Economic Local

Fondurile europene destinate tinerilor fermieri care vor să înființeze afaceri în mediul rural au fost epuizate. Ieșenii pot primi de la AFIR jumătate de milion de euro

Publicat: 29 oct. 2020
Fermieri din Iași au depus 11 proiecte pentru accesarea fondurilor europene, în perioada 15 august-15 octombrie 2020, în cadrul submăsurii 6.1-
Sediul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Nord-Est, instituția care gestionează acordarea de fonduri europene pentru tinerii fermieri

Fondurile europene alocate înființării unor afaceri în mediul rural, de către tinerii fermieri cu spirit antreprenorial, au fost epuizate. Din Iași au fost depuse 11 proiecte iar la nivel național au solicitat banii europeni 413 potențiali beneficiari, fiind consumate fonduri în valoare de 20 de milioane de euro. Dosarele depuse de tinerii fermieri vor fi verificate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), iar dacă vor îndeplini toate condițiile, aceștia pot încasa fonduri nerambursabile în valoare de jumătate de milion de euro

Doar 3 tineri fermieri care au revenit din străinătate și au posibilitatea să deschidă ferme zootehnice sau vegetale în mediul rural au depus proiectele la AFIR, la nivel național. Astfel, din cele 20 de milioane de euro alocate acestei categorii de beneficiari, au fost consumate doar 150.000 de euro. Restul banilor vor fi redistribuiți pentru acordarea ajutoarelor financiare către fermierii din toată țara care au înregistrat pierderi financiare din cauza pandemiei sau a secetei. Specialiștii din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Iași susțin că tinerii din străinătate nu au îndeplinit condițiile necesare pentru a obține fondurile nerambursabile.

Tinerii care s-au întors din străinătate și au solicitat fonduri europene nu le pot primi din cauză că nu îndeplinesc mai multe condiții

Potrivit reprezentanților OJFIR Iași, tinerii au depășit cele 24 de luni de la instalarea tânărului fermier, condiție obligatorie pentru accesarea sumelor acordate în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri”.

„Ei și-au cumpărat terenuri, și-au amenajat spații, ce aveau nevoie pentru proiect, s-au înregistrat la APIA, dar au depășit cele 24 de luni de la instalare. Din păcate, nu pot primi fondurile dacă nu îndeplinesc această condiție. Banii rămași vor fi acordați fermierilor care au probleme din cauza pandemiei și a secetei”, susțin reprezentanții OJFIR Iași.

Tinerii fermieri din Iași pot obține jumătate de milion de euro, fonduri europene de la Uniunea Europeană

O altă situație care a împiedicat accesarea fondurilor europene pentru tinerii fermieri este faptul că tinerii care au lucrat în străinătate în abatoare nu au fost incluși la categoria celor care au muncit în agricultură.

„Au venit multe persoane care au lucrat în străinătate și au întrebat de fonduri europene, dar nu s-au încadrat, pentru că nu pot demonstra că au muncit în agricultură. Ei munceau în abatoare și acest lucru nu îi ajută, pentru că nu e ca și cum ar fi lucrat în agricultură”, mai spun specialiștii din cadrul OJFIR Iași.

Fermierii din județul Iași au deschis în mai multe comune din județ 38 de ferme vegetale și 6 ferme zootehnice, cu fonduri europene obținute de la AFIR

Majoritatea tinerilor fermieri din Iași care au obținut fonduri europene de la AFIR au investit banii primiți în ferme vegetale. În perioada 2014-2020 au fost depuse 43 de proiecte, iar 38 au fost selectate pentru a primi finanțare. Jumătate dintre acești fermieri au investit fondurile europene în ferme vegetale, respectiv în achiziția de terenuri agricole, pentru instalarea unor sisteme de irigații sau pentru achiziția de utilaje. Alte 6 ferme zootehnice au fost deschise în mai multe comune din Iași.





Adauga un comentariu