Bogdan (106), Virgil Preda (106) si Tudor Bogdan (98).
Florin Florea a anuntat ca il va numi ca secretar general interimar pe Augustin Iancu, in timp ce actualului secretar general Dan Buliga i s-a propus functia de secretar general adjunct.
Sursa: romaniatv.net
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Comentarii (0)