Eveniment-Social

Fonduri europene pentru autorizarea sanitara a scolilor din judetul Iasi

Publicat: 04 mart. 2016
1

Unitatile de invatamant din judetul Iasi care functioneaza fara autorizatie sanitara de ani de zile vor beneficia de finantare europeana pentru remedierea problemelor. Fiecare primarie va depune un proiect, in vederea obtinerii fondurilor europene. Primariile localitatilor rurale vor fi sprijinite de Directia de Sanatate Publica (DSP) Iasi, care va pune la dispozitie criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca scolile pentru a primi autorizatie sanitara. Nicio scoala nu ar fi trebuit sa functioneze fara autorizatie sanitara, deoarece pot pune in pericol sanatatea elevilor.

Inspectorii sanitari de la DSP Iasi nu au putut inchide unitatile de invatamant, pentru ca asta ar fi insemna ca numarul elevilor care abandoneaza scoala sa fie foarte mare. De asemenea, copiii ar fi trebuit sa strabata zeci de kilometri zilnic pentru a se deplasa la o unitate de invatamant autorizata. Directorul DSP Iasi spune ca peste 70 de scoli din mediul rural functioneaza fara autorizatie sanitara. Unele scoli nu indeplinesc standardele minime de igiena, altele sunt in paragina. Iasul este unul dintre judetele cu probleme grave la unitatile de invatamant de la tara. La inceputul anului scolar 2015-2016, in comuna Rediu, situata in zona metropolitana, scoala unde invata 200 de copii avea acoperisul distrus de grindina, elevi fiind obligati sa invete in ture.

„Scolile care nu au autorizatie sanitara pot obtine fonduri pentru remedierea problemelor de la Uniunea Europeana. Primariile vor obtine de la DSP documentele prin care vor fi informate care sunt criteriile, clauzele pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi autorizatie. Dosarele vor fi inaintate la Bucuresti. Cu fondurile obtinute de la UE vor fi efectuate lucrari de reparatie, lucrari pentru aductiune de apa, achizitionarea de mobilier, amenajarea unor grupuri sanitare noi care sa inlocuiasca latrina. Cele mai multe scoli au probleme cu apa. Autorizarea unitatilor de invatamant din mediul rural este o prioritate. Este adevarat ca aceasta situatie persista de ani de zile”, a declarat dr. Liviu Stafie, directorul executiv al DSP Iasi.




Adauga un comentariu