Titlurile zilei

Foame mare printre agenții imobiliari din Iași! O clientă este terorizată după vânzarea unei locuințe. A fost amenințată pentru un comision din tranzacția de 50.000 de euro

Publicat: 05 dec. 2020
Agentul imobiliar Bogdan George Mistreanu este acuzat de o ieșeancă de înșelăciune
Ieșenii care vor să cumpere o locuință, de multe ori sunt nemulțumiți de serviciile oferite de agenții imobiliari

Bogdan Mistreanu, un agent imobiliar din Iași, este acuzat de o clientă că a încercat să perceapă fraudulos un comision din vânzarea unui imobil. Clienta a precizat că agentul nu a ajutat-o și a fost nevoită să cumpere direct de la dezvoltator. Acum, agentul are pretenții la comisionul de 1.500 de euro

Unii agenți imobiliari din Iași recurg la tot felul de combinații pentru a câștiga sume importante din intermedierea unor vânzări de locuință. O tânără din Iași susține că a fost amenințată de agentul imobiliar Bogdan George Mistreanu, administratorul agenției Bog Imob SRL. Totul s-ar fi întâmplat când tânăra a vrut să cumpere o casă în comuna Valea Lupului, cu aproximativ 50.000 de euro.

„La finalul lunii octombrie mă aflam în situația în care îmi doream să accesez un credit ipotecar «Noua casă», dar în termen de 4 zile trebuia să duc băncii un antecontract. Deci, am început să vizionez case și apartamente. Situația devine complicată în momentul în care sun un agent imobiliar în urma unui anunț postat on-line. În aceeași zi am fost cu agentul imobiliar să vizionez casa, spunându-i cât de urgentă este situația și că la finele zilei de 30.10.2020 aveam nevoie de antecontract. Am semnat o fișă de vizionare în care au fost completate datele din buletin. Țin să specific că agentul nu mi-a dat o copie, motivând că acea fișă este pentru a-și dovedi el activitatea în fața agenției imobiliare pentru care lucrează, că dumnealui înainte de pandemie nici nu o întocmea și că în urma perioadei pandemice actuale este obligat să aibă datele mele în cazul infectării”, a declarat Cezara Ioana.

Clienta susține că nu a fost informată cu privire la perceperea unui comision

Cezara Ioana mai spune că agentul a abandonat-o în condițiile în care știa că era presată de timp. Trebuia să facă un împrumut rapid în bancă și avea nevoie de antecontract.

„Nu am discutat comisionul în momentul întrevederii și nu am fost înștiințată de acest agent cum că ar practica vreun comision. În seara zilei de 27.10.2020 l-am recontactat pe agent să ne transmită un preț final al imobilului deoarece doream anumite modificări de finisaj, casa fiind încă în construcție, asta în cazul în care nu eram decisă că voi achiziționa acest imobil. Ne-a confirmat că o să vină a doua zi cu un preț final. Pe data de 28.10.2020 acest agent nu a revenit cu un telefon. Fiind deja presată de timp, am căutat alt anunț al aceleiași case, pentru a putea achiziționa imobilul. Din întâmplare, persoana cu care am comunicat a doua oară era chiar vânzătorul. Am negociat prețul, iar în dimineața zilei de 30.10.2020 am semnat antecontractul. În seara zilei respective am fost sunată de agent, dar nu i-am putut răspunde din motive de serviciu”, a mai spus reclamanta.

Cezara Ioana spune că a fost amenințată de agentul imobiliar

Reclamanta suține că agentul a plusat și a revendicat un comision de 8 la sută din tranzacție.

„După câteva zile, am reușit să vorbesc cu agentul. Mi-a spus că trebuie să-i plătesc 3 la sută comision din vânzarea locuinței. Am întrebat și eu de ce trebuie să dau și i-am cerut o copie după fișa lui, dar nu mi-a dat nimic. El cerea 1.500 euro în condițiile în care nu a făcut nimic. Pe data de 27.11.2020 m-a sunat, fiind foarte agresiv. A țipat timp de 10 minute că mă va da în judecată, că îmi va lua 8 la sută și nu 3 la sută. Pe mine personal m-a și jignit. S-a dus și la dezvoltator să-i ceară o mie de euro. Deocamdată, am apelat la un avocat. Am făcut o plângere și la Protecția Consumatorului”, a mai spus Cezara Ioana.

Agentul imobiliar Bogdan Mistreanu neagă acuzațiile de înșelăciune: „Vorbește numai iluzii optice”

Contactat telefonic, Bogdan Mistreanu a menționat altă variantă, în care ar fi victima acestui scandal.

„A fost cu mine la o vizionare și a semnat o fișă de vizionare. Dumneaei poate să susțină ce vrea. Nici nu discut, voi ajunge în instanță. Nu-i este rușine? Dumneaei vorbește numai iluzii optice. Eu am vorbit deja cu avocatul firmei. I-am spus să vină să stea de vorbă. Voi ajunge foarte departe. Se rezolvă aceste situații dacă sunt oameni cu frică de Dumnezeu. Este cuvântul meu împotriva cuvântului ei. Dacă ajung în instanță, pot să-i cer și 8 la sută. Poate nu-i mai iau nimic, poate îi iau numai 1 la sută”, a explicat agentul imobiliar.

Conform datelor financiare ale societății Bog Imob SRL, în 2019, cifra de afaceri a fost foarte slabă, de aproximativ 18.000 lei. Firma a înregistrat un profit de doar 11.863 lei, datorii de 544 lei, cu „zero” angajați. Un caz similar a fost prezentat în edițiile trecute ale cotidianului BZI, fiind vorba despre Gabriel Ifrim.





Comentarii
  • am avut ocazia sa beneficiez si eu de „serviciile”unor agenti imob. niste incompetenti care nu au habar de notiuni de constructii sau piata imobiliara. prosti gramada care conving pe alti prosti si mai mari sa cumpere mizeriile de case de pe dealurile iasului. nici macar nu si dau seama ca prin casele lor mizerabile distrug terenuri bune pe care se pot face investitii responsabile.

  • La muncă samsarilor, nu la comisioane cerșite așa de la clienți care se împrumută de la bănci ca să vă plătească pe voi, doar pentru că le spuneți că ”x” sau ”y” vinde o locuiță situată în cutare loc. Trăiți ca niște paraziți pe spinarea altora! Mergeți pe șantier că acolo 1500 euro îi câștigați în 3 luni, muncind din greu, nu arătând o locuință cuiva. Auzi, și 3% vor din vânzare, eu știam de 1,5%, nu 3%.

  • Articol tendențios și denigrator la adresa agentului imobiliar. Plecați de la presupunerea că respectiva doamnă are dreptatea supremă doar în baza a ce v-a povestit și tăvăliți un agent imobiliar. În locul lui v-aș da în judecată. Nu-l cunosc pe agent, dar îl încurajez s-o facă.

  • Asa disperati au ajuns oamenii incat cumpara orice…nu e de mirare de ce unii se imbogatesc iar altii ajung disperati in jugul bancii. Deschideti ochii oameni buni

  • E plin târgul de așa ziși agenți imobiliari,niște paraziți ai societății…își găsesc câte un fraier și-l mulg bine…cucoană,nu ești în stare să te duci singură direct la constructor,tre să te ducă un agarici de mână?

  • Teo,aceste jigodii,niste paraziți efectiv, care nu merită decât să fie călcați în picioare și rupte toate oasele în ei,fac umbra pământului degeaba. Agenții imobiliari sunt niște trântori, golani ordinari,niste căpușe a sistemului,in general. Eu încurajez oamenii să NU plătească borfașilor ăștia nici un comision, NICIODATĂ. La muncă zdrențelor.

  • Oameni buni voi sunteți naivi. Sper sa vadă agentul acest comentariu însă eu dacă eram in locul acelei persoane îl linișteam instant si ii scoteam figurile din cap. Nu înțeleg de ce dezvoltatorii și vânzătorii nu își vând imobilele singuri ?
    Astia merita tepuiti cu agentiile lor .

  • Exact varianta prezentă de agent o cumpără dna respectivă, încearcă să țepuiasca agenția, si tot ea e cea supărată. De ce nu si-a căutat dna respectivă proprietate, fara sa apeleze la agenție, daca tot nu vrea sa plateasca comision?!

  • doamna a semnat un act , in instanta – pierde din pacate.
    agentii sunt foarte lacomi. in tote orasele civilizate comisionul e 1% de la vinz si 1% de la cumparator. in iasi astia vor 3 % de la fiecare. practic e hotie la drumul mare. cine are de cumparat sa dea anunt si sa trieze ofertele de pe piata libera. cum sa faci 1500 de euro ca ai mers la o vizionare, ca restul actele se fac urgent orice notar face. am vandut si am cumparat fara agentii si nu a fost nicio problema

  • Meseria de agent imobiliar este o meserie ca oricare alta ,unde oamenii sunt platiti pentru munca depusa ,prin comision.
    Personal am apelat la un agent imobiliar datorita lipsei timpului si nu am fost dezamagit deloc de prestatia agentului.
    Nu cred ca trebuie sa facem abuz de astfel de cuvinte folosite mai sus, mai ales ca nu cunoastem persoanele si adevarul.

  • Mai este un ,,comisionar,, Bogdan Leonte ,mare grija cei care veți lucra cu acest individ ,fără să te ajute cu nimic, o să vă streseze zi de zi cu noi si noi comisioane,practic trimite un puști să-ți arate câteva apartamente,case ,zice ca nu percepe comision că se intelege cu vânzătorul, si dupa te face psihic zi de zi si incepe.sa se milogeasca să-i dai diferite sume ca te-a ajutat si merita si de la tine comision, zi de zi se roagă macar 100ron să-i dai sa puna motorina la masina lui ,un bmw cu care vrea sa demonstreze ca firma lui face asta din placere si nu pentru comisioane, deci mare grija BOGDAN LEONTE un milog de agent ,,ieftin,,.

  • Sunt agent imobiliar și doresc sa îl cunosc pe Vlad Țepeș! Este genial, mi s-a părut ca a avut cel mai obiectiv comentariu, iar dacă se poate ar fi bine sa știu și unde și-a definitivat studiile academice.

  • Fiecare agent lucreaza in stil propriu, generalizarea denota..lipsa unei analize obiective. Agentii buni pot fi alesi, cautati sau concediati, daca nu merita sa fie remunerati.
    Meseria de agent imobiliar exista, pentru ca avem clienti. Avem libertatea de a alege, iar cei care aleg serviciile cuiva, de pe urma carora beneficiaza, trebuie sa dea ceva la schimb. Bani de obicei :).
    Lume buna, or fi comisioanele mari, justificate sau nu, dar dupa cateva saptamani de cautari prin piata de unul singur, bajbaind, cei care pot face altceva la care se pricep in timpul acesta, spun ca merita. Ai timp si cunostinte? Fa-o pe cont propriu, esti liber! Dar cand ma cauti, ma lauzi, închei intelegerea si ma elimini, asta cum se numeste? Lăcomie din partea mea? Sa nu te caut? Sa nu cer?
    C.N., agent imobiliar la cea mai mare firma de imobiliare din Iasi (si Moldova).

Adauga un comentariu