Sport

Florin Prunea critică alegerile făcute la Dinamo! „Piscitelli și Straton sunt peste ce are echipa în momentul de față!”, crede fostul internațional

Publicat: 26 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Florin Prunea critică alegerile făcute la Dinamo Piscitelli și Straton sunt peste ce are echipa în momentul de față crede fostul internațional
Florin Prunea

Florin Prunea crede că cei doi portari pe care i-a avut Dinamo în sezonul precedent, Cătălin Straton și Riccardo Piscitelli, sunt peste cei Tomas Mejias și Rene Hinojo, cei doi portari aduși după sosirea lui Cosmin Contra la echipă.

Florin Prunea: „Este circ ce se întâmplă cu aceste greșeli individuale!”

„I-am văzut în primele meciuri, mi-au lăsat o impresie bună și mie. Am o rezervă la cei doi portari. Eu cred că s-a greșit plecând din poartă. Atât Piscitelli, cât și Straton sunt peste ce are Dinamo în momentul de față! Problemele lui Dinamo pleacă și de pe linia de fund. Nu poți să iei goluri de maniera asta! Este circ ce se întâmplă cu aceste greșeli individuale, care nu se mai termină. Se vede clar că sunt probleme. Toate echipele au multe ocazii când joacă cu Dinamo. Fundașul central care a venit acum, Ba, este nepregătit din punct de vedere fizic. E clar că nu sunt pregătiți, nu știu ce au făcut în perioada asta…”, a spus Florin Prunea.

Dinamo, 4 înfrângeri la rând

„Nu avem explicație pentru momentul actual. Nu ne-a ieșit nimic din ce ne-a transmis Mister. Dacă aveam măcar jumătate din dăruirea lui, am fi reușit să scoatem mult mai mult. Nu avem nicio scuză, mi-e greu să vorbesc în astfel de momente. S-au adus mulți jucători, au calitate, se vede, dar nu reușim să câștigăm. Am avut meciuri în care am jucat mai bine, am avut ocazii, dar n-am avut noroc. Nu știu ce se întâmplă. Să zicem că azi a fost cel mai rușinos meci al nostru. Mister nu are vină, noi suntem vinovați!”, a spus Deian Sorescu.

După 0-2 cu Sepsi, Dinamo a ajuns la un bilanț groaznic. A bifat a patra înfrângere la rând. Echipa lui Contra e pe locul 14, cu doar 5 puncte din 8 etape, timp în care a obținut o singură victorie, 2 remize și 5 înfrângeri.

Adauga un comentariu