News Flash:

Focuri de arma la Gradinita nr. 18

7 Iunie 2005
895 Vizualizari | 0 Comentarii
•Desi au folosit armamentul din dotare, politistii nu i-au retinut pe hotii de la gradinita

In urma cu doua zile, dis-de-dimineata, locuitorii de pe Aleea Decebal au fost treziti de focuri de arma. Mai multi politisti si-au folosit armamentul din dotare pentru a opri trei persoane care au incercat sa sustraga bunuri din Gradinita nr. 18, imobil situat pe Aleea Decebal nr. 10, din cartierul iesean Dimitrie Cantemir. In jurul orei 4.15, o patrula de agenti care efectuau serviciul in zona Podu Ros a sesizat ca din incinta Gradinitei nr. 18 au iesit trei indivizi care aveau asupra lor doua sacose cu bunuri. Intrucat agentii de politie aveau suspiciuni ca acestia au sustras bunurile din incinta gradinitei, politistii au scos pistoalele si i-au somat verbal pe cei trei suspecti. Deoarece persoanele care au iesit din gradinita nu au oprit la somarea verbala a politistilor, acestia au executat doua focuri de avertisment in plan vertical, iar apoi au tras trei focuri asupra celor trei indivizi. Politistii au ramas cu pistoalele fumegand in mana si cu buza umflata, deoarece nici unul dintre hoti nu s-a oprit si, astfel, nici unul nu a fost identificat de pistolari. Hotii au sarit peste tufisurile din zona, iar din graba au abandonat cele doua sacose. Intr-una dintre sacose se afla o imprimanta marca Leamark, iar in cea de-a doua sacosa un telefon fax marca Philips si patru pachete de cafea. Prejudiciul a fost recuperat in totalitate de agentii de politie si a fost predat de acestia Gradinitei nr. 18. La locul incidentului a fost solicitata o echipa operativa care a preluat cercetarile. Verificarile pe care le-a facut aceasta echipa in spitalele iesene pentru a descoperi persoane care s-au prezentat cu rani impuscate a ramas deocamdata fara rezultat.
(C.E.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1375 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022713 (s)